Noțiuni Generale Privind Datoria Publică

I. Noţiuni generale privind datoria publică

1.1 Conceptul de datorie publică

În economia unei ţării poate exista situaţia când resursele naturale şi financiare interne nu sunt suficiente pentru a satisface cererea. Există o singură rezolvare - apelarea la importuri de mărfuri şi servicii sau de capital. De cele mai multe ori, mijloacele de plată sunt insuficiente pentru achitarea acestor importuri şi astfel iau naştere obligaţiile de plată care ulterior vor duce la aşa numita îndatorare

Datoria publicǎ reprezintǎ totalitatea sumelor împrumutate de cǎtre autoritaţile publice centrale şi locale de la persoane fizice şi juridice pe piaţa internǎ şi în strainatate şi rǎmase de rambursat la un moment dat. Aceasta se calculeazǎ şi se gestioneazǎ separat pe cele doua forme ale sale, respectiv datoria publicǎ internǎ şi datoria publicǎ externǎ.

Datoria publicǎ internǎ constituie o parte integranta a datoriei publice totale şi evidentiazǎ împrumuturile de stat de pe piaţa financiarǎ internǎ, de la persoane fizice şi/sau juridice, în moneda naţionalǎ sau în valute strǎine, precum şi împrumuturile angajate de terţi, cu garanţia statului, nerambursate la un moment dat.

Datoria publicǎ externǎ constituie, de asemenea, o parte integranta a datoriei publice totale şi se defineşte prin creditele externe contractate şi angajate de cǎtre stat, în nume propriu, sau de cǎtre autoritaţile administraţiei publice locale, precum şi prin creditele externe contractate şi angajate de cǎtre alţi subiecţi autonomi, cu garanţia expresǎ a statului.

Definiţia datoriei externe consacrată la nivel internaţional prezintă datoria externă brută la un moment dat ca fiind “suma totală a pasivelor contractuale utilizate şi neachitate a rezidenţilor faţă de nerezidenţi, şi obligaţia rezidenţilor de a rambursa ratele de capital,cu sau fără dobândă, sau de a achita dobânda, cu sau fără ratele de capital”.

Avantajele pe termen lung ale împrumutului extern pot fi analizate în funcţie influenta acestuia asupra variabilelor macroeconomice

- Capitalul provenit din exterior poate suplimenta resursele naţionale, contribuind la mǎrirea investiţiilor şi, în general, a tuturor cheltuielilor interne. Prin majorarea PIB - ului, mai ales prin majorarea investiţiilor, capitalul extern accelerează ritmul creşterii economice, în funcţie de mărimea intrărilor de capital şi de eficienţa cu care este utilizat

- Capitalul extern contribuie în cazul ţărilor cel mai puţin dezvoltate la suplimentarea procesului intern de acumulare a capitalului, situat în aceste ţări la un nivel redus. Indicatorul care arată necesarul de capital extern este diferenţa dintre volumul acumulărilor şi volumul investiţiilor preconizate.

- Capitalul extern poate contribui la ridicarea generală a nivelului calitativ al activităţii economice dacă este utilizat în sensul modernizării economiei şi al diversificării exporturilor. Participarea capitalului extern la dezvoltarea unor ramuri moderne, restructurarea exporturilor şi evoluţia pe termen lung a raportului de schimb sunt indicatori care pot fi utilizaţi în aprecierea rolului capitalului extern la întărirea poziţiei competitive a ţării respective pe piaţa internaţională.

- Un ultim avantaj pe termen lung al capitalului extern este acela că fondurile externe pot fi folosite pentru depăşirea unor dificultăţi pe termen scurt, inclusiv pentru depăşirea crizelor de lichiditate, permiţând astfel realizarea planurilor de perspectivă. De exemplu, capitalul extern poate contribui la depăşirea unor dificultăţi în domeniul balanţelor de plăţi, fără a fi afectate importurile în sensul scăderii lor, fără a se forţa creşterea costisitoare a exporturilor şi, astfel, fără a se amâna realizarea proiectelor de investiţii.

“Costurile” pe termen lung ale datoriei externe, la nivel macroeconomic, sunt determinate de condiţiile în care sunt obţinute fondurile externe (dobânzi, perioadă de graţie, perioada de amortizare, alte condiţii inclusiv cele politice).

- Serviciul datoriei externe sintetizează principalele “costuri” directe ale datoriei externe pentru o economie, într-o anumită perioadă de timp. Mărimea, în cifre absolute, a serviciului datoriei externe nu este pe deplin concludentă si de aceea se calculeaza diferite raporturi între serviciul datoriei externe şi alte variabile macroeconomice (exporturi, total venituri externe curente, acumulări interne, etc)ce reliefează mai bine “costurile” macroeconomice ale datoriei externe.

- Apariţia crizelor de lichiditate (crize ale balanţelor de plăţi) constituie un “cost” indirect al datoriei externe cu condiţia ca între apariţia crizelor de lichiditate,pe de o parte, şi creşterea serviciului datoriei externe, pe de altă parte, să existe o corelaţie evidentă

- În unele lucrări de specialitate se consideră că ţările care trebuie să suporte o datorie externă substanţială înregistrează inevitabil deteriorarea raportului lor de schimb, această deteriorare fiind un alt “cost” indirect al datoriei externe. Pentru onorarea serviciului datoriei externe, ţările debitoare “forţează” creşterea exporturilor, acceptând sau chiar promovând preţuri de export relativ scăzute şi suprasolicitând producţia internă destinată exportului

- “Costuri” indirecte ale datoriei externe mai pot fi considerate, în funcţie de situaţia concretă: - reducerea importurilor în vederea sporirii posibilităţilor de acoperire a serviciului datoriei externe; renunţarea la anumite proiecte de investiţii, din lipsă de fonduri în valută datorită onorării serviciului, etc.

Având în vedere efectele datoriei publice asupra economiei, o ţară care se împrumută din străinătate, trebuie să introducă managementul datoriei drept o preocupare majoră a politicii economice. Îndatorarea externă excesivă şi neadecvată va genera nivele ridicate ale serviciului datoriei care vor influenţa în mod negativ politica economică viitoare, şi, implicit, creşterea economică.