Piața, ca element definitoriu al economiei de schimb - studiu de caz piața unui anumit produs - Coca-Cola

Piaţa, ca element definitoriu al economiei de schimb

Economia de schimb desemnează acea formă de organizare şi desfăşurare a activităţii economice în care agenţii economici produc bunuri în vederea vânzării, obţinând în schimbul lor altele, necesare satisfacerii trebuinţelor. Economia de schimb reprezintă forma universală de organizare şi funcţionare a activităţii în lumea contemporană.

Conceptul de piaţă. Diversitatea pieţelor

Apariţia şi dezvoltarea economiei de schimb (de mărfuri) este indisolubil legată de categoria economică „piaţă”. Piaţa a constituit puntea de legătură între producţie şi consum, între producătorii şi consumatorii autonomizaţi.

Piaţa a apărut cu multe secole în urmă, odată cu economia de schimb, ca un fragil canal de comunicaţie între producţie şi consum, între producătorii specializaţi, autonomi şi consumatorii independenţi. Ea a evoluat enorm de-a lungul timpului, devenind o realitate din ce în ce mai complexă.

Pe piaţă se întalnesc, la un anumit moment dat şi într-un anumit loc, consumatorul cu nevoile şi dorinţele sale, exprimate prin cerere, pe de o parte şi respectiv producătorul şi posibilităţile sale, exprimate prin ofertă. Din această întâlnire se naşte o tranzacţie, un schimb, precum şi un preţ al acestuia.

Sub aspect economic preţul reprezintă reflectarea bănească a valorii bunurilor sau serviciilor, comparate şi corelate prin prisma cantităţii, calităţii şi a altor criterii.

Nu trebuie să gândim deci piaţa numai în dimensiunea sa spaţială, fizică, piaţa reprezentând în primul rând un spaţiu economic generat de raporturile dintre cerere şi ofertă, dintre consumatori şi producători. Bineînţeles că piaţa poate fi abordată din punct de vedere istoric, relevandu-se caracteristicile sale, precum şi din punct de vedere geografic, având în vedere specificitatea dată de zonă, de ţară, însă considerăm că mult mai importantă este studierea pieţei din punctul de vedere al ansamblului raporturilor de schimb care sunt formate. De altfel, „pentru studiul pieţei este esenţială coexistenţa şi dinamica sa alături de alte forme de organizare socială şi în raport cu ele [concurenţa – n.a.]”

Mai mult, potrivit părerii majoritare a specialiştilor, la baza sistemului global de funcţionare a economiei stă mecanismul pieţei.

Astfel, piaţa ca loc de întalnire a nevoilor şi dorinţelor consumatorului, exprimate prin cerere, cu cele ale producătorului, exprimate prin ofertă, reprezintă un mecanism deosebit, care se bazează pe un sistem de relaţii generale şi particulare compus din două părţi esenţiale:

- prima parte este reprezentată de cadrul general al acestui mecanism şi se referă la raportul dintre individ şi mediul său de acţiune;

- cea de-a doua parte se referă la modul specific în care se desfăşoară, în cadrul pieţei, relaţiile dintre individ şi mediul respectiv, adică modul concret în care individul acţionează (tranzacţii, acte de vânzare/cumpărare etc.).

Piaţa s-a extins şi diversificat în concordanţă directă cu dezvoltarea factorilor de producţie, cu creşterea productivităţii şi randamentului utilizării lor. Dezvoltarea pieţei a evoluat şi evoluează concomitent în trei direcţii strâns legate între ele:

- în spaţiu, prin extinderea tranzacţiilor care au loc pe piaţă la spaţii teritoriale tot mai mari,

- creşterea cantităţii de bunuri economice ce constituie obiect al vânzării-cumpărării,

- diversificarea structurii bunurilor destinate schimbului, ca urmare a adâncirii diviziunii sociale a muncii şi a progresului ştiinţifico-tehnic.

Sintetizând, în economiile contemporane şi cele ale viitorului piaţa este şi va rămâne instituţia centrală în jurul căreia gravitează viaţa economică. Într-o economie de piaţă, capitalistă, indiferent de tipul şi gradul său de maturitate şi modernitate, piaţa îndeplineşte mai multe funcţii. Astfel, în măsura în care este concurenţială şi liberă, piaţa determină preţurile şi cantităţile de echilibru, emiţând astfel semnale şi determinând agenţii economici să aloce resursele rare pe diferite domenii şi categorii de utilizări.

În literatura economică se regăsesc nenumărate definiţii ale pieţei, în funcţie de orientarea şcolii sau a curentului de gandire economică, şi în special în funcţie de aspectele care se doresc a fi evidenţiate.

Piaţa reprezintă „locul sau spaţiul unde au loc schimburile sau relaţiile dintre agenţii economici care vând şi cei care cumpără” .

În general sunt acceptate următoarele elemente fundamentale care caracterizează piaţa:

- este un spaţiu economico-geografic în care îşi desfăşoară activitatea economică şi acţionează agenţii economici;

- locul de manifestare şi întâlnire a cererii cu oferta de bunuri şi servicii;

- locul de întalnire a cumpărătorilor şi vânzătorilor;

- locul de încheiere a tranzacţiilor economice, a actelor de vânzare cumpărare a căror obiect îl reprezintă mărfurile;

- locul de formare a preţului;

- cadrul de manifestare a concurenţei, care îndeplineşte rolul de regulator;

- are un accentuat caracter impersonal.

Sintetizând cele de mai sus se poate spune că piaţa reprezintă un spaţiu geoeconomic unde se întâlnesc şi se confruntă agenţii economici şi bunurile lor, adică oferta şi cererea, un subsistem de afaceri economice de schimb şi de relaţii economice, o reţea de comunicaţii, un ordinator social care, prin intermediul pârghiilor din care se compune, reglează diviziunea muncii, coordonează orientările actorilor economici şi asigură echilibrul între ofertă şi cerere.

Piaţa are mai multe funcţii:

- verifică în ultimă instanţă concordanţa între volumul, structura şi calitatea ofertei şi structura şi calitatea cererii;

- oferă informaţii obiective, ieftine şi rapide tuturor categoriilor de agenţi participanţi la piaţă.