Organizații Regionale

CAP I: Relaţii comerciale internaţionale

Analiza dezvoltării economice a fiecărei naţiuni, ca şi a economiei mondiale în ansamblul său, scoate în evidenţă succesiunea în timp a mai multor tipuri de politică comercială, fiecare fiind însotită de argumentele corespunzatoare. Ceea ce este de remarcat este faptul că în pofida argumentelor tot mai sofisticate în favoarea protecţionismului, cauza pentru un comerţ internaţional liber rămâne puternică

Istoria dezvoltării economice mondiale relevă existenţa unei lupte puternice între fortele naţionaliste, pe de o parte, şi de cooperare internaţională, pe de alta parte, care a generat cicluri de protecţionism şi de comerţ liber. Constatarea care se impune în urma acestei lupte este că măsurile de politică comercială tarifare, netarifare sau de promovare şi stimulare a exportului, au un impact puternic nu numai pentru ţara care le adoptă şi în interiorul ei, ci şi asupra tărilor partenere şi în interiorul acestora. O taxă vamală, spre exemplu, sprijină producţia internă, dezavantajază pe proprii consumatori, iar dacă ţara respectivă are o pondere mare în importul mondial, îi îmbunătăţeşte raportul de schimb, însă, în acelaşi timp, reduce producţia în ţara exportatoare, îi creează şomaj şi îi deteriorează raportul de schimb. În consecinţă, ţara exportatoare afectată poate, la rândul ei, să adopte măsuri de politică comercială restrictive faţă de ţara care a introdus astfel de măsuri. Deci, politica comercială proprie sau a celorlalte ţări poate avea efecte externe puternice asupra politicii economice generale a fiecarei ţări în parte ca şi asupra economiei mondiale.

Concluzia ? Pentru a evita măsurile de protecţie în lanţ şi privarea de beneficiile comerţului internaţional ţările au ajuns la concluzia că este mai rezonabil şi reciproc avantajos ca în materie de politică comercială să negocieze între ele, atât în situaţia în care vor să intreprindă măsuri protecţioniste, cât şi atunci cănd vor să-si liberalizeze schimburile. Aceste negocieri se pot desfăsura în cadrul bilateral, regional sau într-un cadru multilateral oferit de organizaţiile economice internaţionale.

Procesul de integrare economică şi comercială regională, început în anii '60, a urmărit realizarea unei diversităţi de avantaje: accesul reciproc preferenţial pe piaţă; realizarea de zone de liber schimb sau cu regim vamal preferenţial faţă de terţi; folosirea în comun a infrastructurii şi a instituţiilor şi nu în cele din urmă realizarea unei strânse integrări politice, ca motiv important de depăsire a unor dispute şi diferende.

Organismele economice regionale au apărut şi ca răspuns la lipsa unor instituţii globale, atât Acordului General pentru Tarife si Comert (GAAT) cât şi Organizatie Mondiala a Comertului (O.M.C.), nepropunându-şi realizarea de măsuri radicale de liberalizare a comerţului până la stadiul de zone libere.

Dacă la apariţia primelor organizaţii regionale (Comunitatea Economica Europeană, Asociaţia Europeană a Liberului Schimb) politica vamală şi agricolă comună a condus la un gen de uniuni vamale, în prezent cei 15 doresc integrarea, adică piaţa unică (de la 1 ianuarie 1993), adică mişcarea liberă a mărfurilor în spaţiul comunitar. În aceste condţii, modelul comunitar prevede tarif vamal extern comun, cu două coloane de taxe vamale aplicate terţilor: taxe autonome şi taxe convenţionale; pentru importul pe care o ţară comunitară îl realizeaza din Uniunea Europeană nu se aplică taxe vamale; în cazul importurilor din ţările în curs de dezvoltare se aplică un sistem de preferinţe vamale (pentru a se respecta cerinţele GATT şi OMC).

Din Europa, aflată în fruntea concepţiei integrării in organizaţii regionale, ideea de bloc comercial şi de integrare regională a continuat în ritm susţinut şi s-a extins ăi în alte continente, cum ar fi:

Zona de Liber Schimb din Europa Centrală (CEFTA) în baza unui acord semnat între ţările membre (Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia) care a intrat în vigoare în anul 1993, care a decis eliminarea taxelor vamale la majoritatea produselor prelucrate;

În Asia apare ASEAN, Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (Indonezia, Malayezia, Filipine, Singapore, Cambodgia, Brunei), cu peste 300 milioane de locuitori;

Zona de comerţ liber nord-americană - NAFTA - prin participarea SUA, Canadei şi a Mexicului, o piaţă cu peste 360 milioane locuitori. SUA, făcând abstracţie de greutăţile de adaptare a diferitelor ţări din cele două Americi, a extins aria liberului schimb la 34 de state, prevăzându-se crearea până în 2005 a unei zone de liber schimb între acestea (ETAA) care se va dezvolta pe structura actualului Acord de Liber SChimb al Americii de Nord - NAFTA, o zonă economică ce cuprinde 850 milioane locuitori;