Monitorizarea lucrărilor de întreținere a sistemelor de calcul

ARGUMENT

Orice activitare din domeniul tehnic – proiectare constructiva, tehnologica sau exploatare – se confrunta in momentul de fata cu problematica performantei si a competitivitati.

Este cunoscut faptul ca intretinerea si reparatiile de calitate ale oricarui sistem tehnic prelungesc durata lor de functionare si permit, in general, obtinerea unor indicii mai bun de exploatare si de economicitate. Restabilirea calitatii de exploatare initiale avute la iesitea de pe linia de montaj, prin folosirea unor metode avansate de reparare , constituie o cale sigura de realizare a acestor teluri.

Pe de alta parte utilizatorii impun cerinte ca: mai performant, mai economic, mai ecologic, mai ieftin.

In prezent este de neconceput ca activitatea din domeniul proiectarii, sa se faca fara utilizarea celor mai noi informatii tehnice, tehnologice si mai ales fara aportul tehnologiei informatice.

Pentru a ajunge la nivelul cerintelor actuale, pe langa suportul oferit de dotarile cu echipamente si aplicatii software, este evidenta si o noua repozitionare a personalului angajat in toate sectoarele de activitate conexe obtineri produsului final.

In acest sens, activitatea de proiectare este necesar a fi orientata clar spre o piata de desfacere dictata de cerintele cumparatorilor. Astfel a rezultat in mod direct cresterea concurentei intre firme iar nivelului performantelor este dat de nivelul de inteligenta si tehnologie inglobat in produsele finite.

Pentru corelarea tuturor cerintelor enuntate mai sus activitatea de proiectare trebuie privita din punct de vedere al cresteri performantelor impuse de utilizatori pe de o parte, si constructiv, pe de alta parte in scopul rezolvarii unor probleme tehnice specifice.

In ultimii ani, paralel cu dezvoltarea tuturor ramurilor industriale, a luat un mare avant si activitatea de intretinere si reparare a sistemelor de calcul.

Prin forma sa organizatorica inaintata ca si prin mijloacele tehnice cu care sunt inzestrate, firmele specializate contribuie la imbunatatirea calitatii reparatiilor si sporirea duratei de functionare .

Utilizarea chibzuita a sistemelor de calcul in special, efectuarea la timp si de buna calitate a reparatiilor si a lucrarilor de intretinere, constituie o importanta sursa de economii si o conditie esentiala a eficientei acestor mijloace de baza din economia nationala.

Modernizarea mijlocului de lucru prezinta interes din punct de vedere economic, permitand cresterea performantelor tehnico-economice ale acestuia cu cheltuieli relativ mici.

Politica de întreţinere trebuie să se bazeze pe experienţă, cum ar fi statistica defecţiunilor – proprie sau cea a producătorilor. În funcţie de cât de completă este documentaţia de întreţinere, sarcina de a concepe politica de întreţinere poate să se dovedească a fi mai mult sau mai puţin dificilă.

Scopul iniţial al configurării întreţinerii este de a organiza metodele şi personalul de care este nevoie pentru îndeplinirea acestei misiuni – aceea de a împiedica apariţia defecţiunilor şi a defectelor

Ca urmare a modernizarii, si cresteri randamentului , se mareste precizia de functionare asigurand pe aceasta baza cresterea volumului productiei, imbunatatirea calitatii si reducerea costurilor productiei.

Lucrarea are un caracter teoretic - aplicativ, fiind cat se poate utila celor care lucreaza in sistemul de organizare si conducere a activitatilor de intretinere si reparatii, in special celor ce se ocupa cu repararea sistemelor de calcul .

1 SISTEME DE CALCUL

1.1 Notiuni generale

Un sistem de calcul este un ansamblu de componente hardware (dispozitive) şi componente software (sistem de operare şi programe specializate) ce oferă servicii utilizatorului pentru coordonarea şi controlul executării operaţiilor prin intermediul programelor.

Orice sistem de calcul (computer system) pentru a realiza funcţiile sale de bază trebuie să execute următoarele operaţii:

- introducere date (citire) - I

- memorare date şi instructiuni (reprezentare) - M

- prelucrare date si instrucţiuni (procesare) - P

- ieşire date (scriere) - O

În cea mai simplă formă a sa, un sistem de calcul constă din cinci părţi principale funcţionale : blocurile de intrare şi ieşire, memoria de date, memoria program, aritmetica/logica de calcul ( CPU ), aşa cum se arată în Fig. 1. Unitatea de intrare acceptă informaţia codificată de la operatorii umani, de la dispozitive electromagnetice, sau de la alte computere conectate la ea prin linii de comunicaţie digitale. Informaţia este stocată în memorie pentru a fi referită ulterior sau este tratată imediat de către unitatea aritmetică şi logică realizând operaţia dorită.

Fig. 1 Arhitectura unui sistem de calcul

Paşii de procesare sunt determinaţi de un program ce se află stocat în memorie. În final rezultatele sunt trimise înapoi în lumea exterioară cu ajutorul unităţii de ieşire.

Unitatea de procesare a informaţiei ( CPU ) are cel mai important rol din acest sistem, şi trebuie să îndeplinească funcţiile reprezentate în Fig. 2.

Fig. 2 Funcţiile CPU

Să considerăm un exemplu tipic de adunare a două numere ce se află în memoria principală. Aceste numere sunt aduse în unitatea aritmetică unde adunarea va avea fizic loc după care suma poate fi stocată în memorie.

In Fig. 3 este reprezentată structura funcţională şi fluxul de informaţii într-un sistem cu microprocesor.