Piețe financiare - teoria instabilității financiare Minsky

Introducere

Crizele reprezintă situații caracterizate de o instabilitate pronunțată, fiind însoțite de o volatilitate și incertitudine din ce în ce mai mari. Nu există anumiți parametri exacți în care să se încadreze această volatilitate sau cădere a piețelor, ca o evoluție de acest gen să fie considerată o criză. Este greu de precizat care anume ar trebui să fie nivelul inflației, ratei șomajului sau scăderii PIB-ului pentru unei țări astfel încât această să se regăsească în plină criză economică și financiară.

Convențional a fost stabilit că recesiunea are loc atunci când avem de-a face cu scăderea PIB-ului unei țări sau regiuni, după două trimestre succesive. Criza a fost definită de către National Bureau of Economic Research (NBER) ca fiind ”o scădere semnificativă a activității economice pentru câteva luni, reflectată în scăderea PIB-ului, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producției industriale și a consumului.” Crizele au fost, de asemenea, clasificate de specialiști în crize sociale (creșterea inflației, șomajului și sărăciei), crize financiare (volatilitate accentuată pe piețele de capital, cădere urmată de revenire spectaculoasă a burselor), crize politice (care pot conduce la războaie), crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate, crize locale și internaționale.

Criza financiară reprezintă o formă de manifestare a crizei economice, reflectând o neîncredere în sistemul financiar, o dereglare a mecanismelor de piață și o scădere semnificativă a volumului tranzacțiilor la bursă. Economistul Hyman Minsky susține în cadrul teoriei instabilității financiare faptul că aceste crize financiare urmează o cale previzibilă. Un prim semn care poate anunța o viitoare criză financiară este constituit de un șoc din exterior aplicat economiei, care poate face referire la un război, o recoltă foarte săracă sau foarte bogată, precum și inventarea unei noi tehnologii.

Acest puternic factor exogen poate duce la creșterea șanselor de profit într-un sector major al economiei și reducerea oportunităților economice din alte sectoare. Având în vedere că șansele de profit cresc într-un anumit sector, sunt atrase mai multe surse de finanțare, fiind generată o explozie a investițiilor. Mania investițiilor este alimentată de atragerea fondurilor personale și ale firmelor, precum și de creșterea substanțială a creditului bancar. Atragerea creditelor duce la creșterea impulsului de a specula, care se manifestă prin creșterea prețurilor la bunurile și activele cu mare căutare. De asemenea, creșterea prețurilor mărește șansele de profit, ceea ce atrage noi investitori pe piață. Din ce în ce mai mulți investitori urmăresc acest profit și ignoră regulile de comportament rațional, investind într-o piață riscantă prin supraevaluarea activelor.

În etapa următoare, există unii investitori care observă că piața a atins un punct maxim și încearcă să își transforme activele supraevaluate în active de calitate sau bani. Urmează ca și alți investitori să sesizeze pericolul, dorind să își vândă activele supraevaluate și riscante, ceea ce conduce la o prăbușire a prețurilor. Falimentul unei corporații sau căderea unei bănci poate reprezenta un eveniment prezicător dar și creator de panică. Criza creditului este cea care urmează imediat după declanșarea crizei investițiilor, fiind un efect al neacordării de credite de către bănci. Are loc o declanșare în lanț a falimentelor, astfel că economia poate intra în recesiune sau chiar depresiune economică.

Depresiunea economică reprezintă o situație mai severă a crizei economice, cauzată de căderea uneia sau mai multor economii naționale, fiind o formă rară și extremă de recesiune, caracterizată de creșteri foarte mari a ratei șomajului, restrângerea majoră a producției industriale și a investițiilor, restricționarea creditelor, evaporarea lichidității, numeroase falimente bancare, hiperinflație, deflația prețurilor, schimburi comerciale semnificativ reduse, curs valutar foarte impredictibil și volatil, cu o tendință de devalorizare și un declin al produsului intern brut mai mare de 10%. Depresiunea economică se instalează atunci când există o creștere negativă a PIB-ului pe o durată de cel puțin două trimestre.

Criza financiară reprezintă situația în care cererea de bani este mai mare decât oferta (disponibilul), ceea ce înseamnă că lichiditatea este scăzută, fiindcă banii sunt retrași din bănci, astfel că acestea au două opțiuni, și anume să își vândă propriile active sau investiții pentru a-și acoperi necesitățile ori să intre în colaps. Atunci când piața suferă corecții importante sau dereglări, acestea vor avea un impact asupra profitabilității afacerilor listate la bursă și prețului activelor financiare (acțiuni sau obligațiuni), care depind direct de asteptările investitorilor.

Panica instalată crează și mai multe probleme precum inducerea de noi certitudini în economie și accentuarea amplitudinii acestor corecții, ceea ce duce la creșterea dobânzilor pe piață și reducerea apetitului pentru economisire și investiții. Se poate vorbi despre o criză atunci când efectele acesteia au impact asupra unui număr foarte mare de oameni. Acest fenomen nu este greu de previzionat, întrucât cauzele crizelor sunt suficient de clare.

De-a lungul timpului s-a observat că aceste crize financiare nu se încadrează într-un anumit tipar. Teoriile economice moderne nu sunt de acord cu teoretizarea generală a crizelor economico-financiare, conform căreia acestea sunt încadrabile într-un model universal valabil. Se consideră că fiecare criză este unică și reprezintă un accident istoric, generat de niște factori specifici și o anumită conjunctură social-economică și politică.

Aceste teorii susțin că anticiparea crizelor este aproape imposibilă și că efectele negative ale acestora nu pot fi evitate sau minimizate. Chiar dacă crizele economice nu apar și nu produc efecte în parametri identici, istoria ne arată că acestea sunt strâns legate de caracterul ciclic al proceselor economice.