Prețul și formarea acestuia

CAP 1. PREȚUL

1.1.Definiție

Prețul este un instrument al pieței și un indicator al realității. În virtutea funcției de corelare a cererii cu oferta el capată un caracter complex ce este amplificat în contextul actualului dinamism economico- social, atât de caracteristicile pieței pe care le manifesă, cât și de cadrul legislativ care reglementează formarea prețurilor, el însuși perfectibil.

Unele produse au o valoare mai mare,alte o valoarea mai mică,în funcție de cantitatea de muncă ce s-a cheltuit pentru fabricarea lor.Observăm că și produsele ce se vând și se cumpără cu prețuri diferite,mai mari sau mai mici,în funcție de valoarea lor.Rezulta că între preț și valoare se stabilește o legătură.Cu ajutorul banilor exprimăm valoarea, adică prețul mărfii.Putem spune deci că prețul este expresia bănească a valorii mărfii.

Prețul este mai mare decat costul de producție,deoarece în el se include atât cheltuielile de producție cât și venitul întreprinderii și al sociatății.

P= Cp+V

Unde, P = prețul:

Cp = costurile de producție:

V = venitul întreprinderii și societății.

1.2.Importanţa şi rolul preţului

Ca instrument al pieţii şi indicator esenţial al realităţii economico-sociale preţul pieţii reprezintă “o cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi poate să o ofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta îl poate oferi” (M.Platis – Preţul şi formarea lui – Ed.Economică, Bucureşti, 1997). Ca expresie a informaţiilor furnizate reciproc de către participanţii la schimb, în economia contemporană, întâlnim şi alte posturi ale preţului, ce poartă numele de:

- tarif – în cazul serviciilor.

- taxă – în cazul plăţilor la bugetul de stat sau alte instuţii financiare.

- impozit – ca preţ al dreptului de a câştiga bani.

- comision – pentru agenţii comerciale.

- primă – în cazul asigurărilor sociale.

- chirie – pentru utilizarea temporară a unui spaţiu

- onorariu – în cazul unui liber profesionist.

- cotizaţie – pentru apartenţe la o organizaţie.

- amendă – pentru contravenienţi.

- penalizare – pentru nereguli.

- cauţiune – ca preţ al libertăţii temporare.

- rată – în cazul unei plăţi eşalonate.

- salariu – ca preţ al muncii.

- dobânda – ca preţ al banilor împrumutaţi.

- garanţii – pentru amanetare

- mită – preţ al bunăvoinţei, favorizării.

Tot în categoria de preţ se include şi denumirile arhaice, care astăzi se folosesc în cadrul unor comunităţi restrânse, cum ar fi: obol(contribuţie modestă), pomană(la săraci), ort(la înmormântare), ciubuc(mică atenţie), peşcheş(cadou), etc.

În orice sistem economic, cu privire la preţ există puncte de vedere cu interese aparent diametral opuse şi anume: al producătorului şi al consumatorului. Astfel, în calitate de producător, se solicită un preţ, dacă este posibil cât mai mare, deoarece i-ar putea aduce un profit mai mare, dar acesta trebuie acceptat de către consumator şi ca urmare nu poate depăşi posibilităţile lui. În calitate de consumator, preţul este suma pe care eşti dispus să oferi pentru un bun sau serviciu, în funcţie de valoarea pe care o acorzi ofertei.

În mod normal, preţul se stabileşte prin negocierea dintre producător şi consumator, negociere în care producătorul propune un preţ consumatorului, dar în final contează valoarea pe care consumatorul o atribuie produsului. Deci preţul “se poate defini, ca expresie de cele mai multe ori financiară, a valorii atribuite de consumator în cadrul schimbului”(E.Hill, T.O’Sullivan- op.cit.p.171). El joacă adesea rolul decisiv în opţiunile cumpărătorului, iar studiile din ultimul deceniu arată că se accentuează rolul său în ansamblul mixului de marketing, mai ales datorită faptului că preţul este acela care-i oferă o imagine a consumatorului asupra a ce trebuie să se aştepte de la un produs. Aceasta înseamnă, că stabilirea unui preţ mic nu va duce automat la creşterea vânzărilor, întrucât consumatorul se îndoieşte de calitatea produsului, iar un preţ mare poate fi susţinut printr-o imagine de marcă.

1.3.Categorii de prețuri

Totalitatea prețurilor și tarifelor stabilite se stat și folosite în economia țării formează sistemul de prețuri.Printr-un astfel de sistem de prețuri se traduc în viață direcțiile principale ale politicii economice de dezvoltare.

În virtutea Legii cu privire la regimul prețului și tarifelor,sistemul de prețuri din țara noastră cuprinde următoarele categorii de prețuri:

• Prețuri ale producătorilor (prețuri de producție), respectiv prețurile la care se desfac produsele unităților industriale,se efectuează lucrările de construcții-montaj și se desfac mărfurile altor producători; Prețurile producătorilor sunt alcătuite din costurile de producție,la care se adaugă beneficial întreprinderii sau al producătorului, după caz.

• Prețuri de livrare,la care circulă produsele între unitățile socialiste; Prețurile de livrare se formează din prețul de producție plus impozitul pe circulația mărfurilor,care se stabilește în funcție de politica economică a statului.

• Prețuri cu amănuntul pentru produsele ce se desfac prin comerțul socialist populației și lucrările de constructți efectuate pentru populație; Prețurile cu amănuntul se obține prin adăugarea la prețul de livrare a rabatului sau a adaosului comercial. Rabatul comercial reprezintă cheltuielile ce se fac cu desfacerea mărfurilor în rețeaua comercială,plus beneficiul organizațiilor comerciale.

• Tarife pentru serviciile prestate unităților socialiste și populației; tarifele cuprind cheltuielile cu serviciile efectuate, la care se adaugă beneficiul unităților de stat sau cooperatiste care au prestat serviciul (serviciile de poștă,telefon,transport,etc)

1.4.Teoriile prețului

• Teoria clasică a prețului; În teoria clasică a prețului are suport (substanta) în valoare economică a bunurilor supuse tranzacțiilor, valoare determinata de consumul de factori de producție și de remumerațiile revendicate de către posesorii acestora.