Piața financiară și piața bursieră

I. Piaţa financiară

I.1. Definire şi descriere

Orice economie naţională este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate, unde se întâlnesc şi se reglează, liber sau dirijat, cererea şi oferta de active financiare, necesare creării de resurse pentru dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii.

Din punct de vedere al sferei de cuprindere, în literatura de specialitate s-au conturat două accepţiuni referitoare la piaţa de capital: concepţia anglo-saxonă şi concepţia continental-europeană.

În concepţia anglo-saxonă, piaţa financiară este formată din piaţa de capital împreună cu piaţa monetară,. În acest context, pe piaţa de capital se asigură investirea capitalurilor pe termen mediu şi lung. Pe piaţa monetară se realizează atragerea şi plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieţei interbancare, a pieţei scontului, a pieţei efectelor de comerţ, a pieţei certificatelor de comerţ, a pieţei eurovalutelor etc.

În concepţia continental - europeană, piaţa de capital are o structură complexă care cuprinde: piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară.

I.2. Structura şi conţinutul pieţei financiare

În România s-a adoptat concepţia anglo-saxonă potrivit căreia piaţa financiară, aflată la intersecţia ofertei de fonduri cu cererea de fonduri în economie, este compusă din două mari segmente:

♦ piaţa monetară (interbancară) alcatuită din ansamblul relaţiilor de credit pe pe termen scurt, având la bază active fără caracter negociabil;

Piaţa monetară concentrează totalitatea tranzacţiilor monetare, prin care se mobilizează fonduri cu scadenţe mai mici de un an. Printre instrumentele financiare specifice acestei pieţe se numără moneda, certificatele de depozit, depozitele bancare, titlurile de stat şi creditele pe termen scurt. Deşi există studii care abordează piaţa valutară ca o componentă distinctă a pieţei financiare, majoritatea lor includ piaţa valutară în aria pieţei monetare.

♦ piaţa titlurilor financiare (piaţa de capital) ce desemnează tranzacţiile cu titluri pe termen mediu şi lung;

Piaţa de capital intermediază tranzacţiile cu active financiare ce au scadenţe mai mari de un an prin emisiunea, vânzarea şi negocierea de valori mobiliare. Principalele instrumente financiare specifice pieţei de capital sunt: creditele pe termen mediu şi lung, acţiunile şi obligaţiunile. Investitorul pe piaţa de capital îşi asumă un risc mai ridicat decât cel specific pieţei monetare, fapt pentru care rata de rentabilitate aşteptată este mai ridicată pe piaţa de capital decât pe piaţa monetară. De altfel, comportamentul investitorilor pe piaţa financiară este dictat şi de înclinaţia acestora spre risc. Investitorii care au o aversiune mai mare la risc preferă în general instrumentele specifice pieţei monetare sau investiţiile puţin riscante pe piaţa de capital (în acţiuni de tip blue-chips, de exemplu). Indiferent însă de înclinaţia spre risc a investitorilor, se recomandă construirea de portofolii echilibrate de titluri, care să balanseze titlurile caracterizate printr-o volatilitate ridicată cu titluri cu grad redus de risc.

Piaţa financiarã are două componente ale căror funcţiuni sunt diferite şi complementare şi anume piaţa financiară primară specializată în colectarea veniturilor economisite şi piaţa financiară secundară care asigură mobilitatea şi lichiditatea economiilor plasate.

Piaţa financiară primară

Piaţa financiarã primară asigură colectarea veniturilor economisite de la posesorii de capital financiar disponibili pe piaţa internă şi cea internaţională. Această piaţă pune în legătură subiecţii care dispun de un capital financiar excedentar propriu şi care doresc să plaseze acest excedent cu subiecţii economici care au un deficit de resurse financiare aşadar piaţa financiară primarã îndeplineşte funcţia de finanţare, de alocare de capital financiar.

Finanţarea se poate realiza în mod direct sau dimpotrivă indirect. Spre exemplu când veniturile economisite de sectorul populaţiei sunt superioare investiţiilor realizate de subiecţi, deţinătorii de economii prin intermediul pieţei financiare pot finanţa direct deficitele financiare ale subiecţilor economici solicitatori de capital financiar. Acest lucru se realizează prin cumpărarea de fiecare persoană a titlurilor financiare emise de aceştia. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi când anumite întreprinderi din sectorul productiv sau alte organisme financiare investesc mai mult decât economisesc adică cumpără titluri financiare de la cei care au nevoie de resurse.

Cel mai mare solicitator de resurse în acest sistem de finanţare îl reprezintă statul şi administraţiile sale locale. Acest lucru se întâmplă în perioadele în care aceste entităţi înregistrează deficite bugetare şi cum de cele mai multe ori sistemele bugetare se încheie cu deficite, nevoia de resurse este permanentă.

Calea acoperirii acestor deficite cea mai potrivită şi neinflaţionistă o reprezintă emiterea titlurilor financiare specifice pentru acoperirea golurilor de resurse.

Finanţarea nevoilor de resurse financiare ale subiecţilor economici solicitatori se poate realiza şi în mod indirect prin intermediul unor organisme financiare de intermediere care emit titluri financiare pe piaţa financiară. Aceste organisme atrag pe de o parte resursele economisite şi le plasează într-un mod eficient spre cei care au nevoie de resurse.

O resursă importantă de fonduri bãneşti la care apelează aceste organisme specializate o reprezintă anumite fonduri financiare constituite cu scopuri precise şi folosite temporar în acest scop de finanţare investiţională. Asemenea fonduri sunt fondurile instituţiilor de asigurări sociale, fondurile caselor de pensii, fondurile caselor de salarii, fondurile caselor de concedii etc.

Pe piaţa financiară organismele financiare de intermediere asigură deci colectarea de capital financiar obţinând resurse financiare sub forma emisiunii de titluri financiare pe care apoi le împrumută întreprinderilor publice şi private prin cumpărarea titlurilor financiare emise de acestea.