Proiect Economic BRD

Capitolul I. Mediul desfăşurarii activităţii unei bănci

1.1. Consideratii generale

Sistemul bancar, prin cadrul său organizatoric şi prin funcţiile sale, trebuie să se individualizeze ca un sector prioritar, să se impună la nivelul întregii economii, să asigure buna funcţionare a instrumentelor de reglare a mecanismului monetar şi să contribuie la fluidizarea fluxurilor băneşti necesare desfăşurării unei activităţi economice normale. Referitor la perioada de tranziţie către economia de piaţă, băncilor le revine sarcina de a se adapta şi de a-şi orienta activitatea după noile coordonate într-un timp cât mai scurt. Această cerinţă este reclamată de faptul că majoritatea întreprinzătorilor organizaţi pe baza proprietăţii private în diverse tipuri de societăţi (familiale, pe acţiuni, etc.) vor demara activitatea în condiţiile mecanismelor concurenţiale ale economiei de piaţa încă dintru început. Or, băncile prin poziţia lor în economie, pentru a-şi asigura o clientelă competitivă, trebuie să răspundă cerinţelor acesteia, în primul rând să fie preocupate ca prin politica de creditare practicată să participe consistent la asigurarea capitalurilor băneşti necesare întreprinzătorilor în condiţiile unor dobânzi suportabile.

Desfăşurarea unei bune activităţi bancare este direct determinată de mărimea pasivelor constituite pe seama capitalurilor proprii, dar mai ales de posibilităţile de atragere a disponibilităţilor băneşti ale economiei şi populaţiei care dau dimensiune depozitelor bancare. Aceste operaţiuni, de asemenea, sunt dependente de mărimea dobânzilor bonificate de bănci deponenţilor.

În prezent mărimea capitalurilor proprii ale băncilor din ţara noastră este foarte redusă, ea situându-se în jur de 3% faţă de nivelul total al activelor. Pe de altă parte, majoritatea societăţilor comerciale sunt slab capitaliyate, fondurile proprii regăsindu-se mult sub nevoile reale, astfel că principala sursă utilizată în completarea capitalurilor proprii o constituie creditul bancar. Toate acestea sunt urmările societăţii socialiste supercentralizate, în care la baza organizării activităţii bancare s-a situat sistemul etatist de conducere a economiei, ceea ce a facut ca această activitate să nu poată participa la o susţinere reala a sistemului bănesc, ca băncile să practice o activitate de creditare arbitrară, răspunzând prioritar ingerinţelor de ordin politic, conjunctural şi mai puţin cerinţelor de natură obiectivă care decurg din desfăşurarea normală a ciclului economic. Această situaţie de compromis în activitatea bancară era susţinută şi de un nivel artificial al dobânzilor, adesea neexistând posibilitatea ca prin intermediul acestora bancile să poată asigura o cointeresare si stimulare a clienţilor săi.

Procesul integrării europene este echivalent cu procesul de dezvoltare a României pe calea reformei, luând în considerare modelul existent al statelor europene. Deoarece economia de piaţă presupune implicit existenţa unei economii băneşti în contextul căreia sistemul bancar trebuie să asigure cadrul care să dea posibilitatea mobilizării tuturor fondurilor băneşti disponibile în economie şi orientarea lor temporală către diferite activităţi economice, în cadrul procesului de reformă, restructurarea sistemului bancar este o necesitate.

Sistemul bancar al unei ţări reprezintă coloana vertebrală financiară a economiei de piaţă. Prin intermediul băncilor sunt fluxurile monetare în economie, de la entităţile economice ce au acces la resurse la un moment dat şi care le plasează la bănci sub formă de depozite bancare la entităţile economice aflate în deficit de resurse şi care apelează la credite bancare pentru finanţarea acestui deficit.

Odata cu aderarea ţătii noastre la Uniunea Europeană şi implicit, intrarea Băncii Naţionale în Sistemul Băncilor Centrale Europene, avem nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a prezenta un punct de vedere în situaţia în care apreciem că echilibre fundamentale ale economiei pot fi puse în pericol de o evoluţie sau alta.

Astfel, obiectivul principal este stabilitatea preţurilor, respectiv reducerea ratei inflaţiei la un nivel comparabil cu statutul de membru al Sistemului Monetar European. De multe ori, reducerea ratei inflaţiei este asociată cu încetinirea creşterii economice şi chiar cu recesiunea. Acest lucru se intâmplă însă numai dacă există o contradicţie în mixul de politici economice, dacă reducerea ratei inflaţiei nu este şi obiectivul central al altor politici ale autorităţilor, în mod special politica fiscală şi cea de venituri. Acest mix nu este sustenabil. Pe termen lung nu se poate vorbi despre un echilibru valutar în condiţiile descrise mai sus, chiar dacă pe termen foarte scurt nivelul ridicat al dobanzilor poate compensa efectele celorlalte politici. Nu există însă nici o îndoială că stabilitatea cursului în condiţiile deteriorării competitivităţii produselor româneşti , ca urmare a creşterii mai rapide a salariilor decât a productivităţii, atrage inevitabil deteriorarea balanţei comerciale şi în final deprecierea cursului valutar. Unele voci afirmă, în momentul în care se se produce acest lucru, că vina ar aprţine Băncii Naţionale, fără a căuta cauzele adevărate, profunde ale evoluţiei nedorite.

Iată aşadar, că atât reducerea ratei inflaţiei, cât şi stabilitatea cursului valutar sunt indisolubil legate de coerenţa mixului de politici adoptate de autorităţi. Mai cu seamă, în condiţiile în care, în ultime vreme apropierea alegerilor a dus la promisiuni fără acoperire şi chiar la legiferarea unor măsuri de natură să afecteze semnificativ echilibrele macroeconomice, Banca Naţională are datoria de a semnala riscurile majore care pot fi generate de politici nefundamentate. Din păcate, credibilitatea se dobândeşte greu şi se pierde foarte uşor. Iar pierderea credibilităţii poate avea efecte cu mult mai severe decât, să spunem, creşterea temporară a deficitului public.