Monopolul

1. Aspecte teoretice privind monopolul

1.1. Definirea monopolului

Ȋn structura oricărei economii de piaţă, pe lângă concurenţă, apare şi monopolul, fie ca o replică la concurenţă, fie ca o formă modificată a acesteia. Ȋn înţelesul obişnuit - luat ca o replică la concurenţă - o întreprindere are situaţia de monopol atunci când ea este unicul producător al unui produs omogen din ramură, în prezenţa unui număr mare de cumpărători. Consecinţa fundamentală este următoarea: preţul nu mai este stabilit, în mod exogen, prin jocul liber al forţelor pieţei, ca în cazul concurenţei perfecte, ci este fixat, împreună cu volumul producţiei, de însăşi firma producătoare. Prin urmare, o firmă pusă în situaţia de a fi monopolistă trebuie să fie singura care oferă produse pe piaţă fără alţi producători concurenţi (naţionali sau străini), iar produsul să nu fie substituibil. Astfel, monopolul reprezintă situaţia de pe piaţa unui anumit bun a cărui ofertă este asigurată de o singură persoană sau firmă, produsul respectiv neavând substituenţi apropiaţi, iar furnizorul lui dispunând de posibilitatea îngrădirii accesului altor firme în ramura sau sectorul sau de activitate.

1.2. Tipuri de monopol

Luând drept criterii principale formele monopolurilor şi cauzele care le dau naştere şi care contribuie la dezvoltatea lor, putem distinge următoarele tipuri de monopol:

• Monopolul natural. Economia de scară realizată în anumite domenii contribuie la scăderea costurilor de producţie într-o măsură atât de mare încât alte firme cu un volum mai redus de activitate nu ar putea ajunge la o asemenea performanţă. Ȋn acelaşi timp, în anumite domenii, nici tehnologic şi nici economic nu ar fi posibilă existenţa mai multor întreprinderi concurente deoarece ar însemna cheltuieli prea mari de investiţii. Sunt exemplele clasice privind reţelele de distribuţie a electricităţii, gazelor şi apei, reţelele de termoficare, sistemele de irigaţii, reţeaua de căi ferate. Dublarea sau triplarea acestor reţele numai din dorinţa de a exista întreprinderi concurente ar fi iraţional din punct de vedere economic, întrucât pe de o parte, ar necesita o dublare sau triplare a volumului de investiţii, iar pe de altă parte, între aceste întreprinderi s-ar putea realiza înţelegeri secrete, pentru fixarea preţurilor şi, în fond, problema restaurării concurenţei tot nu s-ar rezolva.

• Monopolul legal. Există anumite produse sau sectoare de interes strategic (apărarea naţională) şi de interes public care trebuie să intre sub incidenţa controlului public. Ȋn această privinţă pot fi menţionate cele aparţinând sectorului sănătăţii sau celor care trebuie supuse controlului public, cum sunt, de exemplu, fabricarea şi distribuţia unor medicamente sau substanţe farmaceutice (morfina), producţia şi comercializarea tutunului şi alcoolui, precum şi producţia şi utilizarea uraniului, a izotopilor radioactivi, producţia banilor, timbrelor etc.

• Monopolul tehnologic este generat în special de proprietatea asupra patentului de invenţie şi a dreptului de autor, ceea ce conferă inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra noului produs sau asupra noii tehnologii întreaga perioadă prevăzută de lege (15-17 ani pentru patente). De altfel orice producător de produs nou vândut pe piaţă dispune, o perioadă, de poziţia de monopol, perioada care va dura până când alte firme vor veni pe piaţă cu produse similare sau substituibile. Ȋn condiţiile contemporane, monopolul tehnologic este foarte răspândit datorită, pe de o parte, sistemului în care se desfăşoară cercetările şi inovările, iar pe de altă parte, preocupărilor de a stimula şi extinde activitatea de cercetare - dezvoltare, generatorul principal al

procesului de inovare.

• Monopolul asupra mărcii comerciale cuprinde astăzi un mare număr de produse ale industriei moderne. Imaginea produsului creată de originalitatea modelelor reînnoite la anumite intervale de timp, şi garanţia calităţii produselor sunt legate de marca comercială care este unică, irepetabilă şi recunoscută prin investiţia făcută în reclama insistentă, prin seriozitatea şi promptitudinea cu care sunt serviţi clienţii.

• Monopolul ca rezultat al economiilor de scară, care constă în faptul că, dacă într-o anumită ramură de activitate s-a format o firmă de mari dimensiuni, beneficiară deja a avantajelor producţiei de scară, concretizate în esenţă într-un nivel redus al costurilor, este dificil să mai pătrundă şi o nouă întreprindere care, pentru început, are costuri ridicate.

Din punct de vedere al formei de proprietate, pot exista:

• monopoluri private;

• monopoluri publice;

• monopoluri mixte, rezultate din cooperarea primelor două.

Din punct de vedere al ariei pe care îşi desfăşoară activitatea, pot exista:

• monopoluri naţionale;

• monopoluri transnaţionale.

O situaţie de monopol poate exista şi atunci când mai multe firme dintr-o ramură se înţeleg să conlucreze pentru maximizarea profiturilor lor, eliminând concurenţa dintre ele şi comportându-se ca şi cum ar fi o singură firmă. Ele vor acţiona prin limitarea producţiiilor lor totale la cantitatea care maximizează profitul ramurii. Aceste firme formează astfel un cartel, în cadrul căruia, fiecărui participant i se alocă o anumită cota din producţia ramurii. De obicei, asemenea forme de înţelegere sunt descurajate sau chiar interzise prin măsurile adoptate de guverne în cadrul aşa-numitelor “politici de concurenţă”.

1.3. Bariere privind intrarea pe piaţa de monopol

Barierele de intrare pe piaţă pot fi fie naturale, fie create. Barierele naturale apar cel mai adesea ca rezultat al economiilor de scară. Atunci când curba costului mediu pe termen lung are panta negativă pentru un interval mai mare al nivelului producţiei, firmele mari au costuri medii semnificativ mai scăzute decât firmele mici.