Piața Operațiunilor la Termen Ferm

CAPITOLUL 1. PIAŢA FINANCIARĂ

Există mai multe moduri de a intra în regatul pieţei sau mai exact al pieţelor, maniera doctă, calea ştiinţifică, deci abstract definindu-le „ca nişte locuri unde se întâlnesc cererile cumpărătorilor şi ofertele vânzătorilor al unui bun dat şi unde se confruntă ofertele şi cererile pentru a determina preţul respectivului bun“, apoi, maniera simplă şi directă, care duce direct la exemplu lui R. Guesnerie. Trebuie, la rândul nostru, să cităm piaţa “vechiturilor”, piaţa animalelor D’Aurillac sau Saint-Flour, târgurile Périgord, etc- Prin mail sau în piaţa Bisericii, crescători de animale, producători, cumpărători, discută până la acordul definitiv, acum încă câţiva ani, o strângere rituală de mână. se conturează, astfel, încetul cu încetul, un fir al operaţiunilor, o „tendinţă a preţurilor“, un curs al pieţei.

Punct de asemănare aici cu aprovizionarea menajerei într-un supermarché, loc sănătos , unde calitatea şi preţul nu se discută de loc. Aceeaşi constatare ca şi pe piaţa automobilului unde totul se derulează în holul concesionarului. Oferta se întinde doar la câteva modele şi preţul nu se prea diferenţiază, în principiu din tariful mărcii. Este adevărat că această piaţă nu este „ numai una, unică” dacă luăm în considerare piaţa de ocazie, piaţa maşinilor vechi, loc privilegiat al bazarelor “bric-à-brac” cele mai pitoreşti. Am putea cita încă pieţele locuinţelor (noi sau vechi) unde muncesc promotorii şi agenţi imobiliari.

Dar , contrastul este mai sesizabil încă cu sălile de piaţă ale băncilor şi societăţilor de bursă

(calificate în limbajul financiar al „intermediarului“ sau al „prestatorului de servicii de investiţie“), îndepărtând succesorii palatului Brongniart la Paris cu faimoasa să „corbeill„.

Acolo nu sunt decât tineri arzători, în jurul ecranelor calculatoarelor, al telefoanelor şi faxurilor conectate între ele în timp real şi 24 de ore din 24, cu toate pieţele financiare din lume. Se schimbă aici devize, valori mobiliare compuse din titluri variate cum ar fi acţiuni, obligaţiuni, opţiuni şi care o parte vin din cealaltă parte a Atlanticului. De altfel, limbajul devine tot mai englezesc, în ciuda instucţiuni oficiale: schimbul devine swap, opţiunea de cumpărare un call. Există opţiuniile de vânzare puts, les futures, etc. Vânzătorul este un trader, contrapartida, market-ul making.

Libertatea manipulării genetice a produselor financiare a făcut minuni din 1985 pentru a atinge emiţătorii ‚(Statul, serviciile publice, colectivităţiile publice teritoriale, întreprinderile) şi investitorii, calificaţi, de asemenea ca deţinători de economii, numai să „ménages“ prin contabili naţionali, în sumă, voi, cititorii şi noi, autoruii Ea singură, datoria publică a crescut pe piaţă de la 79,5 miliarde franci în 1975 la 3000 miliarde de franci în 1996.

Întâlnirea ofertei şi cererii pentru formarea cursului la Bursă se face – altă diferenţă – nu numai asupra bunurilor corporale, dar asupra produselor necorporale, scrieri informatice figurând în contul celui care econimiseşte, sau, dacă vrem, semne monetare care dau dreptul să se prevadă dobănzi ale obligaţiuniilor, dividente ale acţionarilor

1.1. APARIŢIA PIEŢEI FINANCIARE

Economia unei ţări se clădeşte pe un ansamblu de fluxuri între agenţii economici. Întreprinderile din sectorul public sau privat, posedă bunuri şi servicii destinate gospodăririi sau altor agenţi economici. Aceştia din urma primesc venituri, remunerând munca furnizată, pe care le

utilizează pentru nevoile lor curente sau având ca finalitate activitatea de investiţii. Ce rămâne este economisit şi/sau plasat având în vedere nevoile viitoare. Statul finanţează în egală măsură o parte a economiei, remunerează agenţii săi şi acoperă eventualele deficite.

Instituţiile financiare intervin în sânul circuitului economic pentru colectarea economiilor şi oferirea de mijloace de finanţare.

