Populația, agricultura și industria României în perioada interbelică

I. INTRODUCERE

Perioada cuprinsa între 1859 si 1938, luata ca referinta în majoritatea lucrarilor, a constituit o etapa în efortul modernizarii României, cursul modernizarii dupa modelul occidental fiind întrerupt de interstitiul socialist, dupa care, din 1989, procesul s-a reluat în noua conjunctura economica si politica contemporana.

Estimarile statistice contemporane certifica, pe de o parte, existenta unui decalaj de 100-150 de ani fata de tarile dezvoltate, iar pe de alta parte, atesta perpetuarea acestui decalaj pâna la finele perioadei interbelice.

Cercetarea evolutiei economiei românesti în rastimpul de la primul razboi mondial si pâna astazi reactualizeaza problema capitalismului în tarile din rasaritul Europei. Analiza stiintifica a faptelor ne arata ca avem de-a face cu elemente specifice, care nu corespund schemei de evolutie normala a capitalismului. Aceasta schema normala consta în dezvoltarea capitalismului în trei etape. Întâi se naste capitalismul comercial; acesta se transforma în capitalism industrial si apoi în capitalism financiar.

Aceste trei etape nu au putut fi parcurse de catre economia româneasca, mult ramasa în urma, si s-a încercat arderea etapelor, fapt care a determinat însa o asimilare incompleta a unor aspecte fundamentale ce caracterizeaza societatile dezvoltate. Impactul acestei asimilari incomplete s-a repercutat negativ asupra nivelului de dezvoltare a României la sfârsitul perioadei interbelice. Astfel, modernizarea politica si economico-sociala a fost, în mare masura, rezultatul unui proces de difuzie a unor valori si forme de organizare institutionala si economica dinspre Occident spre România, geneza noilor institutii si a noului mod de organizare a productiei nefiind determinat, în primul rând, de existenta unor factori interni de natura obiectiva.

Capitalismul comercial care s-a format în România este creatia anexa a capitalismului extern, functiunea lui fiind redusa numai la comert si camata, iar rolul sau limitat numai la promovarea si dezvoltarea institutiilor si instrumentelor necesare expansiunii capitalismului: consolidarea proprietatii private sai a institutiilor de drept modern.

II. CERCUL VICIOS AL ECONOMIEI ROMÂNESTI

România nu a putut beneficia de conditiile specifice care au facut posibil demarajul spre dezvoltare în tarile avansate din punct de vedere economic si social, lipsa unor asemenea premise constituindu-se într-o cauza principala a întârzierii si ritmului lent de crestere. În plus, România, ca si restul statelor subdezvoltate au fost exploatate economic de diferite puteri straine, extorcarea practicata de acestea diminuând posibilitatile interne de acumulare si de promovare a modernizarii tarii. Industria si agricultura au avut mult de suferit prin pagubele provocate de rãzboi. De aceea, România a ramas un stat semicapitalist, cu o ordine economica social-agrara-taraneasca (Ernest Wagemann  Der neue Balkan. Altes Laudunewirtschaft, Hamburg, 1939) si a fost clasata de economistul german Otto Schiler în ultima grupa, a 7-a, alaturi de Islanda, Irlanda, Lituania, Iugoslavia, Bulgaria, Albania si Grecia din punctul de vedere al proportiei populatiei active în industrie si agricultura.

O alta cauza a întârzierii dezvoltarii României, a fost reprezentata de lipsa mijloacelor de investitie, a capitalurilor banesti, a tehnicii mecanizate si a cadrelor calificate, pe fondul inexistentei unui climat si a unui comportament specific productiei moderne, conditie importanta a progresului economic si social.

Acumularea interna slaba de capital, determinata în special de cheltuirea neproductiva a majoritatii veniturilor obtinute si mai putin de insuficienta resurselor (export mai mare de sume de bani decât cele importate) a frânat dezvoltarea social-economica. Aceste fapte au determinat scumpetea capitalului de investitie, aceasta situatie sporind într-o masura însemnata pretul de cost al produselor autohtone, piata interna fiind si astfel limitata în conditiile insuficientei veniturilor pentru marea majoritate a populatiei tarii.

Astfel s-a format cercul vicios al economiei românesti. De asemenea au contribuit instituirea protectionismului industrial în 1886 deoarece întreprinzatorii, aparati de concurenta externa prin tarifele vamale din ce în ce mai ridicate în perioada 1932-1938 au compensat costurile ridicate prin sporirea preturilor si prin organizarea cartelurilor monopoliste. Preturile ridicate la produsele industriale limitau piata interna, astfel ca nu puteau functiona decât capacitati determinate de productie la nivelul cererii interne.