Moneda euro

MONEDA EURO SI STABILITATEA

SISTEMULUI MONETAR INTERNATIONAL

CAPITOLUL 1 - EURO - MONEDA EUROPEANA

1.1. Moneda – institutia fundamentala a actiunii umane calculate

Aparitia monedei a constituit probabil una dintre cele mai mari binefaceri ale umanitatii. Acest eveniment istoric a deschis calea afirmarii depline a sistemului institutional al diviziunii muncii prin faptul ca a dat nastere posibilitatii calculului economic (monetar).

Moneda poate fi definita ca fiind

- un etalon al valorii, instrument de plata, mijloc de tezaurizare.;

- ansamblul mijloacelor de plata direct utilizabile pentru a efectua plati de bunuri si servicii ;

- ansamblul de active (creante) acceptate pretutindeni, de toti, intotdeauna pentru a regla datoriile generate prin schimbul de marfuri si/sau servicii.

Avantajele utilizarii banilor (ale schimbului indirect) in comparatie cu trocul (schimbul direct) sunt enorme. Derularea procesului de schimb prin intermediul banilor atrage disparitia obstacolelor reprezentate de dubla coincidenta a nevoilor si de indivizibilitate, situatii definitorii pentru orice schimb direct. Moneda serveste ca numitor comun pentru toate aceste preturi (monetare), a caror formare creeaza posibilitatea actiunii umane calculate.

Primul sistem cuprinzator de teorie economica – realizarea economistilor clasici – constituia, in esenta, o teorie a actiunii calculate. Calculul monetar este busola generala a tuturor persoanelor care actioneaza prin alocarea de resurse rare in vederea obtinerii unor efecte; calculul monetar face posibila distingerea domeniilor de productie pe care consumatorii le apreciaza de cele pe care acestia le dezaproba si reprezinta singurul instrument de verificare a viabilitatii alocarii resurselor. In absenta monedei, civilizatia umana ar fi lipsita de metodele calculului economic, ca instrument intelectual indispensabil alocarii rationale a resurselor.

Moneda este indispensabila pentru dezvoltarea unei structuri de productie complexe si pentru imbunatatirea eficientei alocarii resurselor in cadrul acesteia. Banii constituie unitatea de masura cardinala specifica tuturor schimburilor, necesara efectuarii evaluarilor relative a factorilor de productie si bunurilor economice. Preturile monetare, formate in cadrul procesului de schimb voluntar al drepturilor de proprietate privata, indica gradul de raritate a resurselor si bunurilor. Aceste preturi monetare (formate liber) reprezinta instrumentul indispensabil de calcul pentru coordonarea rationala a alocarii resurselor rare; ele permit oamenilor de afaceri sa calculeze economic, de vreme ce calculul monetar este baza intelectuala a economiei de piata ( sistemul calculului economic in termeni monetari este conditionat de existenta anumitor institutii sociale: el nu se poate efectua decat in cadrul institutional al diviziunii muncii si proprietatii private a mijloacelor de productie, cadru in care bunurile si serviciile de orice ordin sunt cumparate si vandute contra unui mijloc intermediar de schimb denumit moneda ).

Pentru a explica rolul monedei si procesul aparitiei acestei institutii fundamentale a schimbului (calculat) e necesara intoarcerea in timp, precum si intelegerea motivatiilor pentru care oamenii se angajeaza in schimburi. Atunci cand o persoana actioneaza in vederea obtinerii bunurilor preferate, aceasta invata sa substituie, ca mijloc de schimb, bunurile mai greu vandabile cu bunuri mai usor vandabile. Un asemenea comportament in procesul schimbului permite individului sa obtina bunurile preferate intr-un mod mai rapid si mai putin costisitor. In cadrul unui asemenea proces au aparut banii. Detasarea din randul marfurilor schimbate in mod direct a unora cu o capacitate superioara de vandabilitate a deschis posibilitatea afirmarii schimburilor indirecte.

Pentru un bun mai usor vandabil decat altul va exista o cerere mai mare deoarece acesta poate fi utilizat ca mijloc de schimb. Pe masura ce selectia bunurilor superior vandabile avanseaza are loc dezvoltarea cumulativa dintr-o marfa a unui mijloc de schimb pe piata libera (moneda marfa) – singura modalitate prin care o moneda poate lua nastere. Potrivit lui Carl Menger, „cu cat cultura economica avanseaza, unul sau mai multe obiecte parasesc sfera bunurilor ramase (ca mijloc de schimb) si devin moneda. Banii nu sunt o inventie a statului si nici un produs al actelor legislative. Nici sanctiunile autoritatilor politice nu sunt necesare pentru existenta banilor…Nimeni nu i-a inventat“.

Cererea pentru un instrument de schimb este compusa din doua cereri partiale: cea derivata din dorinta de utilizare directa si cea derivata din dorinta de utilizare a bunului respectiv ca mijloc de schimb. Similar tuturor celorlalte bunuri economice, moneda ca instrument de schimb respecta legea utilitatii marginale: fiecare persoana va decide alocarea primei unitati monetare din cele de care dispune pentru achizitionarea bunului pozitionat pe cel mai inalt rang in scara individuala de valori.

Spre deosebire de bunurile de consum si de productie, care sunt utilizate direct, moneda are nevoie de preturi preexistente pe care sa se intemeieze cererea (de bani). Insa singura posibilitate ca acest lucru sa se produca este luarea in considerare a unui bun economic schimbat in sistem de barter si apoi suprapunerea cererii pentru acest bun (ca mijloc de schimb) peste cererea anterioara (ca bun cu valoare intrinseca, direct utilizabil).