Piața muncii

1.1 Piata muncii: continut, functii, trasaturi

“ Cat timp intr-o tara populatia e mica, bogatia in bunuri naturale, ce nu poate fi folosita in mod direct, ci numai prin mijlocirea muncii omenesti, apare ca un obstacol in dezvoltarea economica a socetatii”

Virgil Madgearu

În orice conditii de timp si spatiu, activitatea economica implica în mod obiectiv factorul munca menit sa valorizeze sistematic resursele în interesul sau. Ca si ceilalti factori de productie, el se obtine prin intermediul pietei, care se constituie într-un subsistem al economiei de piata concurentiala. Tranzactiile pe aceasta piata au ca obiect munca sau forta de munca. Daca forta de munca o întelegem ca totalitate a aptitudinilor fizice si intelectuale ce exista în personalitatea vie a omului si pe care le pune în functiune atunci când creeaza bunuri economice, înseamna ca munca reprezinta cheltuirea constienta a fortei de munca. Ele formeaza un tot coerent, astfel ca folosirea sinonima a celor doua expresii, în teoria si practica economica, este benefica pentru managementul resursele umane, care decide asupra planificarii, organizarii utilizarii si evaluarii rezultatelor muncii într-un anumit circuit economic.

Definitie: Piata fortei de munca sau piata muncii poate fi definita ca locul unde se intalnesc, se confrunta si se negociaza in mod liber cererea de forta de munca ( detinatorii de capital, in calitate de cumparatori) si oferta, reprezentatta prin posesorii de forta de munca; prin urmare ea se prezinta ca un sistem de relatii si tranzactii care asigura pin mecanisme specifice echilibrarea ofertei si cererii de forta de munca.

Piata muncii, ca piata a celui mai important factor de productie se afla in legatura cu celelalte piete; pe de o partea ea recepteaza semnalele de pe piata bunurilor si serviciilor, a capitalurilor etc. si este influentata de miscarea acestora, de modul de functionare si distorsiunile acestora. Omul este mai mult decât o marfa, astfel ca piata muncii are un loc deosebit în teoria si practica economica, fiind o piata derivata si cea mai reglementata. In esenta, sub aspect eonomic si juridic, propietarul fortei de munca dispune in mod liber de ea si o ofera propietarului de capital, care formuleaza cererea, iar negocierile dintre acestia se concretizeaza printr-un contract de angajare si in salariu. Tranzactiile intre posesorii de capital si cei ai forte de munca au loc pe baza principiilor economiei de piata si a unor reglementari juridice specifice cu referire la comportamentul celor doi parteneri.

In procesul de dezvoltare si de functionare a economiei nationale, piata muncii indeplineste functii importante, de ordin economic, social-economic si educativ:

- alocarea resurselor de munca, a fortei de munca pe ramuri, subramuri, domenii de activitate, zone geografice, meserii, in independenta de volumul si structura cererii de munca existente, la un moment dat;

- furnizeaza informatii cu privire la cererea si oferta de munca, la aparitia unui excedent sau deficit de oferta de munca, la nivelul salariului;

- unirea si conbinarea fortei de munca cu mijloace de productie;

- influenta asupra formarii si repartizarii veniturilor;

- contribuie la formarea si orientarea climatului de munca si de pretectie sociala;

Piata muncii se comporta, pe de o parte, ca orice piata si, pe de alta parte, are caracteristici proprii, determinate de specificul uman al obiectului cu care opereaza si de cel al serviciilor generate de acesta si pe care întreprinzatorii le cumpara. Experienta istorica arata ca, în esenta, piata muncii implica întotdeauna stabilirea de raporturi între purtatorii ofertei si cei ai cererii de munca. Aceasta determina anumite specificitati referitoare la ajustarea ofertei si cererii, la formarea pretului muncii, la existenta unui sistem de norme si valori sociale, precum si de institutii specializate. În acest sens, relevam câteva caracteristici:

In primul rand, ea este o piata cu grad ridicat de rigiditate si de sensibilitate si prin aceasta ea conditioneaa atat echilibrul economic cat si pe cel social-politic. Rigiditatea si sensibilitatea ei rezulta nu numai din particularitatiile ofertei, din particularitatiile demo-economice, biofiziologice si psihosociale ale marfii care circula pe aceasta piata, ci si din ponderea mare si intrepatrunderea ridicata a laturilor economice si sociale. Se subliniaza tot mai frecvent ideea ca in conditiile actuale dreptul la munca, la alegerea libera a profesiei si a locului de munca este un drept fundamental al omului intr-o societate democratica.

In al doilea rand, datorita complexitatii factorilor si proceselor mentionate, piata muncii este mai complexa, mai organizata si mai reglementata in raport cu celelalte piete. Tranzactiile care au loc pe aceasta piata nu sunt numai relatii de vanzare-cumparare, iar agentii economici nu sunt numai vanzatori si cumparatori. Piata muncii reprezinta un cadru in care interactioneaza si se confrunta mai multi agenti economici si parteneri sociali: salariatii si intreprinzatorii, organizatiile patronale si sindicatele ca reprezentanti ai primelor categorii de agenti si statul, fiecare dintre acestia cu roluri si functii bine determinate.

In al treilea rand , mecanismele de actiune ale acestei piete prezinta anumite trasaturi, care-i ofera un grad ridicat de imperfectiune din punct de vedere al concurentei, in raport cu alte forme de piata. Pe de o parte, salariul, ca pret al muncii, libera concurenta, productivitatea marginala actioneaza intr-un cadru reglementat, dinainte acceptat de toti participantii. Pe de alta parte salariul nu mai reprezinta unica parghie de reglare a volumului ocuparii si utilizarii eficiente a forti de munca, iar marimea salariului nu mai rezulta doar din actiunea mecanismelor pietei, ci si din reglementari economico-juridice importante.