Priorități ale Afacerilor Mici și Mijlocii în Județul Bihor

1. INTRODUCERE

Prezenta lucrare îşi propune să abordeze tema dificultăţilor şi afacerilor mici şi mijlocii la modul general şi în mod special pe un lot de întreprinderi din judeţul Bihor.În prima parte a lucrării sunt abordate întreprinderea şi întreprinzătorul în contextual unei afaceri.Sunt prezentate aspectele legate de tipurile şi clasificările societăţilor comerciale în România precum şi în alte ţări din lume.Totodată sunt prezentate rolurile şi dimensiunile întreprinzătorului precum şi aspecte legate de definire şi a surselor unei afaceri.

În capitolul trei se abordează problema întreprinderilor mici şi mijlocii cu aspecte deosebite, pe importanţa şi rolul IMM-urilor precum şi cîteva aspecte specifice privind asistenţa IMM-urilor în cadul perioadei de tranziţie.

În capitolul patru sunt abordate aspecte ale strategiei şi IMM-uri cu accent pe strategia de dezvoltare, construcţia pe termen lung a managementului strategic şi tipurile de strategii specifice IMM-urilor precum şi câteva aspecte legate de riscuri în întreprinderile mici şi mijlocii.

În cadrul capitolului cinci sunt abordate dificultăţile afacerilor mici.Acest capitol prezintă contribăţia personal majoră a autorului.Studiindu-se dificultăţile afacerilor mici se motivează necesitatea unui studiu pe un eşantion de IMM-uri studiu care să permită construirea unor concluzii în ceea ce priveste problema dificultăţilor şi care să stea la baza elaborării unei strategii locale care să conducă la eliminarea în bună parte a acestora.S-a elaborat şi s-a propus un chestionar care a fost aplicat pe un lot de 50 de întreprinderi mici şi mijlocii.Datele rezultate au fost prelucrate, analizate şi au permis elaborarea unor concluzii.

Prezentul studiu prezintă importanţa pentru oamenii de afaceri din Bihor în ceea ce priveşte necesitatea creârii unei culturi manageriale adevărate, privind necesitatea de pregătire şi abordare managerială a firmei astfel încât să fie eliminate un număr cât mai mare de dificultăţi care contribuie la dezvoltarea în ritm lent sau deloc a sectorului IMM.

CAPITOLUL II.

ASPECTE GENERALE PRIVIND ÎNTREPRINDEREA ŞI

ÎNTREPRINZĂTORUL

În literatura de specialitate este larg recunoscut faptul că nu există o singură definiţie în sens statistic, universal acceptată, referitoare la întreprinderea mică şi mijlocie.În dicţionarul “Petit Robert” (Lupan, Şt.R; 2001) definiţia “organizaţiei” este: “Asociere care îşi propune scopuri determinate (ansamblu, grupare, societate”).În timp ce dintre definiţiile verbului “ a organiza” reţinem : “ a spune unei metode, unui fel determinat de a trăii sau a gândii”.Gary Johns, defineşte organizaţiile ca fiind –“Investiţii sociale destinate realizării unor scopuri commune prin efort de grup”.El accentuiază că avem de a face cu o prezenţă coodornată în organizaţii pentru un anumit scop, adaptându-se la schimbări, bazate pe interacţiunea oamenilor şi coordonarea lor prin contacte atât formale, cât şi informale.

În literatura de specialitate este larg recunoscut faptul că nu există o singură definiţie în sens statistic, universal acceptată, referitoare la întreprinderea mică şi mijlocie.În dicţionarul “Petit Robert” (Lupan, Şt.R; 2001) definiţia “organizaţiei” este: “Asociere care îşi propune scopuri determinate (ansamblu, grupare, societate”).În timp ce dintre definiţiile verbului “ a organiza” reţinem : “ a spune unei metode, unui fel determinat de a trăii sau a gândii”.Gary Johns, defineşte organizaţiile ca fiind –“Investiţii sociale destinate realizării unor scopuri commune prin efort de grup”.El accentuiază că avem de a face cu o prezenţă coodornată în organizaţii pentru un anumit scop, adaptându-se la schimbări, bazate pe interacţiunea oamenilor şi coordonarea lor prin contacte atât formale, cât şi informale.

