Politici Regionale

CAPITOLUL 1

FUNDAMENTELE ECONOMIEI SPAŢIALE

Ştiinţa regională, ca disciplină de sine stătătoare, nu are o istorie prea lungă deşi, ca excepţii, pot fi considerate : "Teoria costurilor comparative" a lui David Ricardo sau "Teoria comerţului internaţional" a lui Heckscher şi Ohlin.

Elementul esenţial al ştiinţei regionale, îl constituie regiunea. Generic, regiunea este analizată sub două aspecte:

a. ca decupaj spaţial : crearea unei subdiviziuni teritoriale cât mai logic posibil, ţinând cont de cerinţe din domenii diferite precum : geografie, istorie, cultură, sociologie etc.

b. ca profunzime a competenţelor instituţionale : care sunt inserate în cadrul unei reţele sociale dense în domeniile social-economic şi cultural.

1.1. Noţiunea de spaţiu economic

În accepţiunea contemporană, spaţiul reprezintă :

a. un teritoriu pe care trăieşte o anumită comunitate umană, capabilă să exploateze şi să transforme bogăţiile naturale proporţional cu mărimea sa, prin îmbinarea principiului ecologic cu cel tehnologic ;

b. o suprafaţă delimitată de restricţiile impuse în exploatarea resurselor de către activitatea economică.

În conformitate cu aceste considerente, apar concepte precum : spaţiul matematic, spaţiul economic abstract sau spaţiul socio-economic.

Spaţiul matematic: reprezintă un concept abstract, care permite reprezentarea relaţiilor existente între variabile independente, într-o anumită localizare geografică .

Spaţiul economic abstract- noţiune introdusă de Fr. Perroux (1958), fiind considerat un câmp de forţe centrifuge şi centripete, definit de centre, poli şi focare de dezvoltare.

Spaţiul socio-economic - reprezintă un teritoriu pe care se articulează anumite relaţii sociale, teritoriu dublat de un spaţiu concret.

Spaţiul socio-economic este caracterizat de : o dimensiune medio-ambientală, o dimensiune istorică, o relaţie în cadrul societăţii civile, un spaţiu care produce bunuri materiale şi relaţii sociale.

Pornind de la definiţia metaforică a teritoriului, P. Claval analizează conceptul de spaţiu geografic, pe baza a cinci caracteristici fundamentale :

a. este un spaţiu determinat de mediul natural şi de condiţiile istorice;

b. este spaţiul în care se manifestă anumite mecanisme economice;

c. este spaţiu vital;

d. este spaţiul rezultat din diviziunea socială a muncii;

e. este spaţiul rezultat al activităţilor politice şi al strategiilor aplicate.

1.2. Originile ştiinţei regionale

În evoluţia sa, această ştiinţă a cunoscut cel puţin patru etape semnificative :

a. localizarea activităţilor economice a fost perfecţionată, prin introducerea de noi elemente analitice, de către von Thünen ;

b. structurarea urbană internă şi administraţia locală reprezintă etapa care permite analiza comerţului urban, a activităţilor productive, a investiţiilor urbane, a costurilor dezvoltării urbane precum şi a sectoarelor privat şi public locale. Această corelaţie dintre dezvoltarea urbană şi spaţiul regional şi naţional este pusă în evidenţă în mod eficient cu ajutorul geografiei. Geografia reprezintă ştiinţa care acordă o deosebită atenţie funcţiilor oraşelor, sistemelor de oraşe şi spaţiului geografic în care acestea există . Teoria dezvoltării urbane se află la confluenţa cu studiile sociologilor specializaţi în ecologia umană, cele mai semnificative în acest sens, fiind cele ale lui Dickinson , Labasse sau Hawley ;

c. teoria dezvoltării şi subdezvoltării: cu excepţia lui Marx şi Schumpeter , problema subdezvoltării nu a fost abordată până la al doilea război mondial. Pe baza acestei teorii, B. Ohlin a elaborat teoria comerţului internaţional şi a imperialismului ;

d. economia mediului ambiant: în contextul ştiinţei regionale, mediul ambiant este privit în dublă ipostază : ca resursă productivă şi ca rezultat al activităţii economice.