Politici antiinflaționiste și politici antisomaj

INTRODUCERE

În general, inflația este definită ca o creștere dezordonată a nivelului general al prețurilor, cu precizări suplimentare privind o anumită perioadă de timp (Burda, 1997, Blanchard, 2000), respectiv ca o erodare a puterii de cumpărare a banilor (Walgenbach, 1973).

În general conceptualizarea inflației face apel la patru mari izvoare teoretice:

- Teoria clasică, reprezentată de David Hume (1751), explică inflația prin creșterea prețurilor cauzată de creșterea ofertei de bani.

- Teoria keynesiană susține, prin însăși fondatorul ei John Maynard Keynes (1936), că inflația apare atunci când cererea pentru bunuri și servicii este mai mare decât oferta (teză reluată printre alții și de Richard Lipsey (1995), care arată că inflația are și cauze extramonetare).

- Abordarea monetaristă reia teza lui David Hume susținînd că inflația este mereu și pretudindeni un fenomen monetar chiar dacă realizează nuanțări valoroase între dimensiunile temporale ale procesului: termen scurt versus termen lung (Friedman, 1963).

Chiar și în sinteza definițiilor inflației pe care o propune Frisch (1983), elementele caracteristice se înscriu în aceeași arie conceptuală descrisă anterior:

- Inflația este starea generalizată de exces de cerere unde „prea mulți bani urmăresc prea puține bunuri”;

- Inflația - o creștere a rezervei de bani sau a veniturilor, pe total sau per capita;

- Inflația - o creștere a nivelului prețurilor caracterizată prin următoarele elemente: prognozată cu un anumit grad de eroare conduce (prin intermediul costurilor) la noi creșteri de prețuri, este măsurată prin prețuri nete (din care au fost deduse taxele) și este ireversibilă.

- Inflația - o depreciere a valorii banilor în relație cu alte monede, măsurată prin cursul de schimb, sau prin prețul aurului, sau indicată printr-un exces de cerere de aur sau de alte monede.

Șomajul este unul din fenomenele negative care se manifestă cu mare intensitate în perioada de tranziție. Este un fenomen inerent întâlnit în orice economie în țara noastră în contextul transformărilor pe care le-a implicat reforma, proporțiile șomajului au atins cote ridicate. În ultimii ani evoluțiile înregistrate pe piața muncii au atins parametrii de normalitate ceea ce ne îndreptățește să credem că șomajul a fost gestionat eficient în condițiile evoluției socio-economice din România și devine un fenomen ținut sub control.

Prezenta lucrare "Politici antiinflaționiste și politici antișomaj" tratează problematica șomajului și cea a inflației, atât consecințele șomajului cât și cele ale inflației, dar și modul cum acestea pot fi tratate.

Lucrarea este structurată în 4 capitole, dintre care 3 capitole teoretice și un capitol care studiază problematica șomajului și a inflației pentru economia României pentru o perioadă de timp.

În prima parte a lucrării se prezintă conceptul de inflație, forme ale acesteia, aspecte caracteristice ale inflației, cauze și forme de manifestare, efectele inflației precum și metode de combatere ale acesteia.

În al doilea capitol se prezintă conceptul de șomaj, definiții și forme ale acestuia, cauzele și consecințele șomajului, politici antișomaj.

Al treilea capitol abordează fenomenul de inflație și șomaj pe teritoriul României.

Capitolul 1. INFLAȚIA

1.1 Definiția inflației

Fenomenul denumit inflație constituie o problemă complexă de analiză macroeconomică și una dintre cele mai importante forme ale dezechilibrului economico-social. Termenul de inflație a început să fie frecvent utilizat în rândul oamenilor de știință și al oamenilor de afaceri (bancheri), abia pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, deși fenomenul inflaționist exista cu mult înainte de această perioadă. Acest fenomen a apărut cu mult înainte ca știința economică să se fi constituit, iar teoria inflației s-a conturat mult mai târziu decât știința economică, astfel că inflația rămâne cea mai de temută și controversată formă a dezechilibrului macroeconomic, din punct de vedere al analizei naturii sale și a cauzelor și mecanismelor declanșatoare.

Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.

Inflația este un indicator final, care arată la sfârșit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc la o stabilitate a prețurilor de consum.

Principalele cauze ale inflației sunt:

- inflație prin monedă - emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri și servicii;

- inflație prin cerere - excedentul de cerere agregată peste oferta agregată;

- inflație prin costuri - creșterea costurilor de producție, independent de cererea agregată;

- inflația importată;

- inflația prin structuri.

Pornind de la premisa că inflația este în primul rând un fenomen monetar (inflația există doar în prezența banilor), explicarea genezei și naturii acesteia trebuie să înceapă de la formele istorice pe care le-au îmbrăcat banii de-a lungul secolelor. În acest context, se pot sintetiza trei forme istorice ale fenomenului inflaționist.