Procesul de extindere al Uniunii Europene și consecințele sale economice

1.REZUMAT

În anul 1951 între șase state europene : Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda s-a realizat o alianță de cooperare și integrare.

Până în 2013 au fost 6 valuri de aderări (1973: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie;1981: Grecia; 1986:Spania și Portugalia; 1995: Austria, Finlanda și Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia și Ungaria; 2007: România și Bulgaria). În 2013 s-a alăturat și Croația.

În prezent sunt 28 state membre ale Uniunii Europene.

Procesul de extindere a fost un proces de durată care a pornit din dorința clară de a crea premisele necesare unei uniuni cât mai strânse între popoarele europene.

Interesul pentru problematica integrării României în Uniunea Europeană este unul imens în perioada de evoluție a economiei românești și în contextul crizei economice mondiale . Atingerea unui nivel de dezvoltare economico-socială apropiat de media comunitară reprezintă dezideratul principal al țării noastre. La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România se află încă în fața unor provocări majore în adoptarea modelului european, provocări generate atât dedecalajul față de nivelul mediu de dezvoltare european dar și de contextul internațional. Starea economiei românești în plan regional demonstrează diferențe semnificative în dezvoltarea economico-socială și determină traseul pe care România trebuie să îl parcurgă pe calea integrării europene.

2.CUVINTE CHEIE

Impactul extinderii U.E

Fondul de Coeziune

Tratatul de la Maastricht

Constituția europeană

Aderare

Integrare europeană

Piețe europene

3.INTRODUCERE

4. Stadiul cercetărilor efectuate în tematica investigată

În conformitate cu deciziile adoptate în cadrul Consiliilor Europene de la Copenhaga (1993) și Madrid (1995),un stat candidat, care dorește să devină membru al U.E., trebuie să îndeplinească urmatoarele condiții:

Stabilirea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului, precum și respectarea și protecția minorităților (criteriul politic);

Existența unei economii funcționale de piață, capabile să facă față presiunii concurențiale și forțelor pieței din interiorul Uniunii Europene (criteriul economic);

Abilitatea de a-și asuma obligațiile care decurg din statutul de membru, inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice, economice și monetare (capacitatea de adoptare a acquisului comunitar)

Adaptarea structurilor administrative și judiciare, astfel încât legislația U.E.să fie transpusă în legislația națională și să fie

implementată corespunzator (criteriul capacității administrative).

5.EXPUNEREA PROBLEMEI

Uniunea Europeană a cunoscut mai multe faze de extindere, de la 6 la 9 membrii, apoi la 12, 15 si 25,ajungând în prezent la 28 de membrii. Procesul de integrare europeană a ieșit din starea de letargie odată cu semnarea Actului Unic European, la 17 februarie 1986. Acest document a condus la semnarea ulterioară a Tratatului de la Maastricht și la pregatirea acțiunilor necesare realizarii Uniunii Economice și Monetare. Condițiile de bază pentru extinderea Uniunii Europene au fost stipulate în articolul 0 al Tratatului de la Maastricht care prevede: „orice stat European poate cere să devină membru al Uniunii.” În acest sens, statul interesat înaintează cererea de aderare Consiliului Uniunii Europene,care se pronunță în unanimitate, după consultarea Comisiei Europene și obținerea avizului. Decizia legislativului European se adoptă în condițiile întrunirii majorității absolute a membrilor săi.

PRIMA ETAPA A EXTINDERII

Cele 6 state fondatoare ale C.E.E. au obținut rezultate macroeconomice deosebite, in anii’60.

Cea mai mare creștere economică a înregistrat-o Germania Occidentală, considerat un miracol economic în cadrul procesului de reconstrucție economică postbelică. În această perioadă, Germania a devenit principala putere industrială din Europa, celelalte economii membre C.E.E. beneficiind, la rândul lor, de avantajele colaborării cu economia germană.

Aderarea Regatului Unit la C.E.E. a fost un proces lung și dificil, datorită problemelor legate de Politica Agricolă Comună (P.A.C.) și de deciziile care trebuiau adoptate la nivel supranațional.

Lucrurile au început să se modifice radical, în anii ’80. Un nou suflu a fost resimțit odată cu cea de-a doua extindere a C.E.E., care a vizat Grecia(1981), Spania și Portugalia(1986).

Această nouă extindere a condus la crearea unei

piețe potențiale de 320 milioane consumatori. Noua extindere nu s-a făcut fără dificultăți. Spre exemplu, problemele candidaților se refereau la parcurgerea unor perioade de timp mai mari pentru realizarea tranziției în zonele mai sensibile și a unor măsuri clare de asistare a

dezvoltării structurale în regiunile dezavantajate.

În cazul Portugaliei, acestea acopereau, de fapt, întreaga țară. Problemele care au aparut imediat au fost cele legate de nivelul de dezvoltare a noilor membri, care era inferior mediei C.E.E..

Aceste probleme au accelerat adoptarea Actului Unic European și au declanțat procedurile de creare a Pieței Unice Europene.