Premise pentru Aderarea României la Zona Euro

1. Zona euro

1.1. Aderarea la zona euro. Ţări membre

Aderarea României la zona euro presupune adoptarea monedei euro ca monedă unică. La ora actuală din zona euro fac parte 15 ţări din Uniunea Europeană, urmând ca de la 1 ianuarie 2009 să adere şi cea de-a 16-a ţară.

Moneda euro a apărut pentru prima dată ca monedă fiduciară în anul 1999. Astfel, primele ţări care au îndeplinit criteriile de convergenţă impuse prin Tratatul de la Maastricht şi au adoptat moneda euro ca monedă unică la 1 ianuarie 1999 au fost Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Irlanda, Portugalia, Spania, Austria şi Finlanda. Doi ani mai târziu Grecia aderă şi ea la zona euro şi adoptă moneda unică la 1 ianuarie 2001. Cea de-a 13-a ţară ce îndeplineşte condiţiile de convergenţă şi adoptă moneda euro este Slovenia (de la 1 ianuarie 2007), urmată un an mai târziu de Malta şi Cipru (de la 1 ianuarie 2008). La începutul anului viitor, de la 1 ianuarie 2009, Slovacia va adopta şi ea moneda unică europeană.

Criteriile de convergenţă pentru aderarea la zona euro au fost îndeplinite şi de alte două ţări membre ale Uniunii Europene, Danemarca şi Marea Britanie, însă acestea au beneficiat de o clauză de opting - out care le-a permis să refuze adoptarea monedei euro până la momentul pe care cele două ţări îl vor considera oportun.

Recent, la 1 decembrie 2008, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a declarat că Marea Britanie regretă că nu a aderat la zona euro când a avut ocazia, subliniid importanţa monedei euro în contextul crizei mondiale în care ne aflăm. Surse neoficiale declară că Marea Britanie pregăteşte terenul pentru a adopta moneda euro, considerând această monedă mai puternică decât moneda lor naţională, lira sterlină.

Pe lângă ţările menţionate anterior ca făcând parte din zona euro, mai există si alte state, de dimensiuni mult mai mici, care au adoptat moneda euro, deşi nu fac parte din Uniunea Europeană. Este vorba de Andorra, Monaco, Vatican, Muntenegru, Kosovo, care, datorită acordurilor încheiate cu vecinii lor, au fost şi ele incluse în zona euro.

Pe lângă respectarea criteriilor de la Maastricht, România trebuie să conceapă o planificare solidă şi un set de pregătiri practice extensive, implicând atât sectorul de stat cât şi cel particular şi masa populaţiei. Într-o primă fază, România va trebui să desemneze instituţia însărcinată cu pregătirea coordonării naţionale a trecerii la euro, apoi, să-şi elaboreze un " plan " de schimbare a banilor pe piaţă şi preluarea monedei unice.

„Planul va trebui să calculeze cât mai exact costurile şi timpul necesare acestui proces. Populaţia simplă va prelua un nou şoc, inclusiv în plan psihologic, mai greu de comensurat, chiar dacă se cere ca în " planul " respectiv să se evalueze toate costurile, inclusiv pentru campaniile de informare a populaţiei. Comisia Europeană oferă programe de pregătire pentru trecerea la euro, în baza unor parteneriate cu fiecare ţară în parte. Pentru IMM-uri se pregătesc broşuri şi pliante, cu sfaturi şi practici de succes din alte state. Clasicele seminarii şi conferinţe sunt nelipsite. Sondajele de opinie ajută la ajustarea politicilor in funcţie de evoluţiile practice.”

1.2. Evoluţia zonei euro

Evoluţia zonei euro este strâns legată de evoluţia monedei euro. Ideea unei monede unice la nivel european a apărut în 1993, când s-a stabilit că Uniunea Economică şi Monetară va fi creată în 3 etape. La 15 – 16 decembrie 1995 s-a decis ca moneda unică europeană să poarte denumirea de euro, iar simbolul acesteia să fie de forma “€”. Acest simbol vine de la litera grecească epsilon şi a fost aleasă şi pentru că este prima literă din numele continentului pe care îl domină, Europa, cele două linii paralele semnificând stabilitate şi egalitate.

Odată cu apariţia şi evoluţia monedei unice europene s-au creat premisele formării zonei euro, care să cuprindă ţările capabile să îşi unifice ideile de politici monetare pentru a forma şi urma o politică monetară comună.

Moneda unică a fost introdusă în 3 etape distincte, astfel: în prima etapă au fost stabilite ţările ce îndeplinesc condiţiile de convergenţă, iar de la 1 iunie 1998, o dată cu apariţia Băncii Centrale Europene, “sistemele legale naţionale au fost adaptate pentru a permite circulaţia noii monede şi s-au pregătit din punct de vedere tehnic primele emisiuni de bancnote şi monedele euro” În ce-a de-a doua etapă, s-au stabilit raporturile dintre monedele naţionale ale ţărilor din zona euro şi moneda unică europeană, euro existând doar ca monedă de cont. Ultima etapa a presupus apariţia bancnotelor şi monedelor euro şi dispariţia banilor naţionali conform unui calendar prestabilit.

La începuturile ei, moneda euro nu era considerată una puternică, unii autori din literatura de specialitate remarcând că “zona euro nu este pregătită să concureze cu dolarul; nu are istoric, iar ponderea generală a fostelor monede SME (cu excepţia lirei sterline) în rezervele străine era în 2003 cu puţin peste 12%”.