Probleme Ecologice în Economie

1.1 CONCEPTUL DE POLUARE SI NECESITATEA PROTECTIEI MEDIULUI

Reziduurile producţiei si consumului nu constituie accidente, ci consecinţe normale ale desfasurarii procesului de reproducţie. Tocmai de aceea sunt autori care considera ca „poluarea consta in consumul si producerea de produse care afectează negativ, fie simţurile, fie starea fizica a unei parţi importante a populaţiei, ori acţionează in direcţia reducerii producţiei reale sau potenţiale a altor bunuri.”

Poluarea si protecţia mediului sunt considerate printre cele mai importante probleme cu care se confrunta societatea româneasca si umanitatea in general. Transformările care au loc la nivel global in ceea ce priveşte calitatea mediului, impun găsirea in aceasta epoca, a unor soluţii fundamentate teoretic si conceptual, pentru a asigura menţinerea echilibrului ecologic al planetei in condiţiile unei dezvoltări durabile a societatii.

Dezvoltarea producţiei materiale din ultimele decenii, concomitent cu creşterea populaţiei si respectiv, a cerinţelor de energie, materii prime si produse alimentare, au accentuat conflictul dintre om si natura, dintre procesele de dezvoltare economico-sociala si resursele naturale, cu urmări tot mai îngrijorătoare asupra echilibrului ecologic al planetei.

Neglijarea costului degradării si a pagubelor aduse mediului si sanatatii umane, a generat cheltuieli care au trebuit si trebuie suportate de întreaga societate ameninţata cu agravarea pericolelor ecologice .

Expansiunea economica si cea demografica va constitui un potenţial de presiune dramatic asupra resurselor naturale si a sistemelor biologice.

Examinarea poluării pune ca prima problema ; câta substanţa introdusa in mediu generează poluarea ; altfel spus, care este limita tolerantei?

Pragul dincolo de care începe poluarea variază in funcţie de condiţii si el se cere studiat concret, întrucât priveşte atât natura „poluantului” si cantitatea lui, cat si dimensiunile si natura mediului in care este introdus, ca si durata necesara asimilării , felul influientei asupra omului, faunei si florei, etc.

Cunoaşterea precisa a pragului este esenţiala deoarece ştiindu-l, se poate evita incalcarea lui si deci poluarea, iar aceasta cunoaştere incita la acţiuni in vederea măririi capacitaţii de absorbtie din partea mediului. Lupta contra poluării găseşte astfel, un aliat de preţ in insasi posibilitatea naturala a mediului de a asimila elemente introduse de el. de aici si necesitatea creării unor sisteme care sa folosească mai bine capacitatea asimilativa naturala, ca si a unei producţii si tehnologii care sa fie capabile sa utilizeze canalele optime din punct de vedere al mediului.

Stabilirea limitei (pragului) dincolo de care introducerea individuala a „poluantului” in mediu, deşi este foarte importanta; nu este suficienta din următoarele motive:

1) întrucât este posibil ca mai mulţi poluanţi sa pătrundă simultan sau sa se intalneasca din întâmplare in acelaşi mediu, aceasta va duce, fie la intensificarea efectelor, fie la producerea altora noi, mai complexe;

2) poluarea poate fi provocata si de materii considerate in general ca nepoluante, daca sunt aruncate in mediu, in cantitati ce depăşesc posibilitatea de asimilare ale acestuia;

nu intotdeauna pot fi cunoscute efectele ultime ale poluanţilor in ecosistem sau asupra sanatatii omului. De aici necesitatea de a urmări continuu, ansamblul relaţiei dintre numărul polpulatiei dintr-o tara (zona), bunurile create sau consumate de ea si poluantii emisi cu acest prilej.

Evoluţia raportului dintre producţia (respectiv consumul) de bunuri pe locuitor si cea de poluanţi pe unitatea de produs (consum) oferă un tablou semnificativ pentru înţelegerea posibilităţilor de deteriorare a mediului, datorita creşterii economice.

Astfel, daca consideram drept cunoscute populaţia, volumul si structura producţiei industriale, volumul si structura producţiei agricole si transporturile dintr-o tara, pot fi imaginate masuri economice care sa promoveze procese de producţie mai puţin generatoare de reziduuri, ori care permit reciclări ale materiilor prime, după neutralizarea lor prealabila. In acest mod se permite, ca incarcarea de ansamblu cu reziduuri sa fie redusa si se asigura o asimilare nevatamatoare pentru om si economie a reziduurilor, de către mediul natural.

Lupta contra poluării pune astfel, probleme privind modelul creşterii economice, strategia structurii producţiei, selecţionarea tehnicii si tehnologiei, cat si probleme privind repartiţia teritoriala raţionala a forţelor de producţie, inclusiv evitarea aglomerărilor dăunătoare.

O examinare atenta a problemelor arata ca,odată cu creşterea volumului producţiei si a consumului pe locuitor, creste, deşi in proporţii variate si masa reziduurilor aruncate in natura. In aceste condiţii nu o data,in literatura de specialitate occidentala s-a tras concluzia ca omenirea ar fi in fata unei dileme: creşterea economica provoacă poluare si deci ori asiguram creşterea economica si admitem poluarea ori, daca dorim eliminarea poluării. Trebuie sa înlăturam creşterea economica.

Problema pusa astfel, este falsa, iar radacinile ei gnoseologice, se înrudeşte cu faimoasa teorie a creşterii „zero”. Este falsa, deoarece nu creşterea economica in sine generează poluarea, ci creşterea economica dezordonata. Astfel, pentru a elimina poluarea, nu trebuie oprita creşterea economica, ci inlaturate cauzele poluării, fiind necesara adoptarea unui nou mod de gestionare a mediului.