Politică fiscală

Politica fiscala in esenta inseamna utilizarea cheltuielilor guvernamentale si a instrumentelor fiscale pentru a influenta cerere agregata. Politica fiscala reprezinta activitatea de influentare a proceselor social-economice prin utilizarea parghiei financiare(impozite, taxe, cheltuieli guvernamentale) pentru a stimula oferta agregata in vederea realizarii principalelor obictive macroeconomice. Aplicarea unei politici fiscale determina efecte imediat asupra bugetului de stat. Cresterea cheltuielilor guvernamentale sau a platilor transferabile duc la cresterea deficitului bugetar, in timp ce cresterea ratei fiscalitatii pana la o anumita limita contribuie la sporirea venitului si la reducerea deficitului bugetar.

Obiectivul general al politicii fiscale, precum si restul politicilor economice, este reprezentat de imbunătăţirea nivelului de trai al populatiei si atingerea echilibrului macroeconomic, in functie de conjuctura economica.

Pe plan economic, fiscalitatea poate crea stimulente pentru a influenta agentii economici sa efectueze investitii productive, poate incuraja un comportament inclinat spre munca si economisire sau poate sustine dezvoltarea anumitor domenii de activitate sectoriale sau zonale.

Pe plan social, obiectivele pot varia in functie de domeniile si categoriile sociale considerate dezavantajate, prelevarile fiscale putand fi utilizate pentru a sustine cresterea natalitatii (reducerea poverii fiscale pe familie în functie de numarul de copii aflati in intretinere), pentru a incuraja tinerii sa se orienteze spre achiziţia de locuinţe, pentru a spriji instituţia căsătoriei, pentru a favoriza angajarea tinerilor absolventi, pentru a reduce consumul de produse nocive.

Desi mai sus au fost punctate o serie de avantaje fiscale, interventia statului în economie ridica mai multe probleme:

- prin acordarea de reduceri, deduceri sau exonerari fiscale este distorsionat mecanismul pietei;

- o rata a fiscalitaţii ridicata reduce inclinatia agentilor economici catre economisire si investitii, pe deoparte, pe de alta parte creste inclinatia acestora catre evaziunea fiscala;

- sistemul de impozitare poate provoca probleme politice si sociale dacă favorizeaza

anumite categorii de persoane, si/sau dezavantajaza pe altele.

- in incercarea de reglare conjuncturala, amanarile (de decizie, de executie si impact) implementarii masurilor temporare conduc catre efecte intarziate ale intrumentelor propuse spre folosire, care se adauga intarzierilor obisnuite conjuncturii, astfel masura adoptata poate deveni prociclica, desi se dorea sa fie una anticiclica.

Din aceste considerente proiectarea unei politici fiscale trebuie sa se bazeze pe o analiza ampla a efectelor acestora asupra deficitului bugetar si a datoriilor publice.

Efectele politicii fiscale pe termen scurt se deosebesc de efectele politicii fiscale pe termen lung. Cauzele:

1) Orice schimbare in cheltuielile guvernamentale sau taxe trebuie sa fie finantata, dar acest aspect al finantarii are importante efecte asupra economiei care se pot suprapune peste efectele determinate de politica fiscala propriu zisa;

2) Modificarea produsa in structura cheltuielilor guvernamentale si a taxelor poate avea influente importante asupra diferitor sectoare ale economiei atat pe termen scurt cat si pe termen lung.

Principalele instrumente ale politicii bugetar fiscale:

a) Impozite;

b) Taxe;

c) Cheltuieli guvernamentale.

a) Impozitul - Un sistem fiscal se impune a fi analizat din punct de vedere al tuturor conseciintelor sale pe plan financiar, economic, politic si social, si nu numai prin prisma numarului si tipurilor de impozite folosite. Astfel trebuiesc luate in considerare materia supusa impunerii, modul de realizare al încasarii contributiilor si categoriile sociale vizate, amploarea evaziunii fiscale si durata de recuperare a impozitelor si taxelor.Impozitul reprezinta principala sursa de formare a veniturilor fiscale, iar cresterea incasarilor se poate realiza prin: sporirea numarului de contribuabili, largirea bazei de impozitare sau a majorarii cotelor de impunere.

Prin prelevarea impozitelor, statul urmareste redistribuirea unei parti semnificative din produsul intern brut intre grupurile sociale, intre persoanele fizice si cele juridice. Incasarea acestei parti din veniturile contribuabililor se face „în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului.” Gruparea impozitelor in diferite clase faciliteaza o urmarire mai usoară a efectelor diferite pe plan economic, financiar, politic si social, datorate diferentelor de formă si continut care exista intre acestea.