Politica Fiscală

POLITICA FISCALĂ-DEFINIŢIE, OBIECTIV, CONCEPT

1. Politica fiscală-concept

În literatura de specialitate, politica fiscală, în sens larg, se constituie în cadrul activităţii autorităţii publice locale de percepere şi utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furnizării de servicii şi bunuri publice. O asemenea activitate declanşează un proces de redistribuire, în măsura în care resursele prelevate de către stat sunt dirijate unor destinatari, care le utilizează conform dorinţei lor, diferită de aceea a posesorilor iniţiali.

Politica fiscală este ansamblul de instrumente de intervenţie ale statului, generate de procesele de formare, prin impozite şi taxe, a veniturilor bugetare, de alocare a cheltuielilor bugetare, precum şi de asigurare a echilibrelor bugetare, ca reprezentând politica bugetară a statului, orientată spre realizarea unor obiective, mai mult sau mai puţin delimitate. În acest sens, politica bugetară va fi disociată în trei componente, puternic interconectate:

- politica fiscală, generată de instrumentarea elementelor de impozite şi taxe;

- politica alocativă (sau bugetară în sens restrâns) generată prin instrumentare elementelor de cheltuieli;

- politica soldului bugetar, vizând finanţarea deficitelor şi valorificarea excedentelor bugetare.

Prin politica fiscală se stabilesc volumul şi provenienţa resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de prelevare care urmează a fi utilizate, obiectivele urmăririi, precum şi mijloacele de realizare a acestora. Politica fiscală poate viza atingerea unor scopuri diferite, fie de natură pur fiscală, fie de natură publică, militară, socială, culturală etc. De aceea, ea reprezintă o parte componentă a acţiunilor generale ale statului. Între politica fiscală şi cea economică sunt relaţii strânse, de interdependenţă, în sensul că politica fiscală se implică în rezolvarea cerinţelor economiei prin acţiunea de intervenţie a statului în procesele economice cu ajutorul instrumentelor de care dispune.

Prin intermediul politicii fiscale se poate acţiona astfel încât să se protejeze sau încurajeze anumite ramuri economice; în acest fel intervenţionismul fiscal vizează obiective diferite cum sunt: incitarea agenţilor economici la efectuarea de investiţii în anumite domenii, creşterea calităţii şi competitivităţii produselor, stimularea exportului, încurajarea micilor producători, protejarea mediului înconjurător, stimularea agriculturii şi a subramurilor acesteia.

Există totodată, raporturi de intercorelare între politica fiscală şi domeniul politic. Partidele politice aflate la putere îşi pun amprenta orientărilor lor politice asupra politicii fiscal, prin includerea în programele lor de guvernare a coordonatelor cu caracter fiscal.

Politica fiscală se interferează puternic cu politicile sectoriale (industrie, agricultură, comerţ etc.), cu politicile financiare, monetare, sociale, precum şi cu strategiile legislativ instituţionale. Întrucât prevederile de resurse băneşti de la persoane fizice sau juridice la fondurile publice conduc la diminuarea patrimoniului plătitorilor, aceste sume trebuie stabilite de autorităţile publice competente, trebuie să capete o formă juridică adecvată-lege, decret etc.- opozabilă tuturor membrilor societăţii.

Aşa cum s-a afirmat, politica fiscală este strâns legată de cea bugetară (alocativă), ele fiind, de altfel, elaborate concomitent de către autorităţi publice: pe măsură ce creşte nivelul şi se diversifică structura cheltuielilor bugetare, este necesară găsirea de noi resurse de alimentare a fondurilor publice. Însăşi realizarea funcţiilor bugetare - de stabilizare conjucturală, de afectare a resurselor şi de repartiţie a veniturilor, presupune o abordare de ansamblu a veniturilor şi cheltuielilor bugetare şi deci o politică fiscal-bugetară unitară.

Veniturile şi cheltuielile bugetare afectează cererea globală. Politica fiscală poate acţiona asupra consumului prin modificarea cererii solvabile a populaţiei. Astfel, când se urmăreşte reducerea consumului, în general, se recurge fie la majorarea cotelor de impozit existente, fie la introducerea de impozite noi. Dacă se intenţionează orientarea cererii de consum spre anumite produse, instrumentul îl reprezintă taxele de consumaţie prin selectarea produselor supuse impunerii şi diferenţierea cotelor de impunere.