Politica de Subvenționare a Agriculturii

Cea mai cunoscută formă de intervenţie a statului în economie este reprezentată de subvenţionare.

„Subvenţionarea este un sistem complex şi coerent de măsuri şi modalităţi practice folosite în scopul stimulării creşterii economice şi apărării intereselor naţionale şi ale agenţilor economici autohtoni”.

Subvenţionarea este o metodă contestată de către adepţii liberului schimb. Totuşi ea este necesară ca mijloc de orientare, ajustare şi stimulare a unor producţii sau de protejare a producătorilor şi consumatorilor.

Subvenţiile sunt acordate de către stat pentru a încuraja ramurile şi subramurile de mare interes pentru economia unei ţări. Cea mai mare parte a cheltuielilor bugetare pentru subvenţionare sunt acordate în domeniul agriculturii.

Subvenţiile sunt orientate în principal spre agricultură datorită importanţei acestei ramuri în echilibrul macroeconomic şi în asigurarea securităţii alimentare.

Subvenţionarea se realizează sub mai multe forme şi poate fi discutată în funcţie de mai multe criterii.

Din punct de vedere al modului în care se efectuează cheltuielile, de modul de alocare a fondurilor bugetare, subvenţiile pot fi: directe şi indirecte.

Subvenţionarea directă are în vedere transferul sumelor ce reprezintă diferenţa dintre preţul de piaţă şi costul de producţie (mai mare) sau în cazul exporturilor diferenţa dintre preţul de intern de export mai ridicat si cel mondial mai scazut, din contul de stat, în contul agenţilor economici.

Subvenţionarea indirectă, nu este atât de evidentă ca subvenţionarea indirectă, însă este mult mai eficientă. Ea poate consta în:

-măsuri de politică fiscală(reducerea sau scutirea de impozite şi taxe);

-stocarea producţiei pentru stabilirea preţurilor;

-furnizarea de materii prime;

-mijloace de producţie în condiţii mai avantajoase;

-tarife reduse de aprovizionare şi depozitare;

-finanţarea creditării(acoperirea diferenţei dintre rata dobânzii pe piaţa liberă şi cea a creditului preferenţial);

-garantarea sau asigurarea creditării;

-programe de asigurare împotriva creşterii costului de producţie sau a riscului decurgând din variaţia cursului de schimb valutar;

-facilităţi în domeniul informaţional;

-asistentă tehnică şi economică de specialitate;

-efectuarea de studii de piaţă; etc.

Mai există două categorii de subvenţii:

– subvenţii pe produse (sumele vărsate pe unitatea de bun sau serviciu produsă sau importată);

– alte subvenţii pe producţie (sumele de care pot beneficia unităţile producătoare rezidente, în funcţie de activităţile lor de producţie).

După scopul în care sunt folosite, subvenţiile pot fi: subvenţii pentru creşterea producţiei

(prin susţinerea producătorilor şi a factorilor de producţie), pentru limitarea producţiei la produsele excedentare, ca instrument de structurare, de specializare a producţiei, pentru protejarea intereselor consumatorilor şi armonizarea acestora cu interesele producătorilor, pentru creşterea gradului de utilizare a forţei de munca, pentru protecţia zonelor rurale şi stabilizarea pupulaţiei, pentru dezvoltarea anumitor regiuni, pentru realizarea funcţiei ecologice a agriculturii.

Din punct de vedere al fluxurilor comerciale susşinute, subvenţiile pot fi:

-subvenţii ale producţiei interne;

-subvenţii pentru importuri;

-subvenţii pentru exporturi.

Subvenţiile în agricultură constau în alocaţiile pentru dotarea cu echipament agricol, construirea de spaţii de depozitare şi prelucrare, ameliorarea fertilităţii terenurilor, procurarea şi menţinerea în exploatare de efective matcă, extinderea suprafeţii agricole în proprietate privată etc.

Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt producătorii agricoli, persoane fizice, societăţile agricole sau formele asociative fără personalitate juridică, societăţile comerciale, arendaşii, unităţile de cercetare şi dezvoltare din învătământul agricol.

Prin finanţarea agriculturii se urmăreşte creşterea economică în acest domeniu, această ramură fiind una foarte importantă în economie.

În prezent, Ministerul Agriculturii finanţeaza mediul rural prin subvenţii pe producţia marfă acordate agricultorilor. Începând cu anul 2006, Ministerul Agriculturii urmăreşte să îndrepte subvenţiile spre susţinerea investiţiilor, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea fermelor.

Subvenţiile în agricultură (dar şi în alte domenii) urmăresc încurajarea investiţiilor în sectoarele care aduc profit. Se urmăreşte descurajarea agriculturii de subzistenţă şi crearea unui mediu de afaceri fiscalizat, care să genereze venituri la bugetul de stat.