Piața și Concurența

CAPITOLUL 1

PIAŢA

1.1. Conţinutul pieţei şi funcţiile ei

1.2. Categoria economică de piaţă. Sistemul de pieţe

1.1. Conţinutul pieţei şi funcţiile ei

Într-o exprimare sintetică piaţa reprezintă ansamblul de relaţii de vânzare-cumpărare ce se statornicesc între agenţii economici ofertanţi şi solicitanţii de mărfuri, pe baza legii cererii şi ofertei.

În literatura de specialitate, noţiunea de piaţă are sensuri diferite. Astfel, ea este prezentată drept:

o Loc, real sau imaginar, de întâlnire a cererii cu oferta;

o Spaţiu real (geografic) în care se desfăşoară tranzacţiile comerciale;

o Sistem de relaţii şi tranzacţii de vânzare-cumpărare care se desfăşoară într-un spaţiu şi într-un timp determinat.

Piaţa este deci locul de întâlnire a ofertei vânzătorilor şi cererii cumpărătorilor, a confruntării dintre ele. Ca urmare, pe piaţă se reflectă raporturile reale dintre producţie şi consum, prin intermediul cererii, ofertei şi preţului.

Piaţa a apărut de timpuriu în istoria popoarelor şi a cunoscut un process îndelungat şi complex de dezvoltare, jucând un rol crescând şi îndeplinind funcţii diverse în procesul creşterii economice.

Se poate aprecia că, în perioada contemporană, piaţa reprezintă ansamblul economico-social principal prin care se orienteză activitatea agenţilor economici şi alocarea resurselor în procesul de dezvoltare. Ea se prezintă ca un sistem complex, în care se interacţionează şi se condiţionează reciproc legile şi mecanismele clasice ale pieţei: cererea, oferta şi preţul cu numeroasele instituţii cu funcţii de reglare, precum şi cu o conştiinţă economico-juridică de masă formată în decursul unui îndelungat process de instruire şi de activitare practică.

Piaţa poate fi privită în mai multe ipostaze:

a. Piaţa fiecărui bun şi serviciu;

b. Piaţa tuturor bunurilor şi serviciilor (piaţa în general);

c. Piaţa ca mecanism ce reglează viaţa economică.

- Piaţa fiecărui bun sau serviciu desemnează locul şi momentul de întâlnire al vânzătorilor şi cumparătorilor şi relaţiile dintre aceştia, ale căror dorinţe sunt exprimate prin oferta şi cererea pentru acel bun. Prin urmare, piaţa produsului sau serviciului se formează numai în legătura cu un bun dat care poate fi: un factor de producţie (pământ, capital, forţă de muncă), un produs rezultat al muncii sau un serviciu (de transport, turism cultural).

- Piaţa tuturor bunurilor şi serviciilor, sau piaţa în general, desemnează spaţiul şi cadrul economico-social în care se stabilesc relaţii între agenţii economici în procesul producerii şi schimbului bunurilor economice care îmbracă forma economică de marfă.

- Piaţa se costituie şi ca un mecanism prin care se reglează schimbul de mărfuri. Din moment ce reglează schimbul de mărfuri, piaţa reglează întregul sistem economic şi orientează evoluţia tuturor activităţilor şi a agenţilor economici.

Participanţii la piaţă, într-o înţelegere mai largă, sunt producătorii şi consumatorii, în calitatea lor de ofertanţi şi solicitanţi de mărfuri, care se opun unii altora, prin urmărirea interesului propriu.

Piaţa, prin funcţia pe care o îndeplineşte de a pune faţă în faţă producătorii şi consumatorii se prezintă ca mecanism de reglare a vieţii economice şi, în acest context, este, în accepţiunea clasică mâna invizibilă care reglementează viaţa economică, forţa impersonală care acţionează dincolo de capacitatea de intervenţie a participanţilor la schimbul de activităţi. În această optică piaţa apare ca o ameninţare, ca o forţă arbitrară care determină preţul, respectiv venitul, care îi orientează spre anumite produse şi activităţi. Agenţii economici se stăduiesc să o cunoască, să o cerceteze, să sesizeze care sunt pârghiile de acţiune pentru a influenţa şi controla.

Privită ca un întreg, economia se prezintă sub forma unui sistem de pieţe. Configuraţia acestui sistem ţine de nivelul de dezvoltare economică şi de ce al eficienţei economice, de instituţiile, tradiţiile şi mentalităţile fiecărui popor, de volumul resurselor de care dispune etc. Pieţele pot fi grupate în funcţie de numeroase criterii:

- în funcţie de natura bunurilor care formează obiectul tranzacţiilor, se disting:

- piaţa bunurilor de consum;

- piaţa bunurilor de capital;

- piaţa bunurilor cultural-artistice;

- piaţa muncii;

- piaţa monetară;

- piaţa activelor financiare;

- piaţa valutară;

- piaţa informaţiilor;

- piaţa imobiliară;

- piaţa resurselor naturale;

- piaţa turistică.

În cadrul acestui criteriu, piaţa se diversifică continuu, pe măsură ce se adânceşte diviziunea socială a muncii, în sens microeconomic, putându-se vorbi de atâtea pieţe câte categorii de bunuri există în societate şi sunt supuse tranzacţiilor pe piaţă.