Procesul investițional - doctrină și realitate în România, în perioada 1951-2000

INTRODUCERE

Lucrarea pe care o prezint îsi propune sa aduca în dezbatere unul dintre factorii

dezvoltarii economico-sociale si anume investitiile, cunoscut fiind, de multa vreme, faptul ca

aceasta dezvoltare nu poate avea loc fara un proces investitional sustinut. De volumul

investitiilor, de oportunitatea si necesitatea lor, ca si de rolul moderator privind permanentul

decalaj dintre cerere si oferta a depins, de-a lungul timpului, evolutia realizarilor economice si

financiare ale oricarei economii, conditionând astfel nivelul standardului de viata si

perspectivele de progres ale societatii umane. De aici, rolul hotarâtor al investitiilor în toate

domeniile de activitate ca productie, servicii, constructii, activitati social-culturale, fara de

care societatea nu ar progresa. Putem spune deci, ca investitia constituie un element de

legatura structurala în cadrul unui sistem economic, un factor de revitalizare în forma reala

sau financiara a diferitelor sectoare ale acestuia.

Motivatia pentru care am ales tema tezei de doctorat este aceea de a regasi în

dezbaterile ideatice ale perioadei trecute, dar si ale celei prezente, modalitati de clarificare si

de abordare a unor probleme actuale, pe care le ridica evolutia unui proces investitional într-o

economie în plina restructurare si care îsi cauta cai viabile si functionale. În acest sens, am

încercat sa pun în lumina, din perspectiva istoriei economice, acele aspecte care se refera la

teorii privind investitiile. Demersul pus în miscare de urmarirea acestei parti doctrinare l-am

realizat printr-o trecere în revista a principalelor idei si teorii cu privire la domeniul

investitional. Într-o lume a marilor prefaceri, traversata de schimbari profunde, produse de

rapida circulatie a informatiilor, confruntarile în domeniul economic, alimentate de idei,

teorii, conceptii si doctrine economice se structureaza în forme ale gândirii economice

specifice diferitelor perioade istorice. De aceea, propun o evidentiere a ideilor si teoriilor

economice ale unor gânditori, pentru a surprinde si a sublinia unele aspecte privind definirea

si abordarea investitiilor. Desigur ideile si teoriile nu se pot desprinde fara o vizualizare

succinta a doctrinei din care fac parte. Teoriile si modelele economice, cât si politicile

inspirate de acestea au o semnificativa dimensiune temporala, fiind parte a unui continuu

proces de evolutie si putând prelua, peste timp, idei ce pot ajuta la promovarea unui proces

investitional real si functional.

4

O problema cu conotatii actuale este cea a cererii si ofertei, pe care încerc sa o tratez

în dimensiunea doctrinara, dar si în evolutia prezenta a economiei de piata. Investitiile

reprezinta motorul cresterii economice, pentru ca ele actioneaza, în acelasi timp, asupra cererii

în sectoarele furnizoare de resurse si asupra ofertei de bunuri si servicii, pentru sectoarele

consumatoare. Prin investitii sunt dirijate procesele de materializare ale progresului tehnic, în

functie de cerintele si interesele de profit ale agentilor economici, asigurându-se astfel

perfectionarea factorilor de productie ce pot influenta o evolutie ascendenta a economiei

nationale. De exemplu, reprezentantii teoriei economiei bazate pe oferta aprecieaza ca dorinta

naturala a oamenilor de a-si îmbunatati conditiile de viata îi determina sa produca, sa

economiseasca, sa investeasca si, deci, sa sporeasca continuu productia. Potrivit acestei teorii,

cererea ar fi întotdeauna satisfacatoare, iar adevaratele probleme economice sunt de fapt

disfunctionalitati ale ofertei. Economistii care subliniaza importanta controlorarii cererii ca o

modalitate de atingere a unui înalt nivel de ocupare al fortei de munca, în strânsa legatura cu

stabilirea preturilor, sunt keynesistii. În viziunea acestora, oscilatiile cererii sunt cauzate de

instabilitatea inerenta a deciziilor din sectorul privat, îndeosebi a celor care privesc

investitiile. Potrivit conceptiei keynesiste, cererea poate fi insuficienta pentru a mentine

niveluri ridicate ale productiei si ale ocuparii fortei de munca si, ca urmare, tendinta de

economisire va întârzia procesul de crestere economica, înlaturând o parte din unele

stimulente bazate pe cerere. Aceasta conceptie este opusa teoriei clasice, potrivit careia

cererea este întotdeauna adecvata, determinând noi investitii în bunurile de capital, generând

astfel cresterea productivitatii si a ofertei.

În prezent, în tara noastra, mecanismul investitional trebuie îmbunatatit si adaptat la

cerintele actuale, fara a le omite pe cele de perspectiva, pentru ca într-o economie de piata

functionala, realizarea procesului investitional implica luarea în considerare a doi factori

principali – cererea reala de investitii si oferta de mijloace financiare. Daca ne referim la

primul factor, cererea reala de investitii, în cadrul economiei de piata, trebuie sa avem în

vedere alegerea unui numar de obiective de investitii, concretizat în proiecte, ce nu se mai fac

centralizat. În economia de piata, întreprinzatorii sunt aceia care cunosc nevoile pietei, dispun

de surse financiare si îsi asuma riscul sa actioneze în acest scop. Volumul cererii de investitii,

exprimat prin numarul si amploarea proiectelor, depinde de numarul indivizilor cu spirit de

întreprinzator. Acestia sunt, în general, fie cei care au lucrat sau au avut contacte strânse cu

5

firme straine sau cu sistemul bancar, fie specialisti în diverse ramuri ale activitatii economice.

Concomitent cu cererea de investitii, trebuie acordata o atentie deosebita ofertei de mijloace

financiare.