Piața muncii în România

CAPITOLUL 1. CONSIDERAŢII GENERALE

1.1.CONCEPTUL ŞI TRĂSĂTURILE PIEŢEI MUNCII

Premisele teoretice ale analizei pieţei muncii sunt: muncă şi rolul ei în dezvoltarea social-economică, teoria pieţei şi a preţurilor în general.

Piaţa muncii funcţionează după acelaşi mecanism ca şi piaţa unui bun. Structurile ei pot fi analizate sub forma tuturor modelelor şi tipurilor de piaţă: concurenţa perfectă, monopol, monopson, monopol-monopson, concurenţă monopolistică, oligopol, oligopson, oligopol-oligopson. Totodată, fiind principala componentă a pieţei factorilor, structurile şi principiile de funcţionare sunt asemănătoare cu cele ale celorlalte componente, piaţa resurselor naturale şi piaţa capitalului.Ca şi aceste componente, piaţa muncii asigură derularea fluxurilor reale şi monetare, desfăşurarea proceselor de producţie, distribuire şi consum. Dar, având în vedere ca în cadrul posesorilor de factori ponderea cea mai mare o deţin lucrătorii salariaţi, că salariul are cea mai mare pondere în totalul veniturilor realizate, piaţa muncii determină în ultimă instanţă volumul şi structura bunurilor produse, precum şi procesul de distribuire a acestor bunuri.

În general, piaţa muncii reprezintă spaţiul economic în care tranzacţionează în mod liber utilizatorii de muncă (deţinătorii de capital) în calitate de cumpărători şi posesorii resursei de muncă, în calitate de vânzător, în care, prin mecanismul preţului muncii al concurenţei libere între agenţii economici, al altor mecanisme specifice se ajustează cererea şi oferta de muncă. Intr-o formulare restrânsă, piaţa muncii este expresia reglării cererii şi ofertei de muncă prin deciziile libere ale agenţilor economici

Agenţii economici întâlniţi pe piaţa muncii sunt:

a) ofertanţii, respectiv cei ce oferă marfă reprezentată de capacitatea de muncă şi competenţa profesională, contra unui anumit preţ stabilit de piaţă

b) cumpărătorii, adică întreprinderile care au nevoie de muncă, într-o anumită cantitate şi structură profesională, pentru a-si desfăşura activitatea şi pentru care sunt dispuşi să plătească preţul specific-salariul.

c) intermediarii, care pot fi oficiile de plasare, specializate intr-o gamă largă de servicii, prin intermediul căroră ofertanţii sunt puşi în contact cu cumpărătorii de muncă şi care, evident, pentru serviciile lor solicită un preţ.

Rezultatul tranzacţiei pe piaţa muncii se materializează în contractul de angajare şi în salariu. Deci, piaţa forţei de muncă sau a factorului muncă este constituită din indivizi care cumpără şi vând forţa de muncă şi din angajamentele care fac posibilă desfăşurarea acestor activităţi.

Aceşti indivizi beneficiază de timp liber şi de timp de muncă. Din punct de vedere economic timpul liber reprezintă timpul cheltuit în alte activităţi decât cea economică(muncă). În timp ce primul permite dezvoltarea personalităţii umane, timpul alocat muncii permite obţinerea venitului, ce este folosit pentru acoperirea trebuinţelor de consum. La rândul său, venitul este împărţit între consum şi economii, care la rândul lor include în final şi investiţii productive.

Cu ajutorul unei funcţii de producţie putem realiza corelaţia dintre cantitatea de muncă depusă şi volumul consumului, considerând că celelalte input-uri, în afară factorului de muncă, sunt constante (Figura1.1.)

Y( u. m. )

Funcţia de producţie

Y1

Y0

0 L0 L1 L (ore)

Figura 1.1. Funcţia de producţie în cazul factorului muncă

Creşterea cantităţii de muncă depusă duce la mărirea output-lui obţinut. Apare noţiunea de produs marginal al muncii (P.M.L.), care reprezintă output-ul suplimentar obţinut prin prestarea unei ore suplimentare de muncă, în condiţiile în care cantităţile din ceilalţi factori de producţie rămân nemodificate.Astfel putem reprezenta grafic produsul marginal al muncii ca fiind dat de panta funcţiei în punctul care reprezintă cantitatea.

Output (ore)

Y1-Y0

P.M.L.

0 L0 L (ore)

Figura 1.2. Produsul marginal al muncii

Fiind o pantă descrescătoare, aceasta arată că o creştere a factorului muncă utilizat va determina o suplimentare din ce în ce mai redusă a output-lui.

Realizarea unui model matematic a factorului muncă se fundamentează pe următoarele premise:

a) output-ul este format numai din bunuri de consum;

b) la nivel macroeconomic, cantitatea(stocul) de capital este data;

c) nivelul output-ului depinde de cantitatea de muncă depusă;

d) producţia obţinută este destinată autoconsumului, (neexistând vânzări şi cumpărări);

e) factorul muncă nu poate fi vândut sau cumpărat pe piaţă.

Se poate opta astfel pentru un punct optim de alocare a factorului muncă pe funcţia de producţie, care evidenţiază un anumit raport între timpul alocat muncii şi timpul alocat altor activităţi. Ca urmare, funcţia de producţie devine analoaga dreptei bugetului, prin aceea că oferă un anumit set de oportunităţi. Modificarea condiţiilor mediului economic influenţează direct evoluţia factorului muncă.

Principalii factori cu influenţă directă asupra evoluţiei raportului timp de muncă-timp liber sunt cei legaţi de:

- creşterea veniturilor din afară muncii;

- creşterea producţiei muncii;

- mărirea stocului de capital.