Politici de Dezvoltare Regionala in UE

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Politici de Dezvoltare Regionala in UE.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 49 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Dorin Jula

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

CAP I. POLITICA DE DEZVOLTARE IN UNIUNEA EUROPEANA
1.1 Introducere 3
CAP II. CONCEPTUL DE POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALA
2.1 Contextul politic şi economic 6
2.2 Scurt istoric al cadrului legislativ 8
2.3 Cadrul instituţional de implimentare a politicii regionale 12
2.4 Obiectivele politicii de dezvoltare şi perspectivele acestora 16
2.5 Necesitatea existenţei unei politici de dezvoltare regională pentru U.E 19
CAP III. PERSPECTIVELE POLITICII DE DEZVOLTARE REGIONALE
3.1 Regiunile de Dezvoltare 21
3.2 Fondul pentru Dezvoltarea Regionala 21
3.3 Programul PHARE 22
3.4 Programul Operational 2007 – 2013 23
3.5 Comitetul Regional de Evaluare Strategica si Corelare 26
CAP IV. REGIUNEA SUD – EST A ROMANIEI
4.1 Aspecte generale 34
4.2 Forta de munca si migratia 35
4.3 Economia Regionala 35
4.4 Infrastructura 36
4.5 Zone Probleme 38
4.6 Potential de Dezvoltare 38
4.7 Turism 40
4.8 Cultura 41
4.9 Rezervatii si monumente ale naturii 42
CAP V. JUDETUL TULCEA
5.1 Prezentare generala 45
5.2 Informatii turistice 46
5.3 Repere Economice 48
5.4 Populatia 48
Bibliografie 49

Extras din document

POLITICI REGIONALE IN UNIUNEA EUROPEANA

CAP.1 CONCEPTUL DE POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALA

1.1 Introducere

Politica de dezvoltare regională constituie un instrument important în cristalizarea identităţii europene. De aceea, problema atenuării dezechilibrelor regionale şi, în general, a susţinerii proceselor de dezvoltare regională reapare în Europa, în ultimul timp, ca o preocupare majoră atât în studiile de specialitate, cât şi în analizele destinate fundamentării măsurilor de politică economică şi socială. Explicaţiile interesului crescând pentru astfel de preocupări constă în menţinerea -uneori chiar agravarea - unor dezechilibre apărute în perioadele anterioare, sau o percepţie nouă asupra acestora în actualul context economic, social şi politic, în Europa Centrală şi de Est, interesul actual pentru problemele regionale este determinat de necesitatea abordării şi rezolvării în cadrul politicilor economice naţionale a dificultăţilor generate de procesele de restructurare şi reformă, în cazul ţărilor dezvoltate din vestul continentului, preocupările în domeniul politicilor regionale s-au intensificat ca urmare a problemelor apărute în legătură cu procesele implicate de integrarea economică şi politică.

Politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene îşi are originea în diferenţele de nivel ale veniturilor existente între zone geografice distincte. Cele mai prospere zece regiuni ale UE sunt de trei ori mai bogate şi investesc de trei ori mai mult în unităţile lor de producţie decât cele mai sărace zece regiuni. Această problemă s-a accentuat cu fiecare lărgire a Uniunii. Din 1988, aproape o treime din bugetul comunitar este dedicat sprijinirii zonelor mai puţin avantajate, iar această proporţie tinde să crească.

Se cere făcută observaţia că sintagma "politică de dezvoltare regională" desemnează un set de măsuri cu caracter unitar din punctul de vedere al adresării -în speţă, către zone distincte din punct de vedere geografic, fără referire aşadar la apartenenţa de o anume ţară sau grup de ţări. O asemenea perspectivă globală trebuie corelată cu incidenţele asupra capacităţii concrete de a influenţa mersul lucrurilor şi, totodată, cu interesele reale în dezvoltarea regională. Formularea elementelor concrete de politică economică ţine cont, prin urmare, de prezenţa unor obiective şi principii adecvate caracterului regional al primitorului de sprijin financiar, în contextul globalizării abordării din punctul de vedere al donatorului. Dacă avem în vedere aceste aspecte, în cadrul acestui segment al politicii comunitare intră mai multe componente: ajutorul acordat ţărilor în curs de dezvoltare, sprijinul pentru dezvoltarea unor regiuni din ţările membre şi asistenţa acordată ţărilor candidate.

Includerea relaţiilor cu ţările candidate pe lista politicilor regionale ale Uniunii Europene este de dată relativ recentă, mai precis de la reuniunea Consiliului Europei de la Copenhaga (21-22 iunie 1993). Cu această ocazie, obiectivele programului PHARE au fost extinse de la acordarea de sprijin financiar pentru crearea şi consolidarea instituţiilor democratice (aflat în competenţa Directoratului pentru Afaceri Externe), la suport pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeană. Acest din urmă scop al alocării de fonduri s-a accentuat în 1997 şi 1999, prin adoptarea programului "Agenda 2000", fiind prevăzut ca din 2001, programul PHARE să se concentreze prioritar asupra problemelor consolidării cadrului instituţional necesar în vederea aderării.

Noutatea este semnificativă prin aceea că o parte importantă din eforturile financiare ale integrării este preluată chiar de către Uniunea Europeană, iar procesul de aderare se desfăşoară în două etape distincte: prima, menită să conducă la un nivel de dezvoltare necesar a fi realizat pentru începerea negocierilor, iar următoarea, care respectă procedurile propriu-zise - negocierea condiţiilor şi documentelor de aderare, semnarea acestora etc. Pentru a accede în etapa finală, este necesar ca ţările candidate să îndeplinească anumite cerinţe cunoscute sub denumirea de "criteriile de la Copenhaga".

Reuniunea de la Copenhaga a introdus şi un statut nou pentru ţările candidate la procesul de integrare europeană, care consacră un tip de relaţii speciale între Uniune şi acestea, de la data reuniunii apărând în toate documentele oficiale denumirea de "ţări asociate". Acestea beneficiază de un tratament privilegiat în raporturile cu Uniunea, în acest cadru incluzând nu numai suportul financiar direct, ci şi facilităţi economice şi comerciale. Durata acordării acestor privilegii depinde de îndeplinirea criteriilor pentru aderare, care au fost formulate astfel: "Calitatea de membru implică faptul că ţara candidată a realizat stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, legislaţia, drepturile omului şi protecţia minorităţilor, existenţa şi funcţionarea economiei de piaţă, şi de asemenea capacitatea de a face faţă presiunii competiţiei şi forţelor pieţei în cadrul Uniunii. Calitatea de membru presupune abilitatea candidatului de a-şi asuma obligaţiile de membru, inclusiv adeziunea la scopurile uniunii politice, economice şi monetare.

Capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, la momentul integrării europene, este de asemenea un considerent important al realizării intereselor atât ale ţării candidate, cât şi ale Uniunii.

Consiliul European va continua să urmărească îndeaproape progresele realizate de fiecare ţară asociată în vederea îndeplinirii condiţiilor de acces în Uniune şi va trage concluziile de rigoare."

Concluziile Consiliului Europei vizează fiecare ţară în parte, în mod individual şi independent de celelalte, indiferent dacă acestea fac sau nu parte din structuri sau tratate bi sau multilaterale. Acest principiu rămâne valabil pentru toate candidaturile, fiind stipulat şi în Tratatele de la Roma, precum şi în cele de la Maastricht şi Amsterdam.

In iulie 1997, Comisia Europeană a publicat "Agenda 2000", un document important privind reformele politicilor Uniunii, precum şi pentru strategia de aderare, împreună cu opiniile acesteia privind aplicaţiile fiecărei ţări candidate la calitatea de membru al Uniunii. Comisia a precizat că nici una din ţările asociate în vederea aderării nu satisfac în întregime criteriile, identificând pentru fiecare din acestea domeniile în care este necesar un anume progres pentru a îndeplini obligaţiile de membru.

Totodată, documentul menţionat propune o "strategie de preaderare", care cuprinde o nouă abordare a problematicii, noi instrumente de realizare a sarcinilor decurgând din implementarea programelor corespunzătoare.

Principalul aspect al reformei politicii de preaderare se referă la faptul că sprijinul Uniunii Europene pentru aderare este focalizat asupra problemelor identificate şi negociate cu fiecare ţară în parte, în context, toate formele de ajutor financiar (inclusiv PHARE) au fost puse împreună, în acelaşi cadru, denumit "Parteneriat de Aderare". Pentru fiecare ţară candidată în parte există un asemenea parteneriat, complementar unui Program Naţional de Adoptare a Acquis-ului Comunitar (NPAA).

Fisiere in arhiva (1):

  • Politici de Dezvoltare Regionala in UE.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SPECIALIZAREA FINANŢE-BĂNCI