Politica agricolă comună - studiu de caz aplicarea PAC în România

Introducere

Exploataţiile agricole şi pădurile ocupă cea mai mare parte a suprafeţei Europei şi sunt vitale pentru sănătatea şi pentru economia noastră. Politica agricolă comună a Uniunii Europene garantează menţinerea unui echilibru între agricultură şi protecţia mediului. Ea contribuie la dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor rurale şi joacă un rol esenţial în abordarea noilor provocări printre care se numără schimbările climatice, gospodărirea apelor, bioenergia şi biodiversitatea.

O politică evolutivă

Politica UE în domeniul agriculturii evoluează în mod constant. În urmă cu 50 de ani, se punea accent pe furnizarea unor cantităţi suficiente de alimente pentru o Europă care traversase un deceniu de lipsuri cauzate de războaie. Subvenţionarea producţiei pe scară largă şi cumpărarea surplusurilor în scopul garantării siguranţei alimentare sunt de domeniul trecutului. Politica UE în domeniu îşi propune să le ofere tuturor producătorilor (de la agricultori şi crescători de animale până la producători de fructe, legume sau de vin) posibilitatea de a se susţine singuri atât în UE, cât şi pe piaţa mondială.În acest sens, politica agricolă a UE a suferit modificări semnificative în ultimii ani. Textele juridice au fost scurtate şi adaptate astfel încât să fie mai uşor de înţeles. Au fost eliminate aproape 80 de documente juridice în cadrul a ceea ce este cunoscut sub denumirea tehnică de „organizarea pieţei comune unice”.

Alocarea fondurilor în funcţie de necesităţi

Deşi încă mai există mecanisme de siguranţă financiară, acestea sunt folosite după criterii mult mai selective. De exemplu, politica agricolă comună (PAC) acordă sprijin financiar agricultorilor victime ale calamităţilor naturale sau ale epizootiilor, cum ar fi febra aftoasă sau febra catarală ovină.Ori de câte ori este necesar, PAC completează veniturile agricultorilor, garantându-le un nivel de trai decent. Cu toate acestea, ajutorul financiar este condiţionat de respectarea unor obiective mai generale în ceea ce priveşte condiţiile de igienă din exploataţiile agricole şi siguranţa alimentară, sănătatea şi bunăstarea animală, protecţia peisajelor rurale tradiţionale şi conservarea vieţii sălbatice.

Satisfacerea noilor nevoi

Reformele au făcut posibilă alocarea de fonduri pentru promovarea pe plan internaţional a produselor competitive şi de calitate, a inovaţiei în domeniul agriculturii şi al prelucrării alimentelor, precum şi pentru dezvoltarea rurală, inclusiv pentru diversificarea economiilor rurale. În urma unei consultări publice pe tema politicii privind calitatea produselor agricole, principalele aspecte problematice identificate de agricultorii europeni au fost concurenţa internaţională şi satisfacerea cerinţelor consumatorilor.Aceştia din urmă acordă o importanţă mai mare calităţii, prin urmare sistemul de etichetare voluntară al UE îi ajută să facă alegeri în cunoştinţă de cauză. Există etichete pentru produsele alimentare cu o origine geografică clară, pentru cele care conţin ingrediente tradiţionale sau sunt fabricate prin metode tradiţionale, precum şi pentru produsele ecologice.Bugetele europene consacrate cercetării sprijină şi mai mult inovarea în agricultură prin proiecte menite să crească productivitatea şi, în acelaşi timp, să propună soluţii mai ecologice. În acest sens, se analizează cum ar putea fi folosite culturile agricole pentru a produce energie, fără a scăpa din vedere obiectivul principal, acela de a produce alimente şi hrană pentru animale, de exemplu utilizând subproduse şi deşeuri.

O concurenţă mai loială

Reformele PAC au fost, de asemenea, în beneficiul unui comerţ mondial mai loial. Au redus riscul ca subvenţiile acordate de Uniunea Europeană pentru exportarea producţiei excedentare să denatureze pieţele mondiale. În cadrul Rundei Doha privind negocierile de liberalizare a comerţului mondial, UE s-a declarat în favoarea eliminării subvenţiilor la export până în 2013, chiar dacă negocierile eşuează.În cadrul Rundei Doha, UE s-a arătat favorabilă, de asemenea, reducerii semnificative a taxelor la importul de produse agricole. Chiar şi fără toate acestea, UE este deja cel mai mare importator de produse alimentare şi cea mai mare piaţă pentru produse alimentare provenind din ţările în curs de dezvoltare.

O evaluare a „stării de sănătate”

Cea mai recentă măsură este „controlul stării de sănătate a politicii agricole”, care prevede o serie de schimbări decise de liderii UE în 2008. Această iniţiativă a reprezentat ocazia de a adapta PAC la noile provocări şi oportunităţi, printre care schimbările climatice.„Controlul stării de sănătate” modernizează, simplifică şi eficientizează PAC, îndepărtând restricţiile impuse fermierilor şi ajutându-i astfel să răspundă mai bine semnalelor pieţei şi să facă faţă unor noi provocări. De exemplu, elimină cerinţa de a nu cultiva 10% din terenul arabil, majorează treptat cotele de lapte, urmând ca acestea să fie eliminate în 2015 şi utilizează intervenţia pe piaţă (cumpărarea de către UE a producţiei în exces) ca măsură de siguranţă pentru situaţia în care preţurile sunt foarte scăzute. În plus, plăţile directe către agricultori vor fi reduse, iar banii vor fi transferaţi într-un fond pentru dezvoltarea regiunilor rurale.