Organizarea și funcționarea fondurilor suverane de investiții

Capitolul 1

Fondurile suverane de investitii - noţiuni conceptuale

1.1 Contextul apariţiei şi dezvoltării fondurilor suverane de investiţii

Fondurile suverane de investiţii (FSI) sunt persoane juridice, de drept public sau privat, care dispun de sume de bani, oferite de alte persoane juridice sau de persoane fizice, pentru a le administra cu profit mai mare decat cel bancar sau bursier. Fondurile suverane de investiţii sunt dirijate de un consiliu de conducere format din principalii contributori sau reprezentanţii acestora, precum şi de un aparat managerial în fruntea căruia se află un director general.

Fondurile Suverane de Investitii (FSI) sunt definite, în general, ca vehicule investiţionale cu un portofoliu diversificat de active atât pe piaţa naţională cât şi internaţională. Au apărut prima dată în anii `50 când câteva state mari exportatoare de bunuri, în special ţări bogate în petrol, căutau modalităţi de investire a lichidităţilor de care dispuneau.

Deşi există de mai bine de cincizeci de ani, aceste fonduri s-au extins rapid în ultimul deceniu, devenind o sursă de investiţii de o importanţă fundamentală la nivel de sistem.

Iniţial, acestea se limitau la un număr restrâns de ţări. Astăzi, mai multe de treizeci de state au FSI, dintre care 20 de noi fonduri au fost create din anul 2000 până în prezent. Faptul că economiile statelor producătoare de petrol şi ale economiile statelor asiatice au înregistrat în mod constant excedente, a permis acumularea de rezerve mult peste nivelul necesar gestionării variaţiilor cursului de schimb. O parte a acestor rezerve a fost plasată în fonduri suverane. Activele gestionate de fondurile suverane sunt estimate la 1,5-2,5 mii de miliarde USD – echivalentul a aproximativ jumătate din rezervele oficiale mondiale sau a activelor combinate ale tuturor fondurilor de investiţii speculative şi ale fondurilor de investiţii private. Astfel, fondurile suverane reprezintă o parte mică, dar importantă a capitalizării bursiere mondiale, care atinge 50 mii de miliarde de dolari. Chiar dacă estimările variază cu privire la volumul viitor al fondurilor suverane, este evident că această tendinţă de creştere se va menţine.

Rata de creştere a deţinerilor acestor fonduri este impresionantă, aproape 1.000 de miliarde de dolari pe an şi este generată, în special de creşterea preţului la petrol şi la alte mărfuri.

La început, aceste state şi-au investit rezervele valutare în active lichide - obligaţiuni pe termen scurt emise de Trezoreria SUA - şi instrumente guvernamentale emise de autorităţile din acele state, în a căror valută era deţinută rezerva valutară. Mai târziu şi-au dat însă seama că sumele plasate în active lichide şi slab profitabile depăşeau cu mult cuantumul necesar evitării fenomenelor speculative trăite de Asia de est în 1997 şi Rusia în 1998, şi atunci statele au decis că e mai profitabil să preia companii străine, să investească în active imobiliare, pe bursă sau în obligaţiuni emise de corporaţii decât în obligaţiuni ale Trezoreriei SUA cu un profit de-abia 5%, în bonuri germane de tezaur cu doar 4% dobândă sau în obligaţiunile emise de guvernul japonez cu un profit de 0,5%.

1.2 Trăsături generale ale fondurilor suverane de investiţii

Caracteristica fundamentală a acestor fonduri de investiţii constă în aceea că sunt finanţate de stat. În general, ele sunt finanţate din rezervele valutare ale statelor în care sunt constituite, fiind gestionate separat de rezervele oficiale. În mod obişnuit, FSI adoptă o strategie diversificată de investiţii, cu un nivel ridicat al riscului acceptat şi urmărind niveluri ridicate ale câştigurilor. Portofoliul FSI este constituit din o mare varietate de active financiare, inclusiv valori mobiliare cu venit fix, active imobiliare, sau metale preţioase.

Obiectivele principale ale fondurilor de investiţii în domeniul administrării plasamentelor monetare sunt:

- profitabilitatea

- siguranţa plasamentelor

- lichiditatea

Fondurile suverane se pot împărţi în funcţie de obiectivul principal în următoarele categorii:

- fondurile de stabilizare pot adopta o strategie pe termen scurt iar obiectivul principal este de a proteja bugetul şi economia împotriva variaţiilor mari ale preţurilor unor mărfuri (petrolului, spre exemplu)

- fondurile "pentru generaţiile viitoare" au o abordare pe termen lung, iar scopul acestora este de a converti activele care nu pot fi reînnoite într-un portofoliu mai diversificat de active