Politici monetare adoptate de țările aflate în Uniunea Europeană, dar nemembre ale uniunii economice monetare

Introducere

În cadrul temei Politici monetare adoptate de ţările aflate în Uniunea Europeană, dar nemembre ale Uniunii Economice Monetare se vor urmări elementele de politică monetară aferente României, Ungariei și Poloniei, alături de gradul de convergență al acestora la Uniunea Economică și Monetară, implicit la adoptarea monedei Euro.

În primul rând vom prezenta schimbările de politică monetară ale fiecărui stat în parte, alături de efectele cauzate urmărite prin intermediul indicatorilor specifici.

În al doilea rând vom evidenţia cadrul Uniunii Economice și Monetare, prevederile tratatului de la Maastricht cu privire la criteriile de convergență nominale alături de măsura în care țările analizate urmează o direcție prielnică către adoptarea monedei unice și intrării în zona Euro.

Problema aderării statelor central şi est-europene la uniunea economică monetară(UEM) este încă larg dezbatută în contextul actualei crize a datoriilor suverane, realitatea demonstrând că îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală impuse de tratatul de la Maastricht nu este suficientă pentru ca aceste state să fie integrate în UEM, ţările cu probleme structurale şi de productivitate fiind cele mai afectate de criza de la sfarşitul anului 2008, impactul imediat fiind afectarea finanţelor publice ale acestor state. Procesul de catching-up ridică pe lângă necesitatea satisfacerii criteriilor tratatului de la Maastricht o serie de probleme cum ar fi creşterea economică rapidă(mai rapidă decât a statelor membre UEM), aprecierea reală a cursului de schimb datorată efectului Harrod-Balassa-Samuelson, mişcarea liberă a capitalurilor, probleme care dacă nu sunt gestionate adecvat, pot conduce la deficite mari de cont curent, chiar la crize valutare. Se pune astfel şi problema unui curs monetar optim şi sustenabil prin mixul de politici adoptate de un stat.

1. Politici monetare adoptate : Instrumente şi Efecte.

1.1. România

În anul 2000 strategia de politică monetară adoptată de Romania era bazată pe ancora monetară şi înca de atunci BNR discuta despre abordarea unei alte strategii, respectiv ţintirea inflatiei.

Schimbarea strategiei de politica monetară si adoptarea ţintirii directe a inflaţiei în 2005 a fost considerată necesară întrucât ţintirea agregatelor monetare nu mai era o strategie la fel de eficientă ca în trecut datorita faptului că legatura dintre agregatele monetare şi inflatie a slabit si a devenit mai puţin previzibila, cererea de bani devenind instabilă. . La 1 ianuarie 2007, România devine membră a Uniunii Europene, această calitate implică atât drepturi cât şi obligaţii conform legislaţiei adoptate de Uniunea Europeană. Tot în acest an, Banca Naţională a României introduce si agregatul monetar M3. După intrarea în Uniunea Europeană ţintele sale devin aderarea la spaţiul Schengen şi la moneda unică europeană.

Provocările ce derivă din această strategie sunt multiple şi au în vedere :

• Manifestarea la momentul respectiv a unei cereri sporite în economie care generează presiuni inflaţioniste, cerere alimentată de creşterea venitilui disponibil, a creditului neguvernamental şi a intrărilor de capital străin.

• Liberalizarea contului de capital în condiţiile unui diferenţial mare de dobândă faţă de alte state membre UE

• Ponderea deficitului de cont curent în condiţiile regimului flotant de curs de schimb

• Eficienţa ratei dobânzii de politică monetară

Pentru a putea implementa această strategie România trebuia să îndeplinească anumite precondiţii cum ar fi atingerea unei rate a inflaţiei sub 10 %, creşterea credibilităţii băncii centrale, întărirea independenţei de jure şi de facto a BNR, absenţa dominanţei fiscale, flexibilizarea relativă a cursului de schimb, întărirea sistemului bancar şi creşterea intermedierii bancare şi întărirea capacitătii de prognoză a inflaţiei.