Monedă și Rata Dobânzii

INTRODUCERE

Problema relaţiei dintre monedă şi rata dobânzii este încă şi mai controversată decât cea a legăturii dintre monedă şi preţuri. Deşi mecanismul şi sensul acesteia din urmă suscită numeroase controverse nici un economist nu a mers vrodată atât de departe încât să susţină ideea că creşterea ofertei de monedă determină scăderea preţurilor.

Astfel, în viziunea monetarsită, creşterea masei monetare determină, prin intermediul creşterii preţurilor anticipate de agenţii economici, majorarea dobânzilor nominale. În viziunea keynesiană, creşterea masei monetare duce, dimpotrivă, prin intermediul proceselor de restructurare a patrimoniului agenţilor economice, la scăderea dobânzilor nominale.

Pentru a înţelege aceste concepţii divergente cu privire la factorii care determină rata dobânzii şi la pluritatea de rate ale dobânzii cărora aceştia le dau naştere, este necesară în prealabil examinarea naturii generale a dobânzii.

CAPITOLUL 1. NATURA DOBÂNZII

Perceperea unei anumite dobânzi pentru creditele acordate constituie o practică la fel de veche ca şi cea a schimbului de mărfuri. Cu toate acestea, acordarea de credite purtătoare de dobândă a fost condamnată de Aristotel, iar mai târziu de biserica catolică, ceea ce a făcut în tot evul mediu european această îndeletnicire să fie practicată doar de evrei şi de lombarzi. Continuând tradiţia aristotelică, Toma de Aquino, de exemplu, condamnă acordarea de crdite cu dobândă, însă, dincolo de judecarea aspectului moral al acestei practici, sublinează că dobânda este „preţul timpului”. Această dimensiune temporală se va estompa în lucrările economiştilor clasici, pentru care existenţa dobânzii este legată de productivitatea factorului „capital”. Ea va fi reabilitată însă de către E. Bohm-Bawerk, potrivit căruia rata dobânzii poate fi definită ca un preţ intertemporal. Acest „preţ” îmbracă diverse forme, a căror analiză permite, pe de o parte, explicarea plurităţii ratelor dobânzii observate într-o economie modernă, iar pe de altă parte, definirea conceptului abstract de „dobândă” cu care operează teoria economică.

1.1 Dobânda ca preţ intertemporal

Ideea că fenomenul dobânzii se explică prin productivitatea fizică a capitalului, ce permite debitorului să plătească dobânda pe care o datorează pentru capitalul împrumutat, a fost introdusă în gândirea economică modernă de către J.B.Say. Această concepţie, focalizată pe cazul creditelor de producţie, atenuează ideea că perceperea de către creditor a unei dobânzi pentru creditele acordate este un act spoliator; ea are însă dezavantajul că nu poate explica dbânda aferentă creditelor de consum. Inconvenientul respectiv va fi depşit de E. Bohm-Bawerk, care arată că dobânda se naşte din schimbul unor bunuri de consum existente în prezent pentru bunuri de consum care vor exista în viitor, constituind o primă (premium, agio) aferentă celor dintâi.

Această primă rezultă din preferinţa pentru prezent, care este comună tuturor oamenilor şi care, după Bohm-Bawerk, se explică prin trei serii de considerente.

Prima este de ordin economic: bunurile existente în prezent sunt preferate faţă de bunurile viitoare, deorece cele dintâi pot satisface atât nevoi prezente cât şi nevoi viitoare, pe când cele din urmă nu pot satisface decât nevoi viitoare. Pentru a putea fi folosite pentru satisfacerea unor nevoi viitoare, bunurile existente în prezent trebuie ţinute rezervă, ceea ce se realizează cel mai bine prin transformarea acestora în bani şi apoi ţinerea în rezervă a banilor respectivi.

A doua serie de considerente este de ordin psihologic: lipsa de imaginaţie, slăbiciunea omenesacă şi nesiguranţa cu privire la cealaltă parte a vieţii sale îl fac pe orice individ să preţuiască mai mult prezentul decât viitoarul.

În fine, a treia serie de considerente este de ordin tehnologic: bunurile existente în prezent pot fi utilizate imediat în procesul de producţie, permiţând obţinerea unei producţii mai mari comparativ cu bunurilşe viitoare, care vor fi încorporate în procesul de producţie mai târziu şi deci vor duce la obţinerea unei producţii mai mici.

În concordanţă cu dimensiunea subiectivă generală a doctrinei economicea şcolii austrice, Bohm-Bawerk consideră că fiecare individ are propia sa preferinţă pentru prezent şi, deci, propriul său raport de schimb intertemporal. Aceste preferinţe individuale interacţionează pe ceea ce s-ar putea numi „piaţă a timpului”, adică un „ preţ al timpului”

Raportul de schimb intertemporal, numit de Mises „ rata dobânzii originară”, este „raportul dintre valoarea atribuită satisfacerii unei nevoi în viitorul imediat şi valoarea atribuită satisfacerii aceleiaşi nevoi în perioade de timp mai îndepărtate”. Rezultă că rata dobânzii nu este un „preţ” în sensul obişnuit al cuvântului, ci un „preţ intertemporal”.

Astfel, dacă preţul relativ al unui bun A în raport cu un bun B este raportul de schimb între A şi B la un moment dat, preţul intertemporal al lui A se defineşte ca fiind raportul de schimb între A şi el însuşi într-o altă periodă de timp; de exemplu raportul de schimb între A0 şi A1.