Mondializarea

CAPITOLUL I . Dezvoltarea statului national democratic in Occident

1.1. Aparitia suveranitatii nationale

Formarea statului modern trebuie înteleasa pe fundalul dezacordurilor politice si al conflictelor religioase care au urmat disolutiei lumii medievale si al noilor controverse cu privire la natura autoritatii politice aparuta în aceasta perioada . Acest fundal face posibila aprecierea principalelor inovatii conceptuale si institutionale ale statului modern , putând astfel sa evidentieze modul în care s-a dezvoltat discursul despre natura si forma legitima a comunitatii politice . Conceptul suveranitatii a mediat aparitia statului modern si a determinat dezvoltarea democratiei si a proceselor prin care a fost consolidata .

Când s-a încheiat Pacea de la Westphalia , în 1648 , puterile europene au fost de acord ca puterea lor politica era limitata de anumite granite geografice . De fapt , Pactul de la Westphalia poate fi considerat baza principiului modern al teritorialitatii . Conform acestui principiu , nici o putere straina nu poate câstiga autoritate asupra teritoriului altor state , decât în cazul în care statele respective au fost de acord de bunavoie sa renunte la suveranitatea lor referitor la anumite probleme sau subiecte . Astfel , statele nationale functioneaza în cadrul unui teritoriu bine definit .

Statele moderne s-au dezvoltat ca state–natiuni – structuri politice distincte si fata de conducatori si fata de cei supusi , cu o jurisdictie suprema asupra unei zone teritoriale demarcate , sustinute de pretentia unui monopol al puterii coercitive si bucurându –se de legitimitate ca rezultat al unui minim nivel de sprijin sau loialitate din partea cetatenilor lor . Aceasta conceptie asupra statului modern subliniaza câteva dintre inovatiile cele mai importante , incluzând :

1. teritorialitatea , în vreme ce toate statele au avut pretentii teritoriale , doar în sistemul statelor moderne au fost fixate granite exacte .

2. controlul asupra mijloacelor violentei . Pretentia de a avea un monopol asupra fortei si a mijloacelor de coercitie ( sustinuta de o armata permanenta si de politie ) a devenit posibila numai începând cu “ pacificarea “ popoarelor – înfrângerea centrelor rivale de putere si autoritate - în statul national . Acest element al statului modern n-a fost atins pe deplin decât în secolul al XIX – lea si a ramas o realizare fragila în multe tari .

3. stuctura impersonala a puterii . Ideea unei ordini politice impersonale si suverane – adica o structura de putere legal delimitata , cu jurisdictie suprema asupra unui teritoriu – nu se putea impune atâta vreme cât drepturile , obligatiile si îndatoririle politice erau concepute ca fiind strâns legate de religie si de pretentiile grupurilor privilegiate in mod traditional . Aceasta problema a ramas controversata în Europa în secolele al XVIII – lea si al XIX –lea si ramâne înca astfel in acele tari de azi , unde “ domnia legii ” e pusa sub semnul întrebarii .

4. legitimitatea . Doar atunci când pretentiile privind “ dreptul divin “ sau “ dreptul statului ” au fost puse în discutie si erodate , a devenit posibil pentru fiintele umane ca “ indivizi ” si ca “ popoare ” sa-si câstige un loc ca si “ cetateni activi ” în sistemul politic . Loialitatea cetatenilor a devenit ceva ce trebuia câstigat de catre statele moderne . Invariabil , acest lucru a implicat o pretentie a statului de a fi legitim , deoarece reflecta si reprezenta punctele de vedere si interesele cetatenilor lui .

În decursul istoriei , puterea de stat devine si exclusiva : a aparut rivalitatea interna cu privire la câstigarea autoritatii , monarhii au devenit “sefi de state” , de îndata ce au reusit sa monopolizeze atât fiscalitatea , cât si mijloacele de violenta ( legitime ) . În secolul al XVIII–lea notiunile de guvernare democratica au reînviat din istoria clasica si au ajuns la maturitate în urmatoarele doua secole . Suveranitatea poporului a fost si este înca garantata în mai multe feluri :

- mai întâi , seful statului este fie ales de popor , fie doar o functie simbolica

- în al doilea rând , puterea de guvernare este controlata desi împartita cu un parlament reprezentativ sau , în unele cazuri , prin democratia poporului intreg . Pentru a asigura reprezentarea egala în parlament si pentru a permite poporului sa evalueze si sa influenteze politicile de guvernare s-a conceput un sistem pluripartid caracterizat prin pluralism politic . Pentru ca acest sistem sa functioneze , o societate trebuie sa aiba acces la informatii de interes garantate de transparenta , de presa libera si de dreptul la libertatea de exprimare .

- în al treilea rând , puterea de guvernare este împartita între trei institutii , puteri dependente între ele , dar autonome : justitia , legislativul ( parlamentul ) si administratie ( guvernul ) . Aceste trei puteri sunt coordonate de Constitutie , de legi si de institutiile de aparare a legii .

La aceste drepturi , îndatoriri si mecanisme mai mult sau mai putin formale , pot fi adaugate principiile generale care trebuie sa fie transparente , în asa fel încât cei „ din afara ” sa poata vedea cu usurinta în interior si , astfel , sa poata controla mai usor . Mai mult chiar , institutiile trebuie sa dea seama de actiunile lor si trebuie sa se justifice actorilor externi , societatii , în general . Totodata , institutiile trebuie sa fie incoruptibile , trebuie sa manifeste integritate în toate actiunile lor . Integritatea înseamna ca aceia care actioneaza în numele unei institutii nu accepta favoruri personale sau beneficii de la alte institutii .