Prețul și formarea acestuia

Preţul a ocupat şi ocupă un loc central în ansamblul teoriei şi practicii economice. Unii autori de tratate şi manuale au apreciat că preţul reprezintă noţiunea fundamentală a ştiinţei economice, respectiv a economiei politice. Încă de la începutul introducerii lui în economie, termenului i s-au atribuit cele mai variate sensuri. Dar, absolut toţi cei care şi l-au însuşit şi folosit au intuit faptul că preţul măsoară ceva. De pildă, în antichitate, Aristotel sublinia „preţul exprimă echivalenţa a două bunuri diferite calitativ, adică valoarea lor de schimb ”.

Preţul reprezintă raportul între două cantităţi de bunuri economice propuse la schimb sau, aceea ce este acelaşi lucru, cantitatea dintr-un bun care trebuie să fie dată în schimbul unei unităţi dintr-un alt bun(material sau serviciu, satisfactor sau prodfactor).

Preţul exprimă, în condiţii actuale, cantitatea de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun economic, respectiv, el este expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează vânzătorul pentru o unitate din bunul tranzacţionat.

Una din cele mai controversate probleme ale ştiinţei economice a fost şi a rămas problema “substanţei unice a preţurilor bunurilor schimbate la un numitor comun, care le face comparabile, măsurabile şi transferabile ”.

Prima încercare de a explica ştiinţific esenţa unică a preţului a fost făcută de clasicul Adam Smith. El a apreciat şi a demonstrat că preţul exprimă munca încorporată în fiecare dintre bunurile ce se shimbă. Acum se ştie că mărimea şi dinamica preţului uneia sau alteia dintre mărfuri nu pot fi explicate satisfăcător prin muncă, mai ales în cazul bunurilor incorporale şi a celor care sunt create de activităţi complexe, intelectuale.

Alţi economişti- teoreticieni au aşezat la temelia preţului raritatea. Bunul economic, fiind rar în raport cu nevoile uname în crestere şi difersificare, preţul său se formează în funcţie de scala rarităţii(cu cât bunul este mai rar, cererea pentru el fiind constant sau în creştere, cu atât preţul lui este mai mare).

O alta bază unică a preţului a fost considerată utilitatea, a cărei intensitate diferă de la un consummator la altul, dintr-un loc în altul, ca şi în funcţie de factorul timp, de la o perioadă la alta. Adepţii utilităţii marginale spun că preţul este determinat de utilitatea bunului cel mai puţin dorit, de satisfacţia asigurată de consumului acelui exemplar care se află la marginea plăcerii indivizilor.

Mulţi autori au considerat că baza preţului este venitul impozabil. În acest context, este de reţinut că J. M. Keynes a demonstrate că sporirea gradului de ocupare determină mărimea venitului impozabil, iar acesta, la rândul lui, stă la baza nivelului şi dinamicii preţului, a modificării lui.

În timp,s-au conturat două teorii în problema valorii: teoria voalorii muncă (obiectivă) şi teoria valorii utilitate (subiectivă).

Preţul este determinat de piaţă,prin echilibrul între cerere şi ofertă. Mai exact, producătorul unui bun propune un preţ, dacă are piaţă de desfacere astfel încât să obţină profit, înseamnă că preţul este acceptat de piaţă, iar afacerea este viabilă.

Stabilirea preţului unui anumit bun este cel mai important lucru într-o afacere, de exactitatea acestuia depinzând succesul afacerii.

MECANISMUL FORMĂRII PREŢURILOR..

Formarea preţului are loc sub influenţa unei multitudini de factori. În genere, aceşti factori se împart in două grupe: factori interni şi factori externi.

Grupa factorilor interni de formare a preţului se referă la acele procese care sunt specifice mecanismului pieţei concurenţiale. Unii dintre factorii interni ai formării preţului acţionează dinspre cererea consumatorilor cum sunt: utilitatea atribuită bunurilor de către cumpărător; capacitatea de plată a populaţiei consumatoare;nevoile consumatorilor şi structurile cererii, ambele formate pe baza unor comportamente sociale, culturale, etc.

Alţi factori interni ai formării preţului îşi exercită influienţa dinspre oferta producătorilor. Dintre aceştia, cei mai importanţi sunt: nivelul costurilor unitare, abilitatea întreprinzătorului şi capacitatea sa de a obţine profit cât mai mare; structurile ofertei şi posibilitatea producătorilor de a se raporta la nivelul consumatorilor; preţul bunurilor pe alte pieţe (perspective substituirii lor în producţie şi în consum).

Există factori interni ai formării preţului, care acţionează pe ansamblul pieţei: jocul liber, presiunea celor două forţe ale pieţei; factorii monetari, cererea şi oferta de bani, ca element constitutiv al pieţei, în general.

Factorii externi ai formării preţului- factorii exogeni pieţei, dar subordonaţi acesteia- se reduc la:

• intervenţia indirecă guvernamentală atât în planul ofertei, cât şi al cererii, în sensul suplimentării sau al reducerii lor, pentru ca mecanismul lor să funcţioneze nominal;

• măsurile specific adoptate de stat pentru menţinerea unor echilibre social-economice (pe piaţa muncii, protecţia unor producători agricoli), măsuri care s-au reflectat în nivelul şi dinamica preţului;

• comportamentul unor mari organizaţii economice cu tentă monopolistă.

Metodologia procesului de formare a preţurilor presupune o multitudine de reguli, principii şi metode de stabilire a bazei conceptuale privind structura preţului, nivelul şi locul său în cadrul sistemului existent de preţuri. Metodele folosite la dimensionarea structurii şi nivelului de preţ reprezintă componente distincte ale metodologiei preţurilor care impun procesului de determinare a acestora, anumite principii obligatorii. Principiile formării preţurilor reprezintă anumite reguli ce stau la baza existenţei sistemului de preţuri, reguli ce sunt obligatorii pentru toate categoriile de preţ şi anume: