Politică economică - obiective, concept

Introducere

Cercetarile întreprinse asupra economiei reale au aratat ca atât economia unei tari, indiferent care ar fi aceasta, cât si economia mondiala în intregul ei au o evolutie ciclica: perioadele de progress si prosperitate sunt urmate de perioade de declin si de dificultati deosebite în ceea ce priveste productia si consumul.

O politica economica este buna atunci când, prin masurile întreprinse, contribuie imediat sau intr-un termen relativ scurt la îmbunatatirea vietii tuturor cetatenilor unei tari sau cel putin, a unora dintre ei; dar în acest din urma caz, fara sa aduca prejudicii nefondate celorlalti, sau fara sa-i nedreptateasca; numai daca printr-o masura oarecare se îndreapta o situatie nedreapta sau, altfel spus, se reinstaureaza echitatea, numai atunci se justifica o masura de politica economica care aduce prejudicii unora dintre noi.

Politica economica nu trebuie sa fie nici prea stabila, dar nici într-o continua si radicala schimbare. Imobilismul este la fel de daunator cum este si schimbare permanenta si radicala a politicii economice. Viata economica este plina de dinamism, dar acest dinamism nu atinge totusi, prea des, partile ei esentiale. Continuitatea este de multe ori mai importanta decât schimbarea radicala a politicii economice, chiar daca politica economica aplicata nu este perfecta. Pe de alta parte imobilismul exagerat dau rigiditatea politicii econimice poate provoca si destule prejudicii, întrucât frâneaza activitatea economica.

Asadar, guvernantii nu ar trebui sa initieze cu prea mare usurinta masuri de schimbare radicala a politicii economice. Cea mai buna politica economica este aceea care reuseste sa îmbine stabilitatea cu schimbarea sau, altfel spus, aceea care nu este caracterizata de hei-rup-uri, urmate de imobilism total vreme îndelungata. Se recomanda ca aceste schimbari sa fie facute treptat , dar numai atunci cand functiile ecomico- sociale impun aceste schimbari si numai în urma unor analize riguroase. O buna politica economica se caracterizeaza deasemenea prin simplitate iar masurile de politica economica este de preferat sa se ia treptat.

În politica economica ar trebui folosita în special metoda tatonarilor pentru a putea fi evitat gravele consecinte ale unor masuri luate de guverne care la rândul lor e recomandabil sa intervina indirect.

Masurile de politica economica cer sacrificii iar cand acestea sunt inevitabile ele trebuie concepute în asa fel incât sa fie repartizate pe cât mai multe generatii si sa poata fi

antrenati la suportarea lor toti cetatenii unei tari.

Cap.1. Politica economica - concept, instrumente si componente

1.1 Conceptul de politica economica

Politica economica reprezinta ansamblul deciziilor adoptate de catre autoritatile publice în vederea orientarii activitatii economice intr-o directie considerate rezonabila pe teritoriul national. Putem vorbi de politica economica în momentul când autoritatile publice decide fie cresterea deficitului bugetar pentru a asigura utilizarea muncii, fie stabilirea unor norme de crestere a preturilor si veniturilor pentru a limita inflatia. Circumscrisa multa vreme unei politici de mentinere a concurentei pure si perfecte politica economica isi reformuleaza continutul si obiectivele odata cu revolutia keynesiana, conform careia economia de piata nu tinde în mod spontan spre echilibre dezirabile, aceasta misiune revenind politicii economice.

Economia publica abordeaza activitatile economice întreprinse de catre stat pe propria sa raspundere. Se realizeaza astfel intre politica economica si economia publica o delimitare a carei dificultate rezida in faptul ca prin deciziile luate de catre stat în calitate de agent economic, se influenteaza ansamblul activitatiilor economice, fiind deci posibil ca statul sa modifice echilibrul macroeconomic prin intermediul economiei publice. In acest sens deciziile adoptate de catre stat in sectorul public pot fi considerate si ca instrumente de politica economica. Astfel se constituie în politica economica deciziile care tin de interventia statului si care au ca obiect principal reglarea conditiei productiei, repartitiei si alocarii resurselor. In calitatea sa de responsabil principal al politicii economice statul va reprezenta elemental central în fundamentarea politicilor economice. Definirea “naturii” statului prin prisma politicilor economice evidentiaza existenta a cel putin 3 probleme:

- desemnarea responsabilitatilor politicii economice si a gradului de autonomie;

- dependenta politicii economice de alternanta la putere a partidelor politice si a grupurilor de interese;

- deciziile statale care constau în procese politico- juridice de executare a acestora.

Politica economica este influentata de “natura” statului întrucat decizia de politica economica reprezinta o alegere a unui subiect economic specific (statul) care arbitreaza liber între diverse instrumente cu scopul realizarii obiectivelor stabilite.