Organizarea și Conducerea Gestiunii Financiare la o Instituție de Învățământ Preuniversitar de Stat

CAPITOLUL I

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR DE STAT

1.1. Rolul şi locul învăţământului preuniversitar de stat în societate

Educaţia este o acţiune socială cu particularităţi distincte de alte acţiuni ce se desfăşoară în societate prin finalităţile proiectate, prin căile şi modalităţile adoptate în vederea realizării lor.

De-a lungul evoluţiei istorice, între societate şi educaţie a existat şi funcţionat un raport de determinare şi influenţare reciprocă. Societatea contemporană, caracterizată printr-un ritm accelerat de evoluţie şi implicit prin adâncirea interdependenţelor dintre componentele sale, cu consecinţe dintre cele mai profunde asupra devenirii umane, impune în mod firesc prefigurarea unor măsuri şi adoptarea unor soluţii educative în concordanţă cu esenţa şi sensul dezvoltării lor.

Educaţia este un factor principal al progresului societăţii, iar problematica educaţiei devine una din preocupările centrale ale zilelor noastre.

Sistemul de învăţământ, ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi posibilităţile oferite de societate, afirmându-se în acelaşi timp ca factor puternic al dezvoltării societăţii prin rolul pe care l-a avut şi îl are în transmiterea experienţei social-istorice de la o generaţie la alta, prin funcţia sa de pregătire a cadrelor pentru toate domeniile de activitate.

Învăţământul este o componentă de bază a economiei naţionale. Este mai mult decât o prioritate naţională, o problemă a celor mai mulţi dintre cetăţeni, elevi, studenţi, profesori, beneficiari, o problemă de a cărei rezolvare depinde reforma cuprinzătoare a societăţii româneşti.

Epoca contemporană se distinge prin creşterea considerabilă a rolului şcolii pentru realizarea fiecărui individ şi pentru dezvoltarea fiecărei ţări. Reputatul economist american J.K. Galbraith sublinia în lucrarea sa „Societatea perfectă”: „educaţia trebuie să îndeplinească două funcţii vitale. Una este cea care le va permite oamenilor să se autoguverneze în mod inteligent, iar cea de-a doua, cea care le va da posibilitatea să atingă satisfacţia de a trăi”.

În acelaşi timp, realităţile economico-sociale îşi pun o amprentă hotărâtoare asupra procesului de restructurare a sistemului de învăţământ astfel încât noile structuri să răspundă în măsură crescândă tendinţelor şi imperativelor conturate de economia modernă de piaţă.

În perioada actuală nivelul de instruire a populaţiei a devenit un factor hotărâtor pentru participarea fiecărei ţări la competiţia realizată la scara economiei mondiale. Efectele învăţământului se manifestă pe termen lung. Pe baza pregătirii asigurate, fiecare persoană desfăşoară activităţi câteva decenii. Având în vedere efectele de durată ale învăţământului, se impune ca această activitate să aibă un pronunţat caracter anticipativ. Azi trebuie să învăţăm nu numai ce s-a acumulat în trecut dar şi din ceea ce este posibil să ne ofere şi, mai ales, să ne solicite viitorul. Procesul de învăţare se declanşează din primele clipe de viaţă şi continuă pe tot parcursul vieţii. Acest proces poate avea un caracter spontan, nedirijat, dar poate fi şi un proces organizat, dirijat, oferit printr-un sistem de învăţământ public sau privat.

Învăţământul contribuie pe termen lung la dezvoltarea economică a ţării, stimulează progresul economic şi social şi favorizează, în ultimă instanţă, ridicarea standardului de viaţă al populaţiei. Aceasta, bineînţeles, cu condiţia ca învăţământul de toate gradele să fie bine dimensionat, raţional organizat, adaptat în mod corespunzător la nevoile prezente şi viitoare ale societăţii şi condus cu competenţă profesională.

Învăţământul, privit ca activitate de educare şi formare profesională, ni se înfăţişează în două ipostaze diferite, însă indisolubil legate între ele: pe de o parte, el apare ca un act de transmitere-recepţie a cunoştinţelor, iar pe de altă parte, ca un proces îndelungat de stocare a cunoştinţelor şi apoi de valorificare treptată a acestora. Altfel spus, pe termen scurt, învăţământul reprezintă o activitate consumatoare de venit naţional, iar pe termen lung ca un proces investiţional în resurse umane, la încheierea căruia începe să adauge valoare, în măsura în care beneficiarii cunoştinţelor respective participă la activitatea pentru care s-au pregătit.

Învăţământul intervine într-o măsură din ce în ce mai mare la progresul de ansamblu al societăţii. Principalul rol al sistemului de învăţământ este acela de a împărtăşi cunoştinţe şi deprinderi şi, foarte important, de a transmite anumite valori; rolul învăţământului vizează dezvoltarea capacităţii creatoare a fiecărui popor. Şcoala oferă prin conţinuturi, metode, mijloace de învăţământ posibilitatea însuşirii, formării, dezvoltării acelor cunoştinţe şi abilităţi care să permită individului integrarea lui cu succes în societate şi continua adaptare la transformările care vor avea loc în cadrul acesteia, să-l formeze pe individ ca fiinţă bio-psiho-socială, asigurând cunoştinţele, convingerile şi deprinderile necesare pentru a se afirma cât mai deplin sub toate cele trei aspecte. Şcoala nu e doar un instrument de transmitere a cunoştinţelor, ci o instituţie socială în care copilul, adolescentul, tânărul îşi formează abilităţi de cunoaştere socială. Ea trebuie privită ca un spaţiu public, ca o instituţie socială cu funcţii multiple, ca un loc hotărâtor al dezvoltării personale şi sociale a personalităţii umane, ca locul în care se desfăşoară învăţarea, ca un spaţiu social, profesional, ca o instituţie legată de familie, de comunitatea locală, de societate ca întreg.