Politica de distribuire a dividentelor

CAPITOLUL I: ESENŢA POLITICII DE DIVIDEND

1.1. CONCEPT DE POLITICĂ DE DIVIDEND

În cea mai simplă formulare, dividendul reprezintă remuneraţia ce revine unei acţiuni în decurs de un an şi este singura formă de participare a acţionarilor la împărţirea profiturilor întreprinderii. Prin politica de dividend se întelege hotărîrea adunării generale a acţionarilor (consiliului de administraţie) privind distribuirea profitului net între plata dividendelor şi finanţarea viitoare a întreprinderii. Profiturile acumulate reprezintă una dintre cele mai semnificative surse de finanţare a creşterii corporaţionale, iar dividendele constituie fluxurile de numerar datorate acţionarilor. O creştere a proporţiei profiturilor distribuite sub formă de dividende va rezulta în scăderea profiturilor acumulate pentru anul respectiv , deşi sumele disponibile pentru investiţii vor fi mai mici.

Politica de distribuire a dividendelor influenţiază imaginea întreprinderii şi politica sa de finanţare. Neplata dividendelor afectează grav preţul de piaţă al acţionarilor şi, corespunzător, al valorii întreprinderii, precum şi posibilitatea încheierii cu succes a vreunei potenţiale emisiuni de acţiuni. În principiu, orice deţinător de acţiuni are dreptul de a primi dividend din partea societăţii, dar aceasta este autorizată să repartizeze dividende cu respectarea a două condiţii :

- să dispună de suficient profit, astfel ca distribuirea de dividende să nu afecteze substanţa societăţii, adică să nu micşoreze capitalizarea bursieră permanentă a societăţii. Suma dividendelor să nu depăşescă totalul profitului afectat acestei destinaţii;

- distribuirea de dividende să nu afecteze lichiditatea financiară a societăţii comerciale, pentru a nu pune în pericol siguranţa creditorilor săi ale căror creanţe devin scadente.

Distribuirea dividendelor este o politică sănătoasă şi de dorit a oricărei societăţi comerciale, întrucît are drept consecinţe formarea unui acţionariat fidel care, fiind mulţumit de regularitatea şi cuantumul dividendelor primite, va avea tendinţa să păstreze acţiunile, să nu le vîndă, văzînd în ele plasamente avantajoase.

Cand o societate pe acţiuni decide să distribuie dividende, întocmeşte o declaraţie de dividend prin care avizează pe acţionari că urmează să aibă loc o distribuire. Declaraţia de dividend este anunţul formal făcută de societatea pe acţiuni ce urmează să distribuie dividende, adică documentul prin care SA se obligă să verse valoarea dividendelor declarate.

În practica societăţilor comerciale pe acţiuni s-au conturat trei tipuri de politică a dividendelor:

1. Politica reziduală de dividend constă în distribuirea drept dividend a unei sume care rămâne disponibilă după acoperirea nevoilor de finanţare. La sfîrşitul exerciţiului financiare societatea comercială îşi determină volumul total al surselor proprii şi asimilate ce pot fi mobilizate în exerciţiul viitor, la care adaugă volumul împrumuturilor avantajoase de care poate beneficia sau eventualele creşteri de capital avute în vedere în perioada dată. Din suma totală obţinută se scade valoarea proiectelor pe care doreşte să le finanţeze, iar ceea ce rămîne se distribuie sub formă de dividend. Rezultă că drept sursă de plată a dividendelor poate figura, alături de beneficiu, şi alte resurse precum cele provenite din credite bancare obţinute în condiţii avantajoase sau eventuale creşteri de capital, denumite generic surse adiţionale.

2. Politica ratei constante presupune aplicarea de către societatea comercială, an de an, a unei proporţii fixe a dividendelor în raport cu beneficiul total. Stabilirea unei proporţii constante a dividendelor creează o anumită siguranţă acţionarilor privind remuneraţia, indiferent de politica de autofinanţare dusă de societate. În acelaşi timp, politica ratei constante nu exclude variaţia sumei absolute a dividendelor anuale, întrucît acestea depind de masa profitului realizat în fiercare an.

3. Politica sumei constante presupune obligaţia asumată de societatea comercială de a acorda drept dividend o sumă fixă pentru fiecare acţiune deţinută de acţionari. Această politică asigură venituri constante acţionarilor, chiar în cazul nerealizării de către societatea comercială a unor beneficii la nivelul anilor anteriori şi cînd este necesară apelarea la surse adiţionale.

4. Politica dividendului obişnuit scăzut plus un extradividend este un compromis între un dividend stabil şi o rată constantă de plată. O astfel de politică dă flexibilitatea firmei şi investitorii pot conta pe primirea cel puţin a unui dividend minim. Această politica este cea mai bună atunci cînd profiturile şi fluxurile de numerar ale firmei sunt foarte fluctuante. Conducerea poate stabili un dividend obişnuit, relativ scăzut astfel încât el să fie posibil şi în anii mai puţin faşti şi care să fie suplimentat cu un extradividend în anii când sunt disponibile fonduri suplimentare.

1.2 Continutul politicii de dividend

Politica de dividend reprezinta ansamblul deciziilor si tehnicilor folosite pentru determinarea nivelului dividendelor ce pot fi distribuite actionarilor. Ea determina impartirea profiturilor obtinute in plati catre actionari si fonduri retinute pentru a fi reinvestite in afaceri. Profiturile obtinute reprezinta una din cele mai semnificative surse de finantare a cresterii intreprinderilor.

In cadrul politicii de dividend se pune problema de a opta intre distribuirea dividendelor sau reinvestirea unei parti cat mai mari din profit, de catre firma respective. Atat cresterea si dezvoltarea intreprinderii pe baza de profit, cat si dividendele, sunt in egala masura deziderabile, cele doua se pot afla si in contradictie. Astfel, distribuirea dividendelor priveaza intreprinderea de lichiditati, dar asigura un venit actionarilor, determinand cresterea randamentului la plasamentul financiar initial.