Politica publică din România în domeniul protecției mediului

1. Prezentarea cadrului legal de desfăşurare a politicii de protecţie a mediului

Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului (P.N.A.P.M.)

Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului este o concretizare a politicii autorităţii centrale în domeniul protecţiei mediului, în strânsă corelare cu obiectivele dezvoltării durabile, la realizarea căruia participă ministerele, instituţiile subordonate statului, agenţii economici, organizaţiile nonguvernamentale, populaţia, partidele politice şi orice alte grupări care reprezintă societatea civilă. Planul are la bază Programul de Acţiune pentru Protecţia Mediului pentru Europa Centrală şi de Est. Pe lângă acesta s-au avut în vedere şi documente cum sunt: Strategia Protecţiei Mediului; Strategia Naţională de Gospodărire a Apelor; Strategia Dezvoltării Silviculturii; Strategia Naţională şi Planul Naţional de Acţiuni pentru Conservarea Diversităţii Biologice; documentul-sinteză „Iniţiative, Acţiuni şi Realizări în Domeniile Gospodăririi Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului; Strategiile sectoriale ale ministerelor economice ş.a. La acestea se adaugă documente de referinţă pe plan extern cum sunt: Planul Strategic de Acţiune pentru bazinul fluviului Dunărea şi cel pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre, precum şi toate convenţiile şi acordurile multilaterale şi bilaterale ratificate de România.

P.N.A.P.M. are o structură care respectă liniile generale trasate la Lucerna prezentând într-o manieră succintă resursele naturale (neregenerabile, şi regenerabile); starea economică; calitatea factorilor de mediu; strategia protecţiei mediului; cadrul legislativ şi instituţional; strategiile sectoriale de protecţie (pe factori de mediu şi sectoare ale economiei) şi modalităţile de implementare.

Reglementãrile de mediu în România

Protecţia mediului este reglementată în România printr-o serie de acte normative (legi, hotărâri de guvern, ordine are diverselor ministere, decrete etc.) care creează cadrul juridic necesar pentru protecţia factorilor de mediu, a consumatorilor şi respectarea principiilor dezvoltării durabile.

Legea cadru, care stabileşte principalele direcţii de acţiune în sensul protecţiei mediului, este Legea nr.137/1995. În baza acesteia sunt sau vor fi emise alte acte normative speciale, pentru a reglementa domenii specifice.

Legea Protecţiei mediului este structurată pe şase capitole (12 secţiuni şi două anexe), fiind abordate: reglementarea activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului, protecţia resurselor naturale şi conservarea biodiversităţii. Obiectul legii îl constituie reglementarea protecţiei mediului, considerate a fi obiectiv de interes public major, în sensul realizării dezvoltării durabile. Principiile şi elementele strategice pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a societăţii sunt:

• Principiul precauţiei în luarea deciziei;

• Principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;

• Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

• Principiul "poluatorul-plăteşte";

• Înlăturarea, cu prioritate, a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor (de exemplu, deşeurile radioactive, metalele grele, fluorul etc.);

• Crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului;

• Utilizarea durabilă;

• Menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate;

• Crearea unui cadru de participare a O.N.G.-urilor şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea deciziilor;

• Dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.

Dreptul la un mediu sănătos este garantat de: accesul la informaţiile privind calitatea mediului; posibilitatea asocierii în organizaţii de protecţie a mediului; dreptul de consultare; dreptul de a se adresa autorităţilor administrative sau judecătoreşti; dreptul de despăgubire pentru prejudiciul suferit.

Legea stabileşte, de asemenea, instituţiile care trebuie să-şi asume răspunderea pentru aplicarea prevederilor în domeniul protecţiei mediului. Astfel, această răspundere revine autorităţii centrale pentru protecţia mediului (A.C.P.M.), reprezentată la nivel de minister, şi autorităţilor locale pentru protecţia mediului (A.L.P.M.), reprezentate la nivel de judeţ/sector de Agenţiile pentru Protecţia Mediului (A.P.M.). Prevederile legii privind activităţile economice şi sociale cu impact asupra mediului reprezintă cadrul juridic al modalităţii de autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului a activităţilor menţionate în Anexa 2 a legii. Astfel, aceste activităţi vor fi autorizate în baza acordului de mediu şi a autorizaţiei de mediu.

Regimul substanţelor şi al deşeurilor periculoase are ca obiect fabricarea, comercializarea, utilizarea, transportul, tranzitul, depozitarea, distrugerea şi manipularea acestora. În ceea ce priveşte importul şi exportul, se menţionează că este interzis importul de deşeuri de orice fel, cu excepţia celor care pot deveni resurse secundare de materii prime.

Supravegherea şi controlul revine A.C.P.M., A.P.M., precum şi autorităţilor vamale. Regimul îngrăşămintelor chimice şi al pesticidelor vizează producţia, transportul, utilizarea, depozitarea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor şi a altor substanţe folosite în profilaxia fitosanitară. Supravegherea şi controlul sunt în sarcina A.C.P.M., autorităţilor pentru agriculturã, silvicultură şi sănătate.

Regimul privind asigurarea protecţiei radiaţiilor ionizante şi a securităţii surselor de radiaţie are în vedere folosirea de proceduri şi echipamente pentru menţinerea dozelor şi riscurilor la nivelul raţional cel mai scãzut. Sunt considerate instalaţii cu risc nuclear major centralele nuclearo-electrice, reactoarele de cercetare, uzinele de fabricare a combustibilului nuclear şi depozitele finale de combustibili nucleari.Autorizarea acestora va fi avizată şi de Guvern.

Protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice are în vedere menţinerea şi ameliorarea calităţii apelor şi a productivităţii naturale a acestora. Supravegherea şi controlul revin A.C.P.M., autorităţilor pentru gospodărirea apelor şi pentru navigaţie. Politica naţională de protecţie a atmosferei cuprinde:

- introducerea de tehnici/tehnologii pentru reţinerea poluanţilor la sursă;

- gestionarea resurselor de aer în limitele posibilităţilor de regenerare naturală a calităţii şi în sensul asigurării securităţii sănătăţii umane;

- modernizarea şi perfecţionarea sistemelor naţionale monitorizare.

În acest sens, conform legii, protecţia atmosferei vizează prevenirea şi limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii atmosferei.

Protecţia solului, a subsolului şi ecosistemelor terestre intră în obligativitatea deţinătorilor, cu orice titlu. Cele mai importante prevederi legale în acest sens sunt: prevenirea deteriorării calităţii solurilor, menţinerea suprafeţelor împădurite, a pajiştilor naturale etc., exploatarea resurselor pădurii în limitele capacităţii de refacere, refacerea terenurilor afectate de exploatarea resurselor subsolului ş.a.

Reţeaua naţională de arii protejate şi monumente ale naturii urmăreşte conservarea unor habitate naturale, a biodiversităţii care defineşte cadrul biogeografic al ţării, precum şi a structurilor şi formaţiunilor naturale cu valoarea ecologică, ştiinţifică şi peisagistică. Ariile protejate şi monumentele naturii se declară prin acte normative şi amenajamente silvice de A.C.P.M., la propunerea Academiei Române, fiind evidenţiate în planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului. A.C.P.M. elaborează, editează şi actualizează anual "catalogul ariilor protejate şi al monumentelor naturii" şi "Cartea roşie a speciilor de plante şi animale".

Pe lângă atribuţiile care revin A.C.P.M./A.L.P.M. sunt enunţate şi cele care intră în prerogativele altor instituţii, cum sunt: autorităţile administraţiei publice, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerul Cercetării şi Tehnologiei etc.