Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași

Proiect
9/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 89 în total
Cuvinte : 30430
Mărime: 263.51KB (arhivat)
Publicat de: Petronela C.
Puncte necesare: 9
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Stefura Gabriel

Extras din proiect

Cap 1. Organizare şi funcţionalitate la Institutia Prefectului Iasi

1.1. Scurt istoric

Legea administraţiei publice locale nr.69/26.11.1991 (abrogată) prevedea la art.11: “Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ. Prefectul este reprezentantul Guvernului şi coordonează şi supraveghează serviciile publice ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei centrale organizate în unităţi administrative teritoriale.”

În baza acestor prevederi legale, a luat fiinţă Prefectura jud. Iaşi. Prin H.G. nr.118/09.03.1992 privind structura şi atribuţiile aparatului tehnic de specialitate al prefecturii, precum şi finanţarea acestuia, la art.1 s-a prevăzut: “La prefecturi se organizează un aparat tehnic de specialitate, care asigură realizarea atribuţiilor ce revin, potrivit legii, prefectului şi comisiei administrative.”

În ordine cronologică, au fost prefecţi ai judeţului Iaşi: Dan Gâlea, Lucian Flaişer, Florin Vitan, Corneliu Rusu Banu, Nicolae Aposol, Ioan Avarvarei, Spiridon Creţu.

În anul 2004 a intrat în vigoare Legea nr.340 privind instituţia prefectului. Conform acesteia, începând cu 1 ianuarie 2006, prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici.

Astfel, primul prefect apolitic este Vasile Radu Prisăcaru, iar ca subprefect, Florin Ungureanu.

În vederea corectării deficienţelor constatate în urma evaluării modului de implementare a Legii nr.340/2004 de la data adoptării şi până în prezent, cu privire la profesionalizarea funcţiei prefectului şi rolul prefectului în conducerea serviciilor publice deconcentrate, a fost adoptată O.U.G. nr.170/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.340/2004 privind Instituţia Prefectului.

În prezent prefect al judeţului Iaşi este Nicuşor Păduraru acesta fiind ajutat de doi subprefecţi : Vasile Etcu şi Marius Bodea.

1.2. Obiect de activitate, misiune, viziune, valori

Instituţia Prefectului reprezentată de către un prefect numit de Guvern la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor are ca obiect de activitate conducerea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrative - teritoriale. În calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, prefectul asigură legătura operativă dintre fiecare ministru, respectiv conducător al organului administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi conducătorul serviciului public deconcentrat din subordinea acestuia. În judeţul Iaşi există (conform anexei nr 1) un număr de 45 de servicii publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe centrale.

Misiunea Institutiei Prefectului Judetului Iasi este de a garanta aplicarea şi respectarea legii şi a ordinii publice ca reprezentant al Guvernului pe plan local, prin îndeplinirea atribuţiilor cu privire la: verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale, contenciosul administrativ, gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a măsurilor de apărare care nu au caracter militar, realizarea politicilor naţionale şi europene, în beneficiul comunităţii judeţene.

Viziunea Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi este de a deveni partenerul de încredere al cetăţenilor, instituţiilor şi structurilor locale, judeţene şi europene pentru îndeplinirea atribuţiilor legale. În acelasi timp, este esenţială întărirea capacităţii de iniţiativă a instituţiei manifestată prin medierea tuturor factorilor la nivel judeţean şi promovarea valorilor culturale ale Iaşului.

Valorile esenţiale pe care le promovează Instituţia Prefectului Iaşi sunt:

o Promptitudine

o Performanţă

o Transparenţă

o Accesibilitate

o Orientare către Cetăţean

o Integritate

o Lucru în echipă

o Respect

o Egalitate de tratament

o Egalitate de şanse

o Motivare

o Valoare adaugată

1.3. Organizare internă (organigramă comentată)

În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) asigură, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti, realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;

Preview document

Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 1
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 2
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 3
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 4
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 5
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 6
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 7
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 8
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 9
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 10
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 11
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 12
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 13
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 14
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 15
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 16
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 17
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 18
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 19
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 20
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 21
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 22
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 23
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 24
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 25
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 26
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 27
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 28
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 29
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 30
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 31
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 32
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 33
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 34
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 35
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 36
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 37
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 38
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 39
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 40
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 41
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 42
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 43
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 44
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 45
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 46
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 47
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 48
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 49
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 50
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 51
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 52
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 53
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 54
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 55
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 56
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 57
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 58
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 59
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 60
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 61
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 62
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 63
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 64
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 65
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 66
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 67
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 68
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 69
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 70
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 71
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 72
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 73
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 74
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 75
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 76
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 77
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 78
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 79
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 80
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 81
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 82
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 83
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 84
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 85
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 86
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 87
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 88
Organizarea și conducerea gestiunii financiare la instituțiile publice - Prefectura Iași - Pagina 89

Conținut arhivă zip

  • Organizarea si Conducerea Gestiunii Financiare la Institutiile Publice - Prefectura Iasi.doc

Alții au mai descărcat și

Proiect practică - instituția prefectului județului Iași

1.Organizarea şi funcţionarea Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi Cu siguranţă majoritatea dintre noi au avut contact în nenumărate rânduri cu...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Contabilitate și Gestiune Financiară în Instituțiile Publice

CONCEPTE, STRUCTURI, PRINCIPII ŞI REGULI PRIVIND BUGETELE PUBLICE 1.1. Noţiunea de buget şi sistemul bugetar al României Bugetul este definit ca...

Te-ar putea interesa și

Organizarea Gestiunii Financiare în Cadrul Institutiei Prefectului Iasi

Cap. I Organizarea şi funcţionarea Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi I.1. Institutia Prefectului in cadrul structurii administratiei publice...

Monografie Primăria Iași

CAPITOLUL I ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA PRIMARIEI MUNICIPIULUI IASI I.1. Localizarea institutiei în sistemul organizational Studiul de caz de...

Gestiunea financiară a Primăriei Municipiului Iași

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PRIMĂRIEI ORAŞULUI IAŞI 1.1 Interpretări şi semnificaţii cu privire la noţiunea de instituţie publică Studiul de caz...

Monografie Primăria Iași

CAPITOLUL I ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI IAŞI 1.1.SCURT ISTORIC Istoricul Primariei Iasi incepe in anul 1832 cand are loc...

Proiect practică - instituția prefectului județului Iași

1.Organizarea şi funcţionarea Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi Cu siguranţă majoritatea dintre noi au avut contact în nenumărate rânduri cu...

Organizarea Gestiunii Financiare și Execuția Cheltuielilor la o Instituție din Învățământul Preuniversitar

1. Evoluţii şi tendinţe privind învăţământul preuniversitar Sistemul de învăţământ românesc a cunoscut numeroase modificări din 1990, atât în ceea...

Proiect practică - Instituția Prefectului Județului Iași

CAPITOLUL 1 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢULUI IAŞI 1.1 Repere generale Scurtă prezentare a judeţului Iaşi Judetul...

Ai nevoie de altceva?