Prefectul și Instituția Prefectului în Sistemul Administrației Publice

Este ştiut faptul că pentru integrarea României în Uniunea Europeană în anul 2007, aceasta a trebuit să facă unele modificări în domeniul administrativ, al justiţiei, sănătăţii, educaţiei şi cercetării, etc.

În acests sens Guvernul României a încercat să se realieze cerinţelor Uniunii Europene şi a iniţiat reforma în administraţia publică.

Lucrarea de faţă este o încercare de a trata una dintre instituţiile administraţiei publice, instituţia prefectului, mai precis competenţa materială a acestuia în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale, el fiind reprezentantul Guvernului pe plan local.

Lucrarea este structurată în doua capitole şi un studiu de caz cu referire la activitatea desfăşurată de către prefectul judeţului Sălaj în anul 2008.

În capitolul I am încercat să evidenţiem câteva noţiuni generale privind resursele umane în administraţia publică, funcţia publică si funcţionarul public. Am arătat care sunt principalele categorii de funcţionari publici şi am încercat să subliniem rolul prefectului ca înalt funcţionar public, dar şi ca reprezentant al Guvernului la nivel local.

Capitolul al II-lea este dedicat instituţiei prefectului în actuala reglementare şi face referire la aparatul de lucru al prefectului, la condiţiile de numire şi eliberare din funcţia de prefect, la incompatibilităţi ale funcţiei de prefect, locul şi rolul prefectului în sistemul administraţiei publice locale.

Potrivit dispoziţiilor constituţionale, atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. În acest sens, din necesitatea reglementării acestei instituţii importante pentru procesul de reformă a administraţiei publice centrale şi locale şi anume instituţia prefectului s-a emis Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr.181/2006.

În final, studiul de caz prezintă în concret activitatea desfăşurată de prefect în vederea exercitării atribuţiilor conferite prin lege.

Astfel, prefectul judeţului Sălaj, în anul 2008 a atacat în faţa instanţei de contencios administrativ acte administrative adoptate sau emise de către autorităţile administraţiei publice locale, a emis ordine cu caracter normativ sau individual, a încercat să realizeze obiectivele aflate în programul de guvernare şi a întreprins o serie de activităţi pentru realizarea acestor obiective.

Pentru perioada actuală, reforma în administraţia publică trebuie să răspundă unei duble cerinţe: integrarea României în Uniunea Europeana şi satisfacerea cerinţelor cetăţenilor. În acest context prefectul devine un actor esenţial al schimbării, care trebuie să se angajeze în realizarea reînnoirii şi a unui stat modern şi deschis parteneriatului.

Pentru realizarea unui sistem modern al managementului sectorului public şi în vederea accelerării procesului de reformă, se impune creşterea rolului instituţiei prefectului. Modernizarea acestui segment al administraţiei publice presupune îndeplinirea, în condiţii de eficienţă şi transparenţă a obiectivelor şi prerogativelor conferite prefectului de Constituţie şi lege organică, precum şi crearea cadrului care să asigure prefectului aptitudinea legală şi instrumentele necesare.

CAPITOLUL I

ADMNINISTRŢIA PUBLICĂ, FUNCŢIA PUBLICĂ ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC

1.1 Privire generală asupra noţiunii de administraţie publică

Normele dreptului administrativ reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea şi activitatea administraţiei publice.

Administraţia publică s-a dezvoltat ca o anexă a puterii executive, pe măsura extinderii sarcinilor pe care guvernarea şi le-a asumat sau a celor care i-au fost impuse într-un fel sau altul de societate.

Noţiunea de administraţie are mai multe accepţiuni. Din punct de vedere etimologic, aceasta vine din latinescul ad minister - a servi pentru. În limbajul curent, a administra înseamnă a conduce, a organiza, a dirija activităţi publice şi particulare.

Prin termenul administraţie se poate înţelege: conţinutul principal al activităţii puterii executive a statului; sistemul de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă; conducerea unui agent economic sau instituţii social-culturale; un compartiment (direcţie, secţie, sector, serviciu, birou) din unităţile direct productive sau instituţii social-culturale, care nu desfăşoară nemijlocit o activitate direct productivă.

Dintre multiplele sensuri ale termenului de administraţie, preocupările teoretice s-au axat în principal pe clarificarea noţiunii de administraţie publică, luată ca formă de exercitare a puterii executive în stat, mai ales datorită importanţei pe care o reprezintă cunoaşterea exactă a acestei activităţi în intimitate; a modului în care trebuie să fie organizată realizarea ei în practică, moment esenţial, de care depinde în mare măsură înfăptuirea rolului statului în organizarea şi conducerea societăţii.

Prin administraţia publică se realizează funcţia executivă a statului, întrucât ea are ca sarcină organizarea executării şi executarea în concret a legilor. Administraţia publică cuprinde organele administraţiei publice centrale şi serviciile lor descentralizate, precum şi organele administraţiei publice locale. Toate aceste autorităţi publice îşi desfăşoară activitatea sub conducerea generală a Guvernului, care este şeful puterii executive.

O altă definiţie a administraţiei publice ar fi aceea că aceasta reprezintă acea activitate care constă în principal în organizarea şi asigurarea executării, dar şi în executarea în concret a prevederilor constituţionale, a actelor normative şi a celorlalte acte juridice emise de către autorităţile statului de drept, activitate ce este realizată de către autorităţile administraţiei publice.

Noţiunea de administraţie publică are un dublu sens:

În sens formal, organic, se defineşte administraţia publică ca fiind acel ansamblu de mecanisme care, pe baza legii şi în executarea acesteia, realizează o activitate care are un specific bine conturat.