Noi Trenduri în Politica Comercială Internațională

Noi trenduri în politica comercială internaţională

Politica comercială este una dintre componentele esenţiale ale politicii economice a unui stat, vizând sfera relaţiilor economice externe ale acestuia. Caracteristicile relaţiilor economice internaţionale face ca măsurile de politică comercială să fie luate în raport cu interesele fiecărui stat, cu respectarea reglementărilor si uzanţelor internaţionale. În general, reglementările de politică comercială vizează operaţiunile de comerţ exterior, cele de cooperare economică și tehnico-stiinţifică, urmărind promovarea intereselor naţionale.

Politica comercială reprezintă ansamblul de măsuri și instrumente juridice, administrative, fiscale, bugetare, financiare, bancare, valutare, etc., puse în aplicare de către stat pentru a influenţa, și uneori deforma fluxul de mărfuri ce traversează graniţele vamale. Altfel spus, prin politică comercială se înţelege totalitatea reglementărilor adoptate de către stat cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar, etc., în scopul promovării sau restrângeri schimburilor comerciale externe și al protejării economiei naţionale de concurenţa străină. Indiferent de modul în care privim politica comercială, ea a fost, este si va fi supusă unor influenţe permanente sau temporare a factorilor interni si externi.

În general, se apreciază că politica comercială trebuie să aibă, ca obiectiv pe termen lung, stimularea dezvoltării economiei naţionale la adăpost de concurenţa străină.

Plecând de aici putem vorbi de trei roluri principale ale politicii comerciale:

• rolul de promovare a relaţiilor economice externe (în special impulsionarea exporturilor sau acelor fluxuri comerciale care sunt avantajoase pentru ţara respectivă)

• rolul de protejare a economiei naţionale faţă de concurenţa străină (înţelegând prin aceasta reglementarea si controlul importurilor)

• rolul de echilibrare a balanţei comerciale și de plăţi (prin creșterea ponderii exporturilor si diminuarea importurilor).

Plecând de la aceste funcţii de bază ale politicii comerciale putem evidenţia obiectivele strategice ale acesteia:

• stimularea dezvoltării si modernizării structurii economiei naţionale

• restrângerea sau stimularea exporturilor sau importurilor

• protejarea ramurilor economiei naţionale si a agenţilor economici naţionali

• îmbunătăţirea ratei de schimb

• sporirea veniturilor bugetare

• controlul importurilor și exporturilor de capital

• asigurarea echilibrului balanţei comerciale și de plăţi

• promovarea cooperării economice internaţionale

• perfecţionarea structurii relaţiilor economice externe (atât fizic, cât si geografic).

Dincolo de obiectivele urmărite, măsurile de politică comercială trebuie să ţină seama de uzanţele practicate în relaţiile economice internaţionale, relaţii caracterizate prin stabilitate și adaptabilitate. Stabilitatea este elementul care asigură legături economice de durată, legături necesare satisfacerii obiectivelor pe termen lung și care permit existenţa unui climat de siguranţă între parteneri. Adaptabilitatea rezidă din faptul că reglementările sunt suficient de largi pentru a asigura soluţionarea problemelor care apar, fără intervenţia organismelor internaţionale.

În perioada postbelică, în condiţiile adâncirii interdependenţelor economice, reglementarea relaţiilor economice internaţionale a devenit o necesitate obiectivă.

Astfel, prin intermediul unor acorduri și tratate comerciale s-a încercat codificarea principiilor li regulilor în ceea ce privește folosirea instrumentelor și măsurilor de politică comercială în relaţiile reciproce. Pe această linie s-a înscris activitatea Acordului General pentru Tarife și Comerţ (GATT), transformată ulterior în Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Cu toate acestea, practica relaţiilor economice internaţionale arată că statele au elaborat și aplicat în această perioadă instrumente de politică comercială din ce în ce mai variate, încălcând foarte adesea o serie de principii și reguli statuate în anumite acorduri în ceea ce privește folosirea acestor instrumente în relaţiile comerciale reciproce, concomitent, cu o puternică tendinţă de regionalizare a schimburilor prin proliferarea grupărilor economice integraţioniste (mai ales în ultimele trei decenii).

În ceea ce priveste principalele tipuri de politică comercială, în literatura de specialitate se disting trei: autarhia, protecţionismul si liberul schimb.