Pozitia Uniunii Europene in Economia Mondiala

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Pozitia Uniunii Europene in Economia Mondiala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 5 fisiere doc de 40 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Yvonne Lacroix

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

ARGUMENT
CAPITOLUL I. ORIGINEA ŞI CONŢINUTUL ECONOMIEI MONDIALE
CAPITOLUL II. SISTEMUL ECONOMIEI MONDIALE
CAPITOLUL III. ECONOMIILE ŢĂRILOR DEZVOLTATE
CAPITOLUL IV. CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ
4.1 COMUNITATEA EUROPEANĂ A CĂRBUNELUI ŞI OŢELULUI (CECO)
4.2 COMUNITATEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ (CEE)
4.3 UNIUNEA EUROPEANĂ
CAPITOLUL V. ACTIVITĂŢI ECONOMICE. CARACTERISTICI GENERALE
5.1 Agricultura Europei
5.2 Industria Europei
5.3 Surse de energie şi industria energiei electrice a Europei
5.4 Comerţul
CAPITOLUL VI. PREZENTARE SUCCINTĂ A ŢĂRILOR MEMBRE UE ŞI ANALIZA PUTERII ECONOMICE A ACESTORA
6.1 GERMANIA
6.2 FRANŢA
6.3 MAREA BRITANIE/ REGATUL UNIT
6.4 ITALIA
6.5 SPANIA
6.6 GRECIA
6.7 BENELUX (BELGIA, OLANDA/ NEDERLAND, LUXEMBURG)
6.8 ŢĂRILE NORDICE (IRLANDA, DANEMARCA, SUEDIA, FINLANDA)
6.9 ŢĂRILE CENTRAL-EUROPENE (AUSTRIA, CEHIA, SLOVACIA, UNGARIA, SLOVENIA, POLONIA)
6.10 ŢĂRILE BALTICE (ESTONIA, LETONIA, LITUANIA)
6.11 ŢĂRILE SUDICE/ ATLANTO-MEDITERANEENE (PORTUGALIA, MALTA, CIPRU)
6.12 BULGARIA
CAPITOLUL VII. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

Extras din document

ARGUMENT

Lumea, de când există ea, se află într-o continuă transformare şi evoluţie. Omenirea a cunoscut primele conflagraţii mondiale, a asistat la prăbuşirea sistemului colonial, iar, în cele din urmă, chiar şi a regimurilor comuniste europene. În anii `30, criza economică a demonstrat, pe de o parte, cât de nefaste puteau fi efectele pieţii, iar pe de altă parte, realizările politicii aplicată de Franklin D. Roosevelt, în scopul revitalizării economiei americane. Criza a dezvăluit, însă, şi succesul planificării din anii deceniului al cincilea, care i-a făcut pe mulţi să creadă că socialismul era capabil să funcţioneze bine în practică. Războiul rece şi dezvoltarea economică rapidă a Occidentului din anii `50 si `60 nu au pus capăt speranţelor într-un al treilea drum, validitatea acestei viziuni părând să fie confirmată de succesele ţărilor europene cu regimuri social-democrate, iar anii `80 au pus, mai apoi, sub semnul îndoielii şi soluţia socialistă. Sistemul socialist, în fosta Uniune Sovietică şi în ţările est-europene a fost discretat, în final, ca mijloc de dezvoltare economică. Dar şi în Africa şi America Latină socialismul a avut rezultate nefaste, inclusiv pe plan economic. Mai rămâne, desigur, cazul Chinei. Pe cât se pare, acolo comunismul, prin reformele întreprinse se soldează cu unele rezultate pozitive. Dar, orice s-ar spune, China este un caz particular. Într-o asemenea ţară cu o populaţie imensă şi până nu demult extrem de săracă, economia de comandă şi doctrina politică se dovedesc mai necesare decât economia de piaţă şi un regim democratic. Dacă ar fi să acceptăm principiul conform căruia „practica este criteriul adevărului”, principiu atât de mult proclamat de marxişti, atunci trebuie recunoscut faptul că mai degrabă capitalismul este acela care poate fi reformat, în defavoarea comunismului, realitatea însăşi demonstrând faptul că orânduirea capitalistă este perfectibilă.

În timpul scurs între perioada capitalismului sălbatic şi capitalismul actual s-au produs ameliorări radicale, atât pe plan economic, cât şi social. Spre deosebire de socialismul real, capitalismul înseamnă competiţie permanentă, unde apar inevitabil, învingători şi învinşi. Este o economie de risc, unde, alături de profit, poate să apară şi falimentul, unde avântului îi pot urma şi recesiunea, inflaţia, şomajul şi altele. Prin raportare la evoluţia economiei internaţionale, se poate spune că aceasta a purtat o puternică amprentă capitalistă. Factorii determinanţi ai economiei mondiale se regăsesc printre fluxurile de mărfuri şi de capitaluri, gradul de evoluţie al exporturilor, respectiv importurilor, transformările cunoscute de balanţa comercială, fluctuaţiile termenilor schimbului, a cursurilor de schimb valutar ş.a.m.d. Astăzi se vorbeşte despre lupta pe piaţa mondială dintre marile puteri economice – S.U.A., Japonia şi, mai nou, Uniunea Europeană.

