Moneda și Masa Monetară

MONEDA

DEFINIȚIA MONEDEI

Moneda este orice bun care poate fi utilizat pentru achiziția de bunuri sau servicii, sau pentru plata datoriilor. Moneda este o creanță a celui ce o deține, asupra celui care a emis-o. Este o marfă care are calitatea de a măsura și de a evolua orice volum economic, pentru a îndeplini rolul de monedă, un bun trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiții:

- Să aibă putere liberatorie

- Să fie ușor de cunoscut de cei care o utilizează

- Să aibă divizibilitate

- Să aibă durabilitate în timp

- Să fie ușor de purtat

Moneda propriu – zisă reprezintă o formă importantă a averii persoanelor fizice, a patrimoniului agenților economici, care prezintă particularitatea de a fi imediat utilizabilă în tranzacții, pentru efectuare diverselor plăți, fără riscul unei pierderi de valoare.

Conform Dex-ului moneda reprezintă un ban de metal sau de hârtie)care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; ban de metal (de valoare mică); mărunțiș.

Rolul monedei în viața economică și socială necesită abordarea evoluției și a funcțiilor îndeplinite de aceasta încă din perioada circulației pieselor din metale prețioase. Trecerea economiilor de la forma preponderent naturală (bazată pe troc) la economia de schimb, concurențială, antrenează importante modificări în rolul îndeplinit de bani în cadrul tuturor laturilor activității umane și economice. Posibilitatea utilizării, sau nu, a banilor ca instrumente pentru reglarea mecanismelor economiei, este evidențiată în cadrul teoriilor care s-au dezvoltat prin studierea acestui domeniu.

O reconsiderare esențială a rolului banilor în viața economică este realizată în cadrul teoriei cunoscute sub numele de „monetarism”. Potrivit acestei concepții, se susține ideea unei creșteri anuale a masei monetare în circulație cu 3-5 % anual, ceea ce asigură cantitatea de monedă necesară plăților, fară antrenarea de fenomene inflaționiste. Reprezentanții monetarismului sunt cunoscuți în literatura de specialitate ca reprezentanți ai „Școlii de la Chicago” în frunte cu Milton Friedman, și sunt apreciați ca principalii oponenți ai modului de gândire Keynesian.

În condițiile actuale, moneda reprezintă o formă importantă a averii, un activ financiar care s eindividualizează prin faptul că este activul cel mai lichid, adică imediat utilizabil pentru achiziționarea de bunuri și servicii, pentru plata oricărei datorii există riscul unei pierderi de valoare. În acest sens, economistul englez J.M. Keynes a evidențiat în “Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzilor și a banilor” calitatea monedei de a fi lichiditatea prin exelență pentru că permite achiziționarea imediată de bunuri sau servicii, stingerea imediată a oricărei datorii, fără a presupune vreun cost . O soluție alternativă, cum ar fi vânzarea unui activ ( de exemplu, imobile, acțiuni, etc.) pentru efectuarea de plăți, antrenează două feluri de costuri și anume :

- Costuri de negociere – legate de vânzarea de active

- Costuri de lichidare – legate de vatiația valorii activului pe piață

În concepția lui Keynes moneda, conservă puterea de cumpărare, pe termen scurt, mai bine decât orice alt bun sau titlu, întrucât valoarea monedei este stabilită în afara pieței, în timp ce valoarea bunurilor, serviciilor, titlurilor de valoare este stabilită prin mecanismul confruntării cererii cu oferta. De asemenea, Keynes a susținut că moneda este dorită de agenții economici, pe de o parte, pentru că inspiră încredere, datoriă calității de active fără risc, iar, pe de altă parte, pentru a face față incertitudinii.

Inovațiile financiare realizate în țările dezvoltate , mai ales începând cu anii 1980, au pus în evidență noi active financiare care prezintă un grad de lichiditate apropiat de cel al monedei și care , în plus aduc un venit sub formă de dobândă. Asemenea active sunt cunoscute sub numele de active financiare lichide, care devin substituite apropiate monedei și sunt susceptibile să influențeze cererea de bunuri și servicii .