Cuprins
- Capitolul I. Afacerea
- 1.1. Firma
- 1.2. Afacerea propusă şi domeniul de activitate
- 1.3. Obiective
- Capitolul II. Piaţa
- 2.1. Clienţii
- 2.2. Serviciile oferite
- 2.3. Segmentul de piaţă
- 2.4. Concurenţa
- 2.5. Marketingul Afacerii
- 2.5.1. Obiectivele marketingului
- 2.5.2. Mixul de marketing
- Capitolul III. Organizarea şi conducerea
- 3.1. Procesul de furnizare a serviciilor.
- 3.2. Conducerea
- 3.3. Personalul
- Capitolul IV. Previziuni financiare
- 4.1. Considerente generale privind efectuarea analizei financiare
- 4.2. Estimarea activităţii viitoare
- Concluzii
Extras din proiect
CAPITOLUL I. AFACEREA
1.1. Firma
Pentru realizarea planului de afaceri am avut in vedere o firmă inexistentă ca persoană juridică, S.C. “MARION” S.A. ce se va înfiinţa prin asocierea societăţilor MARCONF şi LION Trading în scopul de a produce mic mobilier pentru copii destinat pieţei olandeze. Cele două societăţi care se asociază sunt parteneri începând din 1997 şi sunt specializate pe domeniul producţie, respectiv al proiectării şi desfacerii de mic mobilier pentru copii.
1.2. Afacerea propusă şi domeniul de activitate
Afacerea propusă spre a fi fundamentată este poziţionată în domeniul productiei de mobilier pentru copii. Societatea MARION S.A. va produce mic mobilier pentru copii destinat în exclusivitate pentru piaţa olandeză. Piaţa mobilei din Olanda este dominată de câteva firme foarte mari, cum ar fi IKEA de exemplu care fac foarte dificilă pătrunderea şi mai ales rămânerea pe această piaţă. În schimb, aceste firme mari se orientează pe volum, neglijând anumite segmente care datorită dimensiunilor mai mici nu sunt suficient de atractive.
În prezent, MARCONF produce o gamă largă de mobilier de copii, compus din ţarcuri, paturi şi scaune în diferite modele şi variante de culoare pentru Lion B.V. Pe lângă MARCONF, care livrează lunar 4 camioane produse finite, mai produc pentru Lion B.V. şi alte patru fabrici de mobilă din judeţul Mures după cum urmează:
- SCA LEMN-METAL Odorheiu-Secuiesc, lunar 3 camioane produse finite;
- SCA NIRAJUL Miercurea-Nirajului, lunar 3 camioane produse finite;
- SCA MUREŞUL Ludus, lunar 2 camioane produse finite;
- S.C. ROMERCATO SRL Reghin, lunar 2 camioane produse finite.
Pe lângă cantităţile achiziţionate din România, firma Lion B.V. mai importă din Portugalia 10 camioane de mobilier pentru copii şi 12 camioane din Polonia. MARCONF deşi în prezent este capabilă să livreze produsele comandate în cantitatea şi calitatea cerută, tehnologia de fabricaţie învechită, productivitatea muncii foarte scăzută vor determina ca în scurt timp produsele sale să nu mai fie competitive ca preţ.
MARION SA va înlocui toţi aceşti producători şi va produce 16 camioane de produse finite lunar destinat pieţei olandeze. Pentru a putea realiza acest volum al producţiei vor fi necesare investiţii în valoare de 600.000 LEI pentru retehnologizarea societăţii MARCONF. Realizarea retehnologizării necesită eforturi organizatorice intense pentru a reduce la durata minimă întreruperea fabricaţiei. În acest scop, primele patru etape – înfiinţarea atelierului de semifabricate, modernizarea salei de maşini, înfiinţarea atelierului de prelucrat panouri şi modernizarea atelierului de şlefuit mecanic – se vor executa secvenţial, în această ordine, iar lucrările la atelierele de finisaj şi de montaj se vor executa în paralel.
MARCONF dispune de personal calificat pentru executarea tuturor lucrărilor. Astfel, muncitorii de la secţia de construcţii vor efectua toate lucrările legate de pregătirea halei de fabricaţie pentru montajul utilajelor. Personalul de întreţinere şi reparaţii este calificat şi autorizat pentru efectuarea montajului utilajelor şi al instalaţiilor electrice – instalaţia de forţă (reţeaua de alimentare cu curent electric) şi iluminatul. În ajutorul acestor două echipe vor veni şi muncitorii necalificaţi pentru efectuarea mai rapidă a lucrărilor. Efectuarea lucrărilor în regie va reduce cheltuielile şi va permite de asemenea şi organizarea mai flexibilă a lucrărilor necesare.
Societatea va avea următoarele obiecte de activitate:
- producţia de mic mobilier pentru copii pentru intern şi export;
- lucrări la comandă şi prestări servicii pentru populaţie şi alţi beneficiari din ţară şi străinătate în ramurile lemn şi metal;
- realizarea de produse prin cooperare cu persoane fizice şi juridice autorizate din ţară şi străinătate şi executarea de lucrări solicitate de acestea;
- desfacerea de mărfuri;
- operaţiuni de export-import, schimb de marfă, cooperări economice şi alte operaţiuni de comerţ exterior în conformitate cu prevederile legale.
Principalul obiect de activitate va fi producerea şi comercializarea de mobilier pentru copii, nomenclatorul de fabricaţie fiind constituit dintr-un număr mare de produse, într-o paletă coloristică bogată.
Pe lângă producţia de mobilier pentru copii, societatea va prelucra şi metale, în special pentru a produce accesorii pentru producţia de mobilier destinată exportului, dar şi pentru diferiţi beneficiari din ţară.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Plan de Afaceri - SC Marion SA.doc