Obiectul și Metoda Analizei economico-financiare

Activitatea oricărei firme, în contextul reformei şi al tranziţiei la economia de piaţă, se desfăşoară într-un mediu dinamic şi agresiv. În general, tranziţia, reprezintă o perioadă de aşezare a lucrurilor şi conceptelor în ordinea lor firească, deci o schimbare, cu grija firească privind adaptarea noilor structuri la cerinţele economiei de piaţă în condiţii concurenţiale tot mai aspre şi mai bine definite (legiferate).

Problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare firmă vizează, în principal, stabilirea şi consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă în spaţiul economic concret în care activează, obiectivul major spre care se îndreaptă, costurile implicate şi şansele de izbândă.

În acest context, firma este determinată să se raporteze permanent la cererea de piaţă, trebuie să anticipeze mişcările concurenţei, să-şi autoevalueze resursele de care dispune şi să acţioneze în direcţia creşterii eficienţei utilizării acestora etc.

În abordarea sistemică a problematicii firmei un rol deosebit revine analizei economico-financiare, ca instrument de supraveghere a activităţii şi performanţelor acesteia.

Analiza economico-financiară prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice de care dispune, concură la diagnosticarea stării diferitelor procese şi fenomene, le descoperă structura, stabileşte relaţiile de cauzalitate, factorii care le guvernează, descoperă legile formării şi dezvoltării lor, iar pe această bază oferă conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătăţirea activităţii în viitor.

1.1. Obiectul analizei economico-financiare

În spaţiul socio-economic în care activează, întreprinderea trebuie să-şi probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurenţă şi adaptare, performanţa economico- financiară. Toate acestea, îşi găsesc reflectarea în eficienţa activităţilor care au la bază determinări cantitativ-calitative ale factorilor producţiei, randamente maxime ale utilizării acestora etc.

Natura şi importanţa întreprinderii în economiile moderne, au constituit obiectul de studiu al numeroaselor lucrări de specialitate1). Aproape în toate acestea, accentul nu mai este pus pe semnificaţia sociologică a întreprinderii, ci pe interpretarea socio-economică, sistemică, vizând tehnici declarate operaţionale.

Întreprinderea reprezintă o entitate socio-economică de sine stătătoare, cu o structură proprie delimitată în timp şi spaţiu, astfel încât partenerii săi sunt consideraţi că fac parte din interiorul său, iar alţii din exteriorul său. Pentru a fi viabile şi pentru a putea desfăşura o activitate continuă în mediul lor instituţional, întreprinderile intră în relaţii de intercondiţionare cu factorii existenţi în mediul lor ambiant, fiind susţinute în demersul economic de clienţi, furnizori, forţă de muncă, bănci, instituţii guvernamentale şi bugetare etc., cu intenţia declarată să demonstreze că sunt capabile să desfăşoare o activitate eficientă.

Delimitarea obiectului de studiu, constituie o problemă esenţială a oricărei ştiinţe sau discipline ştiinţifice şi constă in determinarea conţinutului fenomenelor pe care le studiază şi a sferei lor de acţiune, precum şi în fixarea raporturilor de condiţionare cu celelalte ştiinţe care cercetează fenomene şi procese din domenii de activitate conexe.

Problema gestionării şi administrării întreprinderii, indiferent de obiectul de activitate şi de scopul propus, este complexă. Aprecierea diferenţelor de performanţă depinde de natura întreprinderii, de sistemul instrumentelor utilizate în gestionarea patrimoniului.

1.1.1. Definirea obiectului analizei economico-financiare

Stabilirea obiectului de studiu al oricărei ştiinţe este o problemă componentă a clasificării ştiinţelor. Potrivit clasificării ştiinţelor, analiza activităţii economico-financiare, funcţie de obiectul său, face parte din grupa ştiinţelor sociale.

Ca disciplină ştiinţifică, analiza s-a afirmat în viaţa socială şi economică, unde a contribuit şi contribuie la progresul societăţii, inspirând prin metoda sa încredere în acţiunile viitoare. De-a lungul timpului ca şi alte ştiinţe, analiza şi-a revizuit conceptele şi terminologia, modalităţile de calcul şi tehnicile aplicative, dar şi-a păstrat nealterată construcţia teoretică închegată raţional, având orizontul descis spre orice prefacere şi înnoire.

1) J.E.T. Eldridge, A.D., Crombie, A sociology of organisations. Ed. Allan and Unwin 1974; G. Mouzelis, Organisations and Bureaucracy, Ed. Routledge 1967; C.B. Handy Understanding organisations, Ed. Penguin 1982; Beckhard, Organization development Strategies and Models, Ed. Addisson Wesley 1969; K. Legge, Evaluating Planned Organisational Change, Academic Press 1984.

În întregul ei conţinut, analiza îmbină armonios, teoria abstractă cu realitatea fenomenelor studiate şi furnizează informaţii multiple asupra activităţii economico- financiare la nivel micro şi macroeconomic.

Analizei îi revine sarcina, ca prin metodele, procedeele şi tehnicile pe care le utilizează, să concure la descoperirea mecanismelor factoriale, a intimităţilor cauzale ale fenomenelor cercetate şi pe această bază să permită diagnosticarea stării acestora în scopul fundamentării acţiunilor de reglare şi funcţionare stabilă şi eficientă a întreprinderii în sistemul economiei de piaţă.