Aşa zisele mijloace de finanţare oferite de către instituţiile financiare pot să se dovedească insuficiente, astfel ca pieţele trebuie să intervină pentru a completa ceea ce lipseşte. Astfel s-au născut primele pieţe financiare, locul organizat de schimb al capitalurilor între agenţii economici.

Pieţele financiare au deci, ca primă funcţiune, alocarea de mijloace financiare întreprinderilor, administraţiilor publice şi statului, de care aceştia vor putea beneficia emiţând valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni ) prin apel public la economie (trecând prin compartimentul pieţei primare). Investitorii, în schimbul aportului lor financiar, primesc titluri, pe care le vor putea ulterior revinde la bursă. Drept consecinţă pieţele financiare asigură, mobilitatea şi lichiditatea economiilor; fiind acesta un rol secundar al pieţelor, trecând prin piaţa secundară numită în limbaj comun bursa.

În afara celor două roluri fundamentale, pieţele permit în egală măsură o uşoară mutaţie a structurilor de producţie şi o valorificare financiară a întreprinderilor cotate.

De câţiva ani, agenţii economici pot să se finanţeze pe termen scurt sau mediu de pe o piaţă monetară, emiţând titluri de creanţă negociabile. De la apariţia fenomenelor de désintermédiation (évolution par laquelle les agents économiques peuvent accéder directement aux marchés des capitaux sans passer par le système bancaire) şi de décloisonnement (action de décloisonner = débarrasser des cloisons, des séparation qui empêchent ou entravent la communication, la libre circulation des idées, des personnes) a pieţelor de capitaluri, declanşate în 1985, frontiera între termen scurt, mediu sau lung devine din ce în ce mai dificil de apreciat.

Mai mult încă, datorită unei mari volatilităţi a instrumentelor financiare şi a ratelor dobânzii, economiile dezvoltate au oferit instrumente de garanţie agenţiilor lor economici, opţiuni şi pieţe la termen.

O piaţă financiară este deci locul de schimb al capitalurilor necesare vieţii economice a unei ţări, în ciuda turbulenţelor, pe care le pot provoca câteodată şi şocurilor pe care le pot genera. Aşa zisele schimburi se realizează între agenţii economici, unii având nevoie de banii sau garanţii, ceilalţi având excedente de plasat sau chef de speculaţii.

Viitorul, incertitudine în ceea ce priveşte viitorul, domină existenţa umană cu îngrijorările pe care le provoacă, setea de putere pe care o determină, mobilizarea capacităţilor şi relaţiilor, a manevrele care se declanşează din partea celor care se ambiţionează să-l stăpânească , mai mult sau mai puţin, evoluţia.

Operaţiunile la termen sunt pariuri înţelepte pe care cumpărătorii şi vânzătorii de mărfuri, de titluri de creanţă (creditorii), de titluri de datori (debitorii), de acţiuni, fac sub evoluţia valorii în viitor, în măsura în care ei anticipează, cu scopul de-a limita riscurile pe care le implică această evoluţie. Practica acoperirii riscurilor, a cărei formă mutualistă se numeşte asigurare şi este la fel de veche ca şi schimbul. Ea are un cost sub formă de primă, sau un cost implicit. Dar operatorul poate

de asemenea să decidă să nu îşi acopere riscul, ceea ce se numeşte a specula, şi în practică acoperirea şi speculaţia sunt adesea asociate, cu cât este mai dificil şi mai costisitor a se acoperii

complet. Speculaţia nu are o bună imagine în public, chiar dacă funcţia să economică este esenţială, dar ea comportă propriile sale riscuri.

Inovaţii financiare şi pieţe la termen

Sunt incertitudinile relative ale fluxurilor ratelor dobânzii, cursurilor de schimb, în noul mediu al ratelor flexibile din anii 70, şi libertatea mişcării capitalurilor, care stau la baza dezvoltării considerabile a pieţelor la termen. Această evoluţie a răspuns nevoilor de finanţare a inovaţiilor şi restructurărilor, şi a contribuit la mondializarea activităţilor economice şi financiare.

Sistemele financiare moderne au pus la punct o vastă gamă de produse financiare noi, care nu încetează să se extindă. Acestea sunt bine adaptate nevoilor, în particular nevoilor de gestiune a riscurilor, cel puţin pentru cei care stăpânesc bine tehnica lor şi apreciază cu precizie riscurile de utilizare pe care le comportă.