2.1. Întreprinderea. Definirea.Generalităţi

Toams Burns consideră că funcţionarea organizaţiilor este rezultanta acţiunii simultane a cel puţin trei siteme sociale:

-Sistemul autorităţii formale, derivate din ţelul organizaţiei, tehnologia folosită şi strategia de acomodare la mediu.

-Sistemul cooperativ a persoanelor, cu o structură şi o strategie a carierei personale.

-Sistemul politic al organizaţiei apărut din cooperarea şi concurenţa indivizilor şi a departamentelor pentru putere.

Pentru a-şi putea îndeplinii rolul, organizaţiei trebuie să asigure o serie de patru funcţii:

-Funcţia de reproducere a normelor şi valorilor, care vor călăuzii activitatea membrilor săi.

-Funcţia de adaptare, ce urmăreşte alocarea resurselor pentru realizarea obiectivelor organizaţiei.

-Funcţia de execuţie ce administrează resursele şi realizează obiectivele.

-Funcţia de integrare, ce asigură coerenţa diferitelor elemente ale organizaţiei cît şi implicarea şi loialitatea menbrilor organizaţiei.

În acest sens, James March şi Herbert Simon ( Lupan, Şt. R. 2001) , au dezvoltat, în deceniul al VI-lea al secolului trecut, o nouă concepţie a comportamentelor umane într-o organizaţie.Acesta pleacă de la afirmaţia că sarcina membrilor unei organizaţii este aceea de a lua decizii şi de a rezolva problemele.Cercetările efectuate, ne-au dus la concluzia că, organizarea firmei sau întreprinderea poate fi definită ca un grup de persoane, constituit pe baza unor criterii economice, sociale, tehnice şi tehnologice etc ce derulează procese de munca concretizate în opţinerea de bunuri economice în anumite condiţii de eficienţă.Activitatea sa presupune utilizarea factorilor de producţie.Volumul şi structura acestora depend de natura şi dimensiunile activităţii desfăşurate de raportul dintre cererea şi oferta de bunuri pe piaţă etc.

Volumul factorilor de producţie utilizaţi de un întreprinzător se reflectă în mărimea întreprinderii care poate fii: mică, mijlocie sau mare.

Întreprinderile mici şi mijlocii se definesc în funcţie de numărul scriptic anual de personal.Actualmente economia unei ţări depinde în mare măsură de numărul întreprinderilor nou create în acest an.

Dimensiunea optimă a întreprinderi este acea mărime care se adapteanză cel mai bine la realizarea scopului stabilit astfel încât să asigure succesul firmei în condiţiile reducerii la minim posibil a riscului care se bazează pe un sistem de criterii cele mai importante fiind profitul maxim şi costuri minime.Societatea Comercială este cea mai răspândită formă organizatorică.

2.2 Societăţile comerciale conform legislaţiei din România

Potrivit dispoziţiilor Art. 1 al Legii 31/1990 republicată în 1999, în vederea efectuării de acte de comerţ persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi constitui în societăţi comerciale.Ca întreprindere, societatea comercială reprezintă cadrul organizatoric de combinare şi utilizare cu eficienţă cât mai mare a factorilor de producţie avansaţi, rezultatele opţinute fiind împărţite între membrii acesteia.Practic cuvântul de “societate” are două accepţiuni: cea de act juridic ( contract) şi cea de persoană juridică distinctă pentru realizarea unei activităţi.Având în vedere cele mai sus-menţionate, elementele fundamentale ale actului juridic sunt ( Lobonţiu, G. 2001) :

-pluritatea asociaţiilor, exepţie făcând societăţile unipersonale;

-aporturile, în schimbul cărora iau naştere, drepturile sociale;

-participarea tuturor asociaţiilor la rezultatele activităţii.

Personalitatea juridică ia naştere după semnarea contractului şi realizarea formalităţilor legale.Fiind un subiect de drept distinct de asociaţii săi, societatea:

-are un patrimoniu propriu, distinct de cel al asociaţiilor; aporturile asociaţiilor încetează a le mai aparţine personal, ele constituind capitalul societăţii, gajul creanţierilor;

-are un nume, domiciliu, o naţionalitate;

-beneficiază de drepturile persoanelor juridice şi egalităţii juridice;

-trebuie să respecte anumite obligaţii, precum cele ce vizează publicitatea.