Particularitățile analizei performanței pe baza fluxurilor de trezorerie la nivel de grup

Introducere

În mediul de afaceri contemporan, asocierile de grupuri se remarcă printr-o evoluţie crescîndă fie că sunt naţionale sau nu. Fiecare din acestea vine cu propriile resurse şi cunostinţe, făcând ca puterea lor pe plan internaţional să fie din ce in ce mai mare.

Pentru o mai mare reuşita în afaceri, societaţile internaţionale trebuie să asigure o gestiune cât mai eficientă a resurselor, cât şi o prezentare cât mai fidela a rezultatelor obţinute, astfel făcând ca importanţa lor să crească.

Lucrarea de faţa încearcă să abordeze de o maniera conceptuală problematica grupurilor de societăţi a apariţii acestora şi perimetrul de consolidare cu detalierea aspectelor importante.

De asemenea sunt prezentate şi câteva din reglementările contabile naţionale şi internaţionale privind consolidarea conturilor la societaţile de grup.

Structura şi conţinutul lucrãrii abordeazã legãturile dintre societãţile multinaţionale bucurându-se de o analizã reprezentativã a grupurilor de societãţi, tipologia acestora, noile dimensiuni pe linia evoluţiei lor importantã şi avantajele care decurg din consolidarea acestora.

Perioada actuala demonstreazã cã pe plan internaţional, grupurile de societãţi au evoluat în mod constant ajungând sã domine astãzi, economia mondialã. Astfel grupurile şi întreprinderile multinaţionale "fac legea" aducând spre ţãrile sãrace pãrţi de bogãţie, care totuşi întreţin discrepanţele şi inechitãţile.

Am fi dorit sã analizãm locul ţãrii noastre în aceastã lume a începutului secolului al XI-lea, sã meditãm şi sã reflectãm la situaţia actualã. Din pãcate în ţara noastrã nu de foarte mult timp s-au adoptat standardele Uniunii Europene (Standarde Internaţionale de Contabilitate, Standarde Internaţionale de Raportare Financiarã), acestea fiind un rãspuns la dominaţia reglementãrilor americane, în viziunea pieţelor financiare mondiale.

În mod cert, o atare afirmaţie ar merita sã fie nuanţata. Pentru specialişti, este uşor astãzi de observat cã Europa exercita o influenţã mai micã asupra lucrãrilor organismului internaţional de normalizare (IASB) decât Statele Unite ale Americii, chiar dacã în bãtrânul continent, s-a luat decizia de adoptare a referenţialului internaţional.

Pe de altã parte, un nou proces la ordinea zilei este convergenta între referentialul internaţional şi cel american. Pe data de 18 septembrie 2002, organismul internaţional şi organismul american (FASB), au convenit asupra unui calendar şi a unei metode privind procesul de convergenţã. Totuşi pentru moment, nici IASB nici FASB, nu au rãspuns la întrebãrile legate de modelul de guvernanţã. În acest sens presupunând, ca o convergenta totalã sau aproape totalã a celor douã referenţiale ar fi atinsã, nu s-a definit încã maniera în care cele douã categorii de referenţiale, ar trebui sã evolueze.

Adoptarea reglementãrii europene numãrul 1606 din 19 iulie 2002, a condus la obligativitate aplicãrii Standardelor Internaţionale de Contabilitate, începând cu data de 1 ianuarie 2005 pentru conturile consolidate ale tuturor societãţilor europene care fac apel la economisirea publicã.

În anticamera Uniunii Europene, România a început din 2006 sã aplice Standardele Internaţionale de Contabilitate, care vizeazã consolidarea pentru un numãr semnificativ de grupuri ce opereazã într-un fel sau altul în spaţiul ţãrii noastre. Este motivul pentru care în elaborarea acestei lucrãri am ţinut cont de conceptele, reglementãrile, practicile şi provocãrile contabilitãţii internaţionale.

CAPITOLUL I

Grupul de societãţi, entitate distinctã în mediul economic

1.1. Apariţia grupului societar: o nouã treaptã în evoluţia organizãrii entitãţilor

În zilele noastre grupul de societãţi reprezintã o realitate la fel de importantã ca şi întreprinderea. Societãţile comerciale nu se mai pot baza pe modul vechi de a opera. Atât competiţia internã cât şi cea internaţionalã cer ca firmele sã gãseascã soluţii noi pentru a produce şi vinde produsele lor. Astfel grupurile de societãţi, inclusiv grupurile industrial financiare şi companiile transnaţionale ale secolului XX au devenit element de bazã al economiei mondiale, controlând peste jumãtate din producţia industrialã şi comerţul exterior al lumii.

