Moneda în viziunea doctrinei keynisiste

Opera economistului englez John Maynard Keynes a determinat in gindirea economica contemporana o dezvoltare de o deosebita importanta, avind o mare influenta asupra tuturor celorlalti economisti.

Astazi nu este nu este un lucru neobisnuit sa se vorbeasca despre venit national, despre consum si investitii globale ca si comportamentele sale fundamentale, despre problemele lichiditatii ca influentand actiunea sau inactiunea, despre eficienta economica.

Daca in dezbaterile ce au loc pe acest plan nu se poate sustine totdeauna ca rigoarea termenilor este respectata, foarte larga lor raspindire arata ce nu este nefondat sa se afirme ca astazi, intr-un anume sens, toti economistii sunt keynesieni. Este evident ca aceasta nu inseamna ca toti economistii sunt considerati urmasi ai lui Keynes, a carui opera a suscitat chiar puternice controverse polemice in lumea academica. Este vorba numai de a recunoaste ca nici un critic keynesian nu ar renunta la un mod modern de a concepe si descrie fenomenele economice si de a se sprijini pe opera economistului englez.

Economistul american Robert Lekachman a ales ca unghi vizual specific in volumul “The Age of Keynes”, contributia lui Keynes in transcrierea limbajului stiintei economice. Keynes, conform autorului, a dat un nou continut stiintei economice si i-a transformat vocabularul. Este greu de evaluat efectul liberator al acestei actiuni asupra politicii publice. Keynes a comunicat lumii ca fatalismul in confruntarea depresiunii economice, a dezocuparii de masa, a fabricilor inactive, era eronat. El a demonstrat ca o actiune inteligenta, care se foloseste de instrumente cunoscute de analiza in modurile cele mai variate, era deplin capabila de a restabili un acord intre necesitatile si resursele umane. El a mai realizat inca ceva: a formulat teoria care ii justifica recomandarile .

Aceasta reinnoire a limbajului economic, daca pe de o parte exprima in sinteza rezultatul final al aparatului lui Keynes, pe de cealalta parte reflecta multitudinea intereselor intelectuale si practice ale economistului englez, diversitatea experientelor care ne imbogatesc personalitatea si stimuleaza scrierile, obligatia participarii la o activitate publicistica puternica, ca si din cel al luciditatii explozive.

Cap. 2 Modelul nou elaborat de J.M.Keynes

Problemele economice de dupa primul razboi mondial au continuat sa fie cativa ani obiectul unor scrieri ale lui Keynes (face exceptie publicarea in 1921 a “Tratatului asupra probabilitatii”). De asemenea, el revine asupra pagubelor de razboi cu volumul “Revizuirea Tratatului” aparut in 1922. In 1923 a aparut “Reforma monetara” in care s-a ocupat de probleme generale de stabilizare monetara. In “Consecintele economice ale lui Churchill” s-a ocupat de problemele lirei sterline, prospectand in mod lucid daunele suferite de economia britanica prin reintoarcerea lirei la paritatea antebelica.

Aceste imprejurari nu l-au impiedicat pe Keynes sa contribuie la investigatiile economice, mai ales in privinta teoriei politicii monetare.

In 1930, Keynes publica doua volume ale “Tratatului despre moneda”, iar in 1936, “Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobinzii si a banilor”, devenita ulterior fundamentul adevaratului “sistem keynesian”

Daca “Tratatul despre moneda” intentiona sa furnizeze o expunere sistematica compusa din cunostintele si experientele lui Keynes in sectorul cercetarilor economice aprofundate de el, era inevitabil ca, pentru viitor, interesul sa se concentreze asupra anticiparilor care se verifica in opera urmatoare si in acelasi timp, asupra diferentelor revelatoare a evolutiei intervenite in conceptia autorului.

In esenta, ceea ce apropie cele doua opere este importanta care se acorda in ambele, analizei relatiilor dintre fenomenul economisirii si cel al investirii. Faptul ca aceste relatii nu prezentau simplicitatea presupusa din analiza obisnuita, dupa care miscarile procentului dobanzii erau apte de a asigura egalitatea dintre entitatea economisirii si cea a investitiilor a fost deja evidentiat de suedezul Knut Wicksell si de continuatorii sai, cu studiul proceselor de expansiune si de contractie a operatiilor economice. De altfel, economistul Dennis Robertson de la Cambridge, dezvoltase deja o teorie subtila si curajoasa a posibilitatilor pe care economiile acumulate in mod voluntar de o colectivitate nu se transforma in investitii, adica in crearea de noi bunuri capitale pentru colectivitatea insasi.

Aceasta tema este reluata in mod viguros de Keynes in “Tratatul despre moneda”, unde legatura dintre economii si investitii este analizata din punctul de vedere al dezechilibrelor ce se pot produce pentru faptul ca deciziile de a economisi si de a investi sunt luate de persoane diferite si nu trebuie sa coincida neaparat. O eventuala excedenta a investitiilor asupra economiilor ar provoca o faza de dezvoltare si de insurgenta inflationista, in timp ce o eventuala excedenta a economiilor asupra investitiilor ar duce la deflatie si dezvoltare.

In “Tratat”, nu numai ca era contestata validitatea unuia dintre mecanismele fundamentale ale analizei economice traditionale, dar se punea in evidenta modul eronat de propovaduire a economiilor in perioadele de depresiune, in care era stimulata cheltuiala.

Daca, asa cum afirma Schumpeter, elementul “revolutionar” al mesajului keynesian este de a individualiza in conceptia sa de filosofie sociala.Un asemenea element apare in mod clar in Tratat. Aspectul nou al urmatoarei “Teorii generale” nu consta in filosofia sociala a autorului, ci in constructia teoretica de care se foloseste si pe care el o prezinta facand o critica provocatoare in mod deliberat a detasarii gandirii sale de cea traditionala. In aceasta, mai ales, consta paradigma lui Keynes