Lucrarea de faţă îşi propune, aşadar, o analiză succintă a poziţiei pe care Uniunea Europeană o ocupă în cadrul mondoeconomiei actuale, precum şi o sinteză cuprinzătoare a potenţialului economic al principalelor ţări dezvoltate.

CAPITOLUL I. ORIGINEA ŞI CONŢINUTUL ECONOMIEI MONDIALE

Expansiunea activităţii economice la nivel mondial a avut loc atunci când capitalismul s-a extins pe întregul glob, capitalismul reprezentând “supremaţia economiei deschise, orientate către piaţă, o piaţă în expansiune şi într-o continuă schimbare structurală” . Adoptarea acestui sistem economic de către statele lumii s-a făcut după prima revoluţie industrială, în secolul al XVIII-lea, ea fiind însă antrenată de întreaga dezvoltare economică anterioară a omenirii. Prima şi cea mai importantă premisă a economiei mondiale o constituie dominaţia proprietăţii private. Prima mare diviziune a muncii are ca efect principal apariţia plusprodusului, reprezentând un moment de referinţă în evoluţia umanităţii. Plusprodusul va constitui, aşadar, baza materială a dezvoltării proprietăţii private, motivaţia acesteia. Odată apărută, proprietatea privată a cunoscut o continuă dezvoltare şi perfecţionare în strânsă legătură cu progresul factorilor de producţie. Pasul următor l-a reprezentat autonomia producătorului direct, ce a avut la bază tocmai proprietatea privată şi existenţa plusprodusului. A doua mare diviziune a muncii a însemnat un nou salt pe planul productivităţii muncii, din acest moment luând naştere producţia destinată schimbului.

Primele manifestări de comerţ exterior, apărute încă din Antichitate, sunt cele care guvernează şi astăzi întreaga lume. Evenimentele de la sfârşitul secolului al XV-lea şi secolul imediat următor (marile descoperiri geografice, importantele cuceriri coloniale etc.) au permis includerea în circuitul economic a unor vaste regiuni de pe glob şi, implicit, a celor două Americi. Acest lucru a dat un considerabil impuls vieţii economice, comerţul dintre Lumea Veche şi Lumea Nouă crescând în ritmuri extraordinare. Schimbul de mărfuri se extinde, mai apoi, cuprinzând cele mai importante zone de pe glob. Secolul al XVI-lea poate fi considerat, prin urmare, secolul punerii bazelor pieţei mondiale.

În intervalul cuprins între secolul al XVI-lea, care marchează momentul apariţiei pieţei mondiale şi până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, agenţii economici produceau diverse bunuri economice, de regulă, în interiorul ţării de origine, pentru a vinde apoi o parte dintre ele peste graniţă. Mult timp după prăbuşirea feudalismului şi naşterea capitalismului, comerţul internaţional a reprezentat principala activitate economică externă a marilor întreprinderi. Începutul secolului al XX-lea marchează o adevărată revoluţie la nivelul agenţilor economici privaţi, întrucât firmele puternice nu se mai limitează doar la investiţiile interne de capital si trec, din ce în ce mai pronunţat, la investiţii peste graniţele naţionale. Consecinţa este aceea că un bun economic începe să fie, tot mai mult, rezultatul producţiei organizate concomitent în mai multe ţări. Acest nou fenomen se află la baza creşterii interdependenţelor la scară internaţională, dând un impuls puternic mondializării activităţilor economice. În concluzie, există mai multe stadii ale mondializării economiei. Primul dintre acestea este stadiul mondializării prin comerţul exterior, care devine evident după prima revoluţie industrială şi durează până la începutul secolului al XX-lea, fiind etapa afirmării economiilor naţionale. Cel de-al doilea stadiu se află sub semnul preponderenţei investiţiilor externe de capital, în comparaţie cu comerţul internaţional. În prezent, pe fondul accentuării activităţii şi rolului firmelor transnaţionale, are loc o puternică integrare a activităţii economice la scară planetară şi apare, astfel, tendinţa de globalizare a economiei.

CAPITOLUL II. SISTEMUL ECONOMIEI MONDIALE

Economia mondială reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale (economiile naţionale, societăţile transnaţionale, organizaţiile economice interstatale) şi din elemente derivate, de conexiune (diviziunea socială a muncii, relaţiile economice internaţionale şi piaţa mondială).

Fisiere in arhiva (5):

  • Pozitia Uniunii Europene in Economia Mondiala
    • Bibliografie.doc
    • Cuprins.doc
    • Pozitia UE in Economia Mondiala.doc
    • Prezentare Oral - Proiect Ec. Europeana.doc
    • Prima pagina Proiect.doc

Alte informatii

Lucrarea de faţă îşi propune sa realizeze o analiză succintă a poziţiei pe care Uniunea Europeană o ocupă în cadrul mondoeconomiei actuale, precum şi o sinteză cuprinzătoare a potenţialului economic al principalelor ţări dezvoltate. Mentionez ca am prezentat acest proiect la disciplina Economie Europeana, Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti