Cuprins
- Introducere .3
- CAP. 1 EVOLUȚIA POLITICII DE MEDIU.5
- 1.1.Baza legală.5
- 1.2. Principiile politicii de mediu.6
- 1.2.1. Principiul cooperării.6
- 1.2.2. Principiul evitării prejudicierii mediului.7
- 1.2.3. Principiul compensării prejudiciului.7
- 1.2.4. Principiul protejării resurselor naturale şi al zonelor comune.8
- 1.3. Principalii actori ai politicii de mediu.8
- 1.4. Programele de actiune pentru mediu- cadrul general de implementare a politii de mediu.9
- CAP. 2 INSTRUMENTELE POLITICII DE MEDIU.12
- 2.1. Instrumentele de aplicare ale politicii de mediu.12
- 2.2. Strategii ale politicii de mediu.18
- CAP. 3 POLITICA DE MEDIU ÎN ROMÂNIA.24
- 3.1. Analiza situatiei actuale.24
- 3.2. Baza legală a politicii de mediu.25
- 3.2.1. Cadrul institutional.25
- 3.2.2. Legislatia de mediu.26
- 3.3. Obiectivele politicii de mediu.29
- 3.4. Norme si standarde de mediu.31
- 3.5. Analiza SWOT.32
- 3.6. Axele prioritare.34
- 3.7. Planul financiar .36
- Concluzii.38
Extras din proiect
Introducere
Apărută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru mediu dobândeşte un caracter distinct odată cu semnalarea, de către Clubul de la Roma, a diminuării resurselor naturale şi a deteriorării rapide a calităţii apei, aerului şi solului. Au trecut doi până la crearea politicii comunitare de mediu, în 1972 şi de aici la dezvoltarea acesteia ca una dintre cele mai importante politici comunitare. Importanţa sa nu este datorată anvergurii fondurilor alocate (care nu depăşesc fondurile de care dispun politica regională sau politica agricolă) ci faptului că politica de mediu a devenit politică orizontală a Uniunii Europene, aspectele de protecţie a mediului fiind considerente bligatorii ale celorlalte politici comunitare.
Prin adoptarea strategiei dezvoltării durabile ca element principal al câmpului său de acţiune – adică prin preocuparea pentru natură ca moştenire şi resursă a generaţiilor viitoare politica de mediu este permanent conectată la tendinţele globale de protecţie a mediului, aşa cum apar ele în urma evenimentelor internaţionale precum summit-urile de la Rio (1992) şi Johanesburg (2002), a protocolului de la Kyoto, etc. În plus, această conectare la şi implicare în progresele internaţionale de mediu transformă Uniunea Europeană în promotor global al dezvoltării durabile.
Prin însuşi caracterul ei, dezvoltarea durabilă reprezintă nevoia de responsabilizare şi educaţie pentru protecţia mediului, iar acest aspect este reflectat de evoluţia politicii comunitare în ultimii ani, politică marcată de trecerea de la o abordare bazată pe constrângere şi sancţiune, la una mai flexibilă, bazată pe stimulente. Astfel, se acţionează în direcţia unei abordări voluntare, în scopul de a promova această responsabilizare faţă de mediu şi a de a încuraja utilizarea sistemelor de management al mediului.
Politica de mediu nu acţionează independent, ci reflectă interesul societăţii civile în această direcţie, manifestat prin crearea a numeroase mişcări şi organizaţii de mediu. Mai mult, în unele ţări s-a ajuns la crearea şi dezvoltarea unor partide politice „verzi”, cu un real succes în arena politică. Nu trebuie însă uitate nici rezistenţa – sau, mai bine spus reţinerea şi inerţia care se manifestă, atunci când obiectivele de mediu par a limita competitivitatea industrială şi creşterea economică; însă acest aspect nu face decât să sublinieze o dată în plus nevoia unei abordări concertate la nivel european şi necesitatea existenţei unei politici de mediu active şi integrate, capabilă să răspundă provocărilor care apar în plan economic.
Capitolul I Evolutia politicii de mediu
Politica de mediu a Uniunii Europene a apărut ca domeniu separat al preocupării comunitare în anul 1972, impulsionată de o conferinţă a Organiztiei Natiunilor Unite asupra mediului înconjurător, care a avut loc la Stockholm, în acelaşi an.
În 1973 a fost elaborat primul Program de Actiune pentru Mediu – PAM (1973-1977), sub forma unei combinaţii de programe pe termen mediu şi de gândire strategică, care accentua nevoia de protecţie a apei şi a aerului şi care conţinea o abordare sectorială a combaterii poluării.
În 1978 a fost adoptat al doilea Program de Actiune pentru Mediu - PAM 2 (1978-1982), structurat pe aceleaşi priorităţi ca şi PAM 1 şi fiind, de fapt, o reînnoire a acestuia.
Anul 1981 a marcat crearea, în cadrul Comisiei Europene, a Directiei Generale pentru Politica de Mediu, unitate responsabilă pentru pregătirea şi asigurarea implementării politicilor de mediu şi totodată iniţiatoarea actelor legislative din domeniu. Astfel, politica de mediu devine din ce în ce mai complexă şi mai strâns corelată cu alte politici comunitare.
În 1982 a fost adoptat al treilea PAM (1982 -1986), care reflectă influenţa dezvoltării pietei interne în echilibrarea obiectivelor sale cu cele ale pieţei. În plus, acest program de acţiune marchează trecerea de la o abordare calitativă a standardelor de mediu, la una axată pe emisiile poluante. Anul 1986 se individualizează prin adoptarea Actului Unic European (ratificat în 1997), document prin care protecţia mediului dobândeşte o bază legală în cadrul Tratatului Comunităţii Europene (Tratatul de la Roma, 1957).
În 1987 a fost adoptat PAM 4 (1987- 1992), caracterizat prin aceeaşi tendinţă de coordonare cu evoluţia şi obiectivele pietei unice ca şi programul precedent. Un element de noutate al PAM 4 îl constituie pregătirea terenului pentru strategia cadru de dezvoltare durabil , adică promovarea conceptului de conservare a mediului şi a resurselor sale în vederea transmiterii aceleiaşi moşteniri naturale şi generaţiilor viitoare.
PAM 5 (1993 – 1999) a fost adoptat în 1992 şi face trecerea de la abordarea bazată pe comandă şi control la introducerea instrumentelor economice şi fiscale şi la consultarea părţilor interesate în procesul de decizie. De asemenea, PAM 5 a transformat dezvoltarea durabil în strategie a politicii de mediu. Tot în acest an a fost semnat şi Tratatul Uniunii Europene (Maastricht), ceea ce înseamnă, în termeni de mediu, extinderea rolului Parlamentului European în dezvoltarea politicii de mediu.
În 1997, politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii Europene (prin Tratatul de la Amsterdam), ceea ce înseamnă că aspectele de mediu vor fi în mod necesar luate în considerare în cadrul politicilor sectoriale.
Anul 2000 reprezintă anul evaluării rezultatelor PAM 5 şi definirea priorităţilor pentru al 6- lea program de acţiune – PAM 6 (2001-2010) - care susţine strategia dezvoltării durabile şi accentuează responsabilitatea implicată în deciziile ce afectează mediul.
PAM 6 identifică 4 arii prioritare ale politicii de mediu în următorii zece ani: 1) schimbarea climatică şi încălzirea globală, 2) protecţia naturii şi biodiversitatea, 3) sănătatea în raport cu mediul şi 4) conservarea resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor. Conferinţa de la Gothenburg, din anul 2000 , a adus cu sine adoptarea dezvoltării durabile ca strategie comunitară pe termen lung, ce concentrează politicile de dezvoltare durabilă în domeniile: economic, social şi al protecţiei mediului.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Politica de Mediu in UE - Romania.doc