Formate în jurul unor societãţi care le asigura conducerea grupurile reunesc întreprinderi independente din punct de vedere juridic, dar legate strâns între ele prin participaţii şi relaţii contractuale.

Societãţile contemporane evolueazã într-un mediu economic dinamic, având în vedere schimbãrile produse pentru accentuarea competitivitãţii economice, tehnico-stiintifice, extinderea şi accelerarea comunicaţiilor, explozii informaţionale, multiplicarea şi diversificarea nevoilor consumatorilor, limitarea resurselor clasice de materii prime şi energie, a noilor criterii de validare, a calitãţii produselor şi servicilor, înnoirea inovatilor tehnice şi tehnologice.

Supusã la aceste transformãri, societatea, indiferent de dimensiune sau tip este supusã fluctuaţiilor presei şi influenţei conjuncturale care duc la concentrarea eforturilor spre acţiuni de adaptare şi dezvoltare.

În vederea creãrii de societãţi de tipul societãţilor gigant sau a grupurilor de societãţi capabile sã facã faţã mai uşor influentelor conjuncturale, trebuie sã se ţinã cont de o serie de factori :

• concentrarea economicã

• dezvoltarea economicã în ţãrile industrializate

• evoluţia tehnologicã, globalizarea pieţelor

• existenţa şi dezvoltarea pieţelor financiare

• condiţiile de acees la piaţa internaţionalã

Pentru a fi mai puţin vulnerabile sau pentru a-şi creşte performanţã, întreprinderile au manifestat tendinţa de a efectua concentrãri. Fenomenele de constituire de grupuri au luat, în ultimii zece ani, o mare amploare şi au cuprins o gamã largã de sectoare de activitate.

Vârful aisbergului economiilor dezvoltate este constituit din marile grupuri industriale, comerciale, bancare sau formate, mai nou, dintr-o structurã compozitã.

Deşi în cazurile cele mai întâlnite, grupurile cuprind întreprinderi mari, structura de grup este adoptatã, tot mai frecvent şi de întreprinderile mici şi mijlocii. Concentrarea este utilã pentru: a se proteja, a se asigurã controlul aprovizionãrilor, desfacerilor, a reducerii riscurile legate de afacere, a face faţã concurenţei, dar şi pentru expansiune.

Pentru realizarea politicilor de creştere şi concentrare, societãţile comerciale procedeazã la achiziţia de titluri de participare. O atare politicã se înscrie pe unda înclinaţiei naturale a întreprinderilor de a deveni cât mai puţin vulnerabile şi cât mai performante. Având în vedere ceea ce urmãreşte societatea concentrarea se poate realiza pe verticalã sau pe orizontalã :

• concentrarea pe verticalã grupeazã societãţile cu produse complementare sau cliente unele faţã de altele, pentru a controla întregul ciclu de producţie. Practic concentrarea verticalã plaseazã grupul la amonte sau în aval în fluxul producţiei. În amonte concentrarea verticalã, presupune controlul grupului asupra furnizorilor sãi, grupul putând controla calitatea materiilor prime a semifabricatelor livrate de aceştia, regularitatea aprovizionãrilor, putând pãstra constante calitatea şi costul. În aval, grupul exercitã controlul asupra clienţilor produselor şi servicilor sale, urmãrindu-se astfel o mai mare stabilitate a debuşeelor, unirea reţelelor de distribuţie a produselor, asigurând mai bine promovarea acestora şi eliminarea celor concurente.

• concentrarea pe orizontalã grupeazã societãţi care produc aceleaşi produse sau se afla în aceaşi ramurã de activitate, fiind concurente. Scopul este acela al consolidãrii poziţiei pe piaţã, raţionalizarea tehnicilor proprii de producţie şi distribuţie, diminuând astfel costul unitar de producţie. Se urmãreşte dominarea prin costuri de lucru, ce-i permite societãţii sã impunã anumite preţuri.