Politici Fiscale și Legea Cererii și Ofertei

Introducere

Politica fiscală reprezintă un factor de o importanţă deosebită în viaţa economică, iar influenţa şi efectele acesteia asupra funcţionării economiei trebuie analizate în detaliu. Importanţa acestui instrument este vizibilă tuturor, chiar şi oamenilor fără cunoştinţe economice sau implicaţii directe în sistemul economic.

Zi de zi, în presa, la radio şi televizor este dezbătută această problemă: cum putem construi o politică fiscală activă, care să ofere avantaje egale pentru toţi participanţii la viaţa economică? Cum fiscalitatea implică participarea unui contribuabil la circuitul economic pentru alimentarea sistemului, dar şi primirea în schimb a unor beneficii , această politică stabileşte o relaţie de parteneriat între stat şi plătitorii de impozite.

Pentru eficientizarea fiscalităţii este necesară aşadar armonizarea acestei relaţii în care fiecare membru trebuie să-şi respecte drepturile şi obligaţiile. De cele mai multe ori, partea care nu-şi respectă obligaţiile este statul. De la nereturnarea taxei pe valoare adaugată, cuvenită prin lege şi plata la timp a sumelor pentru medicamentele compensate, şi până la onorarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale prin bugetul de stat sau prin companiile care ii apartin, statul este adesea cel mai rău platnic al economiei. Acest lucru este mai ales vizibil în România, unde politica fiscală trebuie regândită şi reorganizată din punctele cele mai mici pentru dezvoltarea economiei şi consolidarea clasei de mijloc.

Pentru că, până la urmă, unul din principalele obiective ale politicii fiscale este creşterea economică şi bunăstarea societăţii, iar acest lucru se poate realiza numai printr-o viziune fiscală calitativă şi activă, prin stimularea iniţiativei şi prin respectul faţă de asumarea riscului. Deşi această analiză ar putea continua la nesfârsit, vom încerca sintetizarea şi prezentarea politicii fiscale punctând cele mai importante aspecte ce trebuie urmărite şi cele mai eficiente metode de utilizare a acestei pârghii economice.

Caitolul 1. Politica fiscală – definiţie; obiective; instrumente

1.1. Politica fiscală– concept

În literatura de specialitate, politica fiscală, în sens larg,se constituie în cadrul activităţii autorităţii publice locale de percepere şi utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furnizării de servicii şi bunuri publice.O asemenea activitate declanşează un proces de redistribuire,în măsura în care resursele prelevate de către stat sunt dirijate unor destinatari,care le utilizează conform dorinţei lor,diferită de aceea a posesorilor iniţiali.

Politica fiscală este ansamblul de instrumente de intervenţie ale statului, generate de procesele de formare,prin impozite şi taxe,a veniturilor bugetare,de alocare a cheltuielilor bugetare,precum şi de asigurare a echilibrelor bugetare,ca reprezentând politica bugetară a statului,orientată spre realizarea unor obiective,mai mult sau mai puţin delimitate.În acest sens,politica bugetară va fi disociată în trei componente,puternic interconectate:

- politica fiscală,generată de instrumentarea elementelor de impozite şi taxe;politica alocativă(sau bugetară în sens restrâns) generată prin instrumentare elementelor de cheltuieli;

- politica soldului bugetar,vizând finanţarea deficitelor şi valorificarea excedentelor bugetare.

Politica fiscală poate viza atingerea unor scopuri diferite,fie de natură pur fiscală,fie de natură publică,militară,socială,culturală,etc De aceea ea reprezintă o parte componentă a acţiunilor generale ale statului.Între politica fiscală şi cea economică sunt relaţii strânse, de interdependenţă, în sensul că politica fiscală se implică în rezolvarea cerinţelor economiei prin acţiunea de intervenţie a statului în procesele economice cu ajutorul instrumentelor de care dispune. Prin intermediul politicii fiscale se poate acţiona astfel încât să se protejeze sau încurajeze anumite ramuri economice ; în acest fel intervenţionismul fiscal vizează obiective diferite cum sunt: incitarea agenţilor economici la efectuarea de investiţii în anumite domenii; creşterea calităţii şi competitivităţii produselor; stimularea exportului; încurajarea micilor producători; protejarea mediului înconjurător; stimularea agriculturii şi a subramurilor acesteia.

Există totodată, raporturi de intercorelare între politica fiscală şi domeniul politic.Partidele politice aflate la putere îşi pun amprenta orientărilor lor politice asupra politicii fiscale, prin includerea în programele lor de guvernare a coordonatelor cu caracter fiscal.

Politica fiscală se interferează puternic cu politicile sectoriale (industrie, agricultură, comerţ, etc.), cu politicile financiare, monetare, sociale, precum şi cu strategiile legislativ instituţionale. Întrucât prevederile de resurse băneşti de la persoane fizice sau juridice la fondurile publice conduc la diminuarea patrimoniului plătitorilor, aceste sume trebuie stabilite de autorităţile publice competente, trebuie să capete o formă juridică adecvată-lege, decret etc.- opozabilă tuturor membrilor societăţii.

Legătura politicii fiscale cu cea socială derivă din faptul că unele dintre obiectivele cu caracter social se realizează prin măsuri de ordin fiscal, cum sunt: exonerări şi reduceri de impozite şi taxe, aplicarea unor deduceri la materia impozabilă; facilităţi fiscale acordate în funcţie de starea civilă a contribuabilului, de numărul de copii sau de persoane aflate în întreţinere.

De asemenea, prin modul de impozitare a veniturilor persoanelor fizice se urmăreşte realizarea echităţii verticale (pe seama progresivităţii impunerii), precum şi a celei orizontale, care presupune ca la venituri egale să se perceapă impozite egale, desigur cu anumite corective vizând unele domenii de interes naţional.