Piața Valutară

Capitolul 1. Piaţa valutară – Cadru general

1.1 Introducere în piaţa valutară

Întreprinderile care cumpără şi vând pe piaţa mondială sau fac împrumuturi şi investiţii în străinătate sunt implicate pe piaţa schimburilor sau piaţa valutară. În fiecare zi au loc milioane de tranzacţii între firme şi persoane din diferite ţări. Pentru a se regla astfel de afaceri între parteneri trebuie să se recurgă la convertirea monedelor între ele.

Piaţa valutară este un spaţiu în care monedele dintr-o ţară sunt schimbate pentru altele, unde acordurile sunt încheiate pentru cumpărări şi vânzări internaţionale. După cum piaţa monetară domestică este locul unde sunt gestionate fluxurile financiare dintr-o singură economie, piaţa monetară valutară este locul unde sunt gestionate fluxurile financiare dintre ţări, plăţile pentru vânzările şi cumpărările de active.

Piaţa valutară constituie un sistem de relaţii financiar-valutare prin care se desfăşoară vânzările şi cumpărările de valută (efectivă şi în cont) şi de devize (trate, bilete la ordin, cecuri etc.) exprimate în monedă străină, activitate ce reprezintă un gen specific de comerţ. Pe piaţa valutară monedele şi devizele sunt tratate ca mărfuri şi negociate ca atare.

1.2 Apariţia şi dezvoltarea pieţei valutare

După unii autori, schimbarea unei monede pe alta datează încă din secolul al VII-lea i.e.n. Astfel de schimburi se întâlnesc în Antichitate, ca şi în Evul Mediu. Despre efectuarea unui schimb valutar, în accepţiunea modernă, se poate vorbi abia după 1880, când băncile din Viena şi Berlin au inclus asemenea servicii în favoarea clienţilor săi. Apoi, bănci din alte centre financiare şi comerciale încep să dezvolte acest tip de operaţiuni.

Într-o etapa iniţială, piaţa valutară s-a format şi a evoluat odată cu pieţele monetare şi de capital naţional, fiind de fapt o prelungire a acestora în exteriorul ţărilor. Ulterior, a avut loc o deprindere a acesteia de pieţele monetare şi de capital naţionale, devenind o entitate demarcată.

În societatea contemporană, volumul zilnic de schimburi valutare tranzacţionat în Londra, New York, Tokio depăşeşte ceea ce produc multe ţări industrializate, într-un an întreg. Câţiva oameni din “dealing room” rulează sume mai mari decât cifra de afaceri a unei companii internaţionale de vârf.

Piaţa schimburilor valutare nu este geografic limitată. La nivel internaţional, funcţionează pieţe valutare care deservesc interese nelocalizate pe un anumit spaţiu geografic, având influenţe puternice asupra activităţii valutar-financiare internaţionale. Schimbul dolarului SUA pe alte monede nu se realizează numai la New York, ci şi la Zürich, Londra etc.

Devenită cea mai importantă şi cea mai lichidă piaţă financiară din lume, piaţa valutară este singura piaţă globală care funcţionează practic fără întrerupere, 24 de ore din 24. Utilizarea marilor reţele de transmitere a informaţiilor financiare – SWIFT, REUTER, TELERATE, BLOOMBERG – conferă pieţei unitatea necesară şi permite în acelaşi timp funcţionarea sa continuă.

1.3 Piaţa valutară naţională şi internaţională

În literatura de specialitate se face diferenţierea între pieţele valutare naţionale şi piaţa valutară internaţională. Suportul existenţei, funcţionării şi dezvoltării pieţei valutare internaţionale îl constituie pieţele valutare naţionale.

Piaţa valutară naţională cuprinde ansamblul relaţiilor care se formează între persoane fizice şi juridice privind cumpărarea şi vânzarea de valute, instituţiile specializate în aceste operaţiuni, precum şi normele şi reglementările care facilitează efectuarea acestor tranzacţii.

Piaţa valutară internaţională concentrează, în mod sintetic, oferta şi cererea de valută la nivel internaţional. Piaţa valutară internaţională cuprinde totalitatea pieţelor valutare naţionale pe care sunt permise astfel de tranzacţii, în interdependenţa lor.

Motivul existenţei pieţei valutare internaţionale alături de pieţele valutare naţionale se află în restricţiile care adesea împiedică circulaţia internaţională a capitalului. Aceste restricţii pot fi aplicate doar pe pieţele valutare naţionale, dar nu şi asupra pieţelor valutare internaţionale. De exemplu, pe piaţa de la Londra, rezidenţii din Franţa, Olanda, Germania etc. pot deţine conturi în dolari sau pot contracta credite în dolari, fără restricţii, în schimb rezidenţii din Anglia nu au decât o libertate limitată în efectuarea tranzacţiilor de export sau import de capital.

Piaţa valutară internaţională, deşi structurată pe pieţele valutare naţionale, este clar delimitată de acestea. Principala deosebire constă în faptul că, în timp ce pe piaţa valutară naţională băncile efectuează vânzări şi cumpărări de valute contra monedă naţională, în cazul pieţei valutare internaţionale, aceleaşi bănci derulează operaţiuni ce au ca obiect o valută care este străină, atât pentru ele, cât şi pentru solicitantul operaţiunii respective. O altă deosebire între cele două tipuri de pieţe valutare constă în faptul că, pe piaţa valutară naţională, cursul de schimb rămâne nemodificat pe parcursul unei zile de lucru bancare, în timp ce pe piaţa valutară internaţională cursul de schimb la care se efectuează tranzacţiile este într-o permanentă mişcare.