Politici de creștere economică

Politici de crestere economica

1.Conceptul de „creştere economica”

Conceptul de „creştere economica” este formulat ca atare numai de secolul al XX-lea, dar in mod neexplicit economişti au studiat probleme de macroeconomie in legatura cu diviziunea muncii la scara sociala. Inca din secolul al XVIII-lea problemele creşterii economice au concentrat atenţia economiştilor ca demersuri incipiente privind funcţionarea economiei; studiul problemelor macroeconomice a fost abordat de A. Smith şi D. Ricardo vizand diviziunea sociala a muncii. In prima parte a secolului al XX-lea cercetarea macroeconomica s-a intensificat pe fondul crizelor economice. Keynes propune un macromodel economic pentru ieşirea din criza. Dupa Al II-lea Razboi Mondial neokeynesienii realizeaza sinteza intre concepţia dinamica şi abordarea macroeconomica. Se contureaza Teoria creşterii economice, de care s-au ocupat economişti renumiţi, ca Paul Samuelson, François Perroux şi alţii.

Creşterea economica este un proces complex care vizeaza sistemul economic in ansamblul şi dinamica lui. Prin conţinutul ei, inseamna o evoluţie pozitiva, ascendenta a economiei naţionale, fara a exclude oscilaţiile conjuncturale şi chiar anumite regresii temporare. Se folosesc chiar termenii de „creştere economica zero” şi „creştere economica negativa”.

Termenul de „creştere economica zero” a fost folosit pentru prima oara intr-un raport pentru clubul de la Roma şi avea semnificaţia unei situaţii in care rezultatele economice absolute şi populaţia totala sporesc in acelaşi ritm, incat nivelul rezultatelor pe locuitor ramane constant.

„Creşterea economica negativa” evidenţiaza acea situaţie in care rezultatele macroeconomice pe locuitor au tendinţa de scadere, menţinandu-se totuşi sub control o serie de corelaţii fundamentale de echilibru, ceea ce presupune compromisuri rezonabile pe planul eficienţei şi bunastarii.

Aşadar creşterea economica releva acele modificari care au loc in sporirea rezultatelor macroeconomice care nu sunt exprimate independent, ci in stransa legatura cu factorii ei determinanţi. Aceşti factori sunt:

-factorul uman (cantitativ şi calitativ, drept capital uman);

-factorul material (atat ca investiţii, cat şi capitalul real existent);

-factorul informaţional – tehnic (avand in prezent rol decisiv).

Rezultatele creşterii economice pot fi masurate prin indicatori sintetici şi aceştia sunt:

-produs intern brut (PIB);

-produs naţional brut (BNB);

-venit naţional, atat pe total cat şi pe locuitor (VN).

Ca proces macroeconomic, creşterea economica nu surprinde modificarile calitative din structura economiei şi nivel de trai, aspecte puse in evidenţa de conceptul de “dezvoltare economica”.

Caracteristicile procesului creşterii economice in prezent sunt:

-se desfaşoara pe baza unui amplu proces de formare a unui mod tehnic de producţie nou, caracteristic societaţilor din „Al III-lea Val”;

-se contureaza un tip de creştere preponderent intensiva;

are legatura cu calitatea vieţii.

Tipurile de creştere economica

-tipul extensiv, corespunzand laturilor cantitative ale factorilor direcţi ce contribuie la formarea P.N.B.;

-tipul intensiv, corespunzand laturilor calitative. El este propriu in special economiilor avansate.

Cele doua aspecte nu sunt exclusive, alternand in evoluţia economica a unei ţari.

Dezvoltarea economica surprinde simultan aspecte cantitative, calitative şi structurale ale evoluţiei economice, in corelaţie cu evoluţia demografica şi problematica generala a omului, ca şi cu evoluţia echilibrului ecologic.

Ideea de baza ce defineşte dezvoltarea economica este cea de schimbare, de transformare a structurilor in economie; a comportamentului sistemului economic, a raportului dintre activitaţile umane şi mediul inconjurator.

Conceptul de dezvoltare economica este multidimensional.

In primul rand, dezvoltarea economica implica in sine creşterea economica; nu exista proces de dezvoltare economica fara o creştere a rezultatelor macroeconomice pe termen lung.