Penetrarea piețelor externe prin investiții străine. Studiu de caz - Coca Cola

Introducere

Este foarte dificil să ne imaginăm o lume fără Comerţ, fără posibilitatea de a putea realiza schimburi între ţări, între popoare. În zilele noastre calitatea vieţii este direct influenţată de economia ţării în care trăim, iar aceasta este influenţată de relaţiile şi schimburile externe pe care le realizează cu ţările lumii. Comerţul este o parte integrantă a vieţii noastre. La început schimburile între oameni sau ţări, erau considerate dificile şi nesigure, a fost nevoie de un proces îndelungat , plin de nenumărate schimbări şi îmbunătăţiri, pentru a se ajunge la nivelul la care putem vorbi despre ele astăzi. Comerţul a fost prezent încă din cele mai vechi timpuri, chiar dacă numele purtat poate a fost diferit la început.

Când vorbim de Marketing internaţional , vorbim de comerţ, schimburi între ţări, acestea fiind schimburi de servicii, bunuri sau materiale.

Locul de comercializare a diferitelor servicii şi bunuri care sunt realizate de ramurile economiei naţionale, dar şi unde prin folosirea de tehnici specifice, sunt derulate diferite activităţi economice cu agenţii externi , se numeşte piaţă internaţională.

Evoluţia dar şi formarea pieţei internaţionale, sunt strâns legate de economiile ţărilor, de gradul acestora de dezvoltare , factor care influenţează în mod principal elementele şi principiile de realizare a schimburilor internaţionale.

Marketingul Internaţional, creează punţi invizibile între toate statele globului, facilitând comerţul, legăturile interstatale şi ajutând la dezvoltarea economiei globale.

Dacă transporturile sunt considerate un utilaj ce creează un oarecare echilibru între schimburile la nivel internaţional, atunci Marketingul internaţional este mecanismul ce pune în mişcare utilajele. Există mai multe feluri şi strategii de internaţionalizare, dar una din cele mai importante la nivel economic, o reprezintă investiţiile.

Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a ţării. Ele stau la baza suplinirii, diversificării şi creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Sporirea capitalului fix sau circulant, creşterea randamentului tehnic şi economic al utilajelor, sporirea productivităţii muncii, suplimentarea de locuri de muncă, diversificarea producţiei nu pot fi asigurate fără un consum de resurse financiare, fără investiţii.

Investiţia străină directă este relaţia investiţională de durată, între o entitate rezidentă şi o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei influenţe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit. Sunt considerate investiţii străine directe : capitalul social vărsat şi rezervele ce revin unui investitor nerezident care deţine cel puţin 10% din capitalul social subscris al unei întreprinderi rezidente, creditele dintre acest investitor şi întreprinderea în care a investit, precum şi profitul reinvestit de către acesta.

Capitolul 1 – Dificultatea penetrării pieţelor externe pe calea exportului de mărfuri

1.1. Exportul

Cea mai simplă modalitate de pătrundere pe o piaţă străină o constituie exportul. Firma poate să desfăşoare, din când în când, activităţi de export pasiv al surplusului de produse proprii sau se poate implica activ în extinderea operaţiunilor de export pe o anumită piaţă. În ambele cazuri, ea produce toate mărfurile pe plan intern, modificându-le sau nu în vederea comercializării lor pe piaţa internaţională. Exportul implică efectuarea unor schimbări minime în structura liniilor de produse, organizării, investiţiilor şi obiectivelor firmei.

Având în vedere impactul pozitiv asupra balanţei de plăţi, politicile naţionale din numeroase ţări s-au focalizat pe încurajarea exportului de produse şi de servicii. De multe ori, agenţiile de promovare a exportului sponsorizate de către guvern încurajează firmele să exporte înainte ca acestea să fie pregătite pentru concurenţa de pe pieţele internaţionale . Aici se găseşte potenţialul pentru conflict între politicile macroeconomice la nivel naţional de creştere pe baza exportului şi politicile la nivel de firmă privind creşterea şi dezvoltarea firmei într-un mod gestionat.

Exportul este determinat de anumiţi factori care emană din trei serii de influenţe asupra firmei: efectele experienţei şi ale incertitudinii; influenţele comportamentale şi cele specifice firmei; influenţele strategice.

Exportul indirect presupune separarea funcţiilor comerciale de cele de producţie în unităţi autonome care acţionează în calitate de comercianţi. De regulă, firmele încep prin a desfăşura activităţi de export indirect, apelând la intermediari internaţionali cu sediul în aceeaşi ţară. Exportul indirect implică efectuarea unor investiţii reduse, ca urmare a faptului că firma nu trebuie să întreţină o forţă de vânzare în străinătate şi nici nu stabileşte contacte externe. De asemenea, el implică asumarea unui risc minim. Intermediarii cu sediul în ţara exportatorului-agenţii de desfacere în străinătate, organizaţiile cooperatiste, agenţii exportatori de stat şi firmele de export- utilizează cunoştinţele şi serviciile proprii, astfel încât acesta din urmă are mai puţine şanse să